Google

Renăscut din pricina lupilor şi mărul muşcat spre indignarea lui Dumnezeu

Written on:August 17, 2014
Comments
Add One

oi si magarCând cineva mă strigă pe numele mic trezeşte în mine o spaimă a copilăriei, o spaimă caldă şi rece, înceţoşată şi senină. Eram copil şi buniii dinspre tată mă iubeau mai mult ca ochii lor din cap. Alţii nu mai aveam să le ştiu iubirea. Nu pot traduce această iubire dar probabil iubirile nici nu au nevoie de traducere. Într-o zi, din iubire, bunicul Constantin Samoilă, m-a luat cu el, cu oile, puţin spus ,,oile” pentru că era o turmă mare în care încăpea tot satul-Popenii de Codru, ,,codru” pentru că mai este unul – de Elan. Erau şi câinii care mă lingeau cum îşi întindeau limbile oile pe mieii fragezi şi era şi măgarul care nu mă prea lua în seamă şi pe care nu-l interesa nimic de copilăria mea. Îmi amintesc o lizieră plină de salcâmi, în drumul ce duce la Bursucii de Şuletea lui Virgil Caraivan, dar nu erau atât de înalţi încât iarba să nu stârnească interesul oilor. Cald, cântec de păsări nemuritoare, moleşeală domnească şi soarele scăpătat darnic peste pământ. Am adormit la rădăcina molcomă a unui salcâm indiferent şi în somn dus m-am aşezat. Bunicul ori a uitat de mine ori a crezut că am şters-o acasă pentru că nu prea îmi plăcea mirosul oilor nespălate niciodată, cu sudoare de animal. Ajuns acasă fară băiat s-a instalat imediat dramă mare în toată familia: mamă, tată, bunică, unchi, mătuşi, alţi nepoţi, vecini, prieteni şi duşmani au plecat în alai războinic să mă recupereze de la rădăcina salcâmului indiferent la soarta mea care îmi ocrotea somnul şi tot ce aveam cu mine, adică un toiag ciobănesc şi o zgardă de câine mioritic-zic eu acum. Alaiul mahalalei războinice a cuprins toată pădurea de salcâm. Bunicul era generalul, fără hartă, fără binoclu, fără armă, fără felinar sau lanternă şi fără muniţie în afară de cea sufletească dată cu dărnicie de Dumnezeu. M-am trezit buimac şi speriat pentru că adormisem pe lumină caldă si primitoare şi acum întunericul nu-mi mai arăta nimic decât întuneric, o lună buimacă şi multă, multă hărmălaie. Bucurie mare că găsise ,,oaia năzdrăvană” şi că mă năşteam a doua oară, din lipsa lupilor hulpavi şi hărpăreţi care nu erau în preajmă, domnilor!…

În rest, la Bârlad, inginerul Constantin Ciobanu nu îşi mai mătură curtea pentru că troscotul ţine loc de gazon şi de cositoare fără combustibil şi fără energie electrică. Roşiile urcă pe scări de metal galvanizat de la ,,Betania” şi dovleceii se furişează prin porumbul cu porthartul în gât ca şi cum ar vrea să asculte toate tainele pământului şi cerului. Casa croită si zidită de mintea lui iscoditoare are multe Ane în pereţi şi apa de ploaie nu cade din streşini, ci este dirijată într-un bazin de plastic paralelipipedic cu gratii, care în cele din urmă este ospăţ si bucurie pentru toate vieţuitoarele grădinii, obligatoriu, vegetale. În totul era măreţie de Om şi de Dumnezeu. Din beci, pe care l-am vizitat primul, Costică a tras un borcan de vin iar doamna Lucica Ciobanu şi-a sacrificat plăcinta cu brânză pentru un oaspete banal şi cu multe kilograme în plus. Sub tălpile mele a tresărit „Dealul Brânduşelor” a lui G.G. Ursu, domnilor!…

Ochii concentrici: Mă-afund/ în ochii fântânii/ genunii/ mari/ cât o eternitate/ strălucitoare/ şi fadă/ cum argintul lunii/ genunii/ cu chip de astru/ şi-îndoiala cerească//. Mii de ochi/ mă multiplică/ fără de vină/ divină/ ci doar din reflecţie/ şi plictiseală cosmică//. Ochii mei/ tot rotunzi/ şi concentrici/ tot adânci/ cu o infinitate/ de întrebări/ şi răspunsuri/ venite grăbit/ de la facerea lumii/ şi cu mărul muşcat/ spre supărarea/ şi indignarea/ lui Dumnezeu/ cu o infinitate/ de sensuri/ şi nonsensuri/ cu rostiri/ şi nerostiri/ strigătoare/ la ceruri//. Luaţi o pauză de meditaţie, domnilor!… (Chiriac SAMOILA-Tara de Jos, Barlad,
str. Muzelor nr. 26, tel: 0741508705)

Leave a Comment