Activităţile preventive pe linie rutieră au continuat în unităţile de învăţământ din judeţul Vaslui şi în săptămâna premergătoare minivacantei.
În cadrul campaniei de prevenire „Alege viaţa”, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au participat la şase activităţi preventive desfăşurate în unităţile de învăţământ din municipiile Vaslui, Bârlad, din comunele Tutova şi Văleni. Activităţile s-au desfăşurat la Şcoala nr. 2 „Dimitrie Cantemir”, Şcoala nr. 8 „Alexandra Nechita” şi Şcoala nr. 3 „Constantin Parfene” , toate din municipiul Vaslui, la Şcoala nr. 8 din municipiul Bârlad, Şcoala cu clasele I – VIII Tutova şi Şcoala cu clasele I – VIII Văleni.
Poliţiştii au reamintit elevilor normele rutiere care sunt aplicabile în mediul rural şi în mediul urban în vederea realizării unei circulaţii corecte pe drumurile publice, formarea cunoştinţelor de bază despre circulaţia rutieră, cultivarea respectului faţă de ceilalţi participanţi la trafic.
Pentru cei mai mici, activitatea a fost o “Iniţiere în tainele educaţiei rutiere” deoarece a avut la bază prezentarea unor noţiuni ca „pieton”, „stradă”, „semafor”, dar şi prezentarea semnele de circulaţie cel mai des întâlnite în calitate de pieton. Poliţiştii au insistat pe regulile privind traversarea drumurilor publice, folosirea mijloacelor de transport în comun, circulaţia pe trotuare şi pe drumurile lipsite de trotuare sau de poteci laterale.
La cei mai mari li s-au pus în vedere prevederile legale referitoare la măsurile contravenţionale ce pot fi luate în cazul nerespectării normelor rutiere, dar şi a faptelor penale pe care le pot comite din cauza anturajului şi a influenţelor grupurilor din care fac parte.
Poliţiştii au pus în discuţie cazuri de accidente care au avut loc în judeţul Vaslui, determinând elevii să descopere cauzele producerii lor şi modalitatea în care acestea puteau fi evitate. O parte foarte interesantă a activităţii a fost prezentarea unui film din care copiii, cu ajutorul poliţiştilor, au extras normele rutiere.
Prin astfel de activităţi, poliţiştii vasluieni încearcă să îi ajute pe copii să înveţe şi să respecte regulile de circulaţie de la cele mai fragede vârste.





























Add One