Google

Romancierul

Written on:May 4, 2014
Comments
Add One

Prima coperta la romanul Maseurul Orb.23 aprilie este Ziua Mondială a Cărţii instituită de UNESCO. În România este totodată şi Ziua Bibliotecarului. La 23 aprilie au trecut în nemurire poetul şi dramaturgul William Shakespeare, romancierul Miguel de Cervantes y Saavedra, poeţii William Wordsworth şi Rupert Brooke, prozatorul Jules Amédée Barbey d’Aurevilly şi Gomez Suarez de Figueroa, descendent al familiei imperiale incaşe, cunoscut ca autor de literatură istorică peruviană cu pseudonimul Inca Garcilaso de la Vega. A fost hărăzit ca Ziua Cărţii să fie sărbătorită la data când toate confesiunile creştine prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe. Aşa cum martirul poartă biruinţa împotriva necuratului, cartea poartă biruinţa spiritului asupra întunericului. ”Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate”, aprecia istoricul american Barbara Wertheim Tuchman.

În Duminica Luminată a anului 2014, pe 27 aprilie, Bârladul a avut parte de un eveniment deosebit organizat de Academia Bârlădeană şi Centrul de Cultură G. Apostu din Bacău. La Teatrul Victor Ion Popa l-am văzut şi ascultat pe romancierul Cătălin Dorian Florescu în cadrul unei lecturi publice, “Spectacol al Cărţii”, gen de activitate care din păcate este puţin obişnuită prin părţile noastre. Domnul Florescu, timişorean de obârşie, a plecat cu părinţii la Zurich când avea 15 ani. Se întoarce în România cu vizita, un deceniu mai târziu, după Revoluţie. Între timp devenise cetăţean elveţian, terminase facultatea de psihologie şi făcuse primele încercări literare. Reluarea contactului cu ţara a fost, cred, factorul declanşator a carierei de prozator. Prin scris s-a vindecat de trauma sufletească iscată atunci când revenit în apartamenul părintesc din Timişoara nu mai găseşte cărţile copilăriei, romanele lui Jules Verne şi Karl May. Fuseseră luate cine ştie de cine. Scrisul i-a permis să reînoade legătura cu Banatul, patria spirituală care-i oferă seva creaţiei. Tot scrisul l-a ajutat să radiografieze soarta emigrantului, de fapt propria soartă. Personajele principale a patru din cele cinci romane ieşite de sub condeiul domnului Florescu, “Vremea Minunilor”,“Drumul scurt spre casă”, “Zaira” şi “Iacob se hotărăşte să iubescă”, au avut de a face cu dezrădăcinarea, fie direct, fie prin rude. Sunt oameni plecaţi din România în Vest. Sunt oameni care din contră au părăsit Apusul. Printre ultimii se numără ţăranii întemeietori în anul 1772 ai satului Vreme Rea, veniţi în Banat din Suabia şi Lorena. De la ei coboară stirpea lui Iacob, cel care a înţeles că trebuie să iubească. Doar “Zaira” este legat de Oltenia. Eroina naraţiunii s-a născut şi a copilărit la Strehaia, fostă capitală de bănie şi reşedinţă până în 1946 a prinţului Anton Bibescu, jurist, diplomat, scriitor şi mecena al literaturii. Celelalte trei romane enumerate, cărora li se adaugă “Maseurul Orb”, se circumscriu Banatului, regiunea care trezeşte autorului perpetua nostalgie. Dorul de ţinutul natal este trădat de ceea ce scrie şi ceea ce spune. Succesul lui Cătălin Dorian Florescu se datorează talentului şi muncii. Pleacă de la subiecte reale sau tangente realităţii. Chiar “vânează” subiecte interesante. Se documentează intens. Bunăoară studiul pentru cel de al şaselea roman a consumat deja doi ani. Etapa presupune cercetarea bibliotecilor, arhivelor şi muzeelor, călătorii, discuţii cu oamenii. Îl ajută fără îndoială formaţia de psiholog, graţie căreia sondează cu eficacitate adâncul sufletului. Ştiinţa psihologului se vede în excepţionala forţă de sugestie a textului. Citindu-l oferi imaginaţiei un regal, iar gândirii un duş rece. Aceasta nu înseamnă că opera domnului Florescu nu se adresează sensibilităţii. Dimpotrivă, acţiunea vie şi personajele zugrăvite migălos răscolesc intens simţămintele. Romancierul are şansa de a lucra într-o societate care preţuieşte cartea. Scrie în limba germană ori în Germania sunt publicate anual o sută de mii de noi titluri. An de an marea literatură este lansată pe piaţă în două valuri editoriale, unul de primăvară în aprilie şi celălalt de toamnă în septembrie. În Elveţia, unde locuieşte, confederaţia şi statele componente organizează o multitudine de concursuri menite să motiveze scriitorii. De exemplu unul dintre premiile oferite de cantonul Zurich este “un an de viaţă”. Constă dintr-o sumă de bani suficientă traiului decent pe 12 luni. Casele de lectură şi cluburile literare sunt instituţii omniprezente în oraşele Germaniei, Austriei şi Elveţiei. Oamenii vin la lecturile publice şi plătesc pentru acestea, ca să-i cunoască pe scriitori, să-i înţeleagă, să empatizeze cu ei şi să fie ghidaţi în profunzimea operei. Nu de rare ori autorii scriu la vedere în cafenele literare. Romanul “Maseurul Orb” omagiază puterea lecturii. Tânărul maramureşean Ion orbeşte la 17 ani. Când a dat peste el năpasta tocmai terminase de citit “Război şi Pace”, celebra creaţie a contelui Lev Nicolaevici Tolstoi. Ion găseşte un rost ca maseur în staţiunea Moineasa din judeţul Arad, dar viaţa fără lectură îl deprimă. Continuă totuşi să cumpere cărţi. Într-o bună zi aude larma unor băieţi care se zbenguiau afară. Cheamă pe unul dintre ei şi-l întreabă dacă vrea să citească. Băiatul se codeşte la început, dar foarte repede ajunge să devoreze cărţile orbului. Drept răsplată îi citea şi lui Ion. Unul câte unul sunt atraşi cei patru camarazi de joacă. Copiii de ieri au acum licenţe în filosofie. Cu timpul toţi localnicii din Moineasa citesc cărţile lui Ion şi-i citesc drept mulţumire. Citesc cu glas tare până şi pacienţii de la sanatoriu în timpul tratamentului. Sunt câţiva ani de când Ion Orbul a păşit în veşnicie. Biblioteca lăsată numără 30000 de volume. O viaţă de mucenic! “Cărţile sunt averea de preţ a lumii şi moştenirea de drept a generaţiilor şi a naţiilor”. Spusele aparţin filosofului Henry David Thoreau. (Marian ROTARU)

Leave a Comment