Având în vedere sesizările mai multor cetăţeni cu privire la comportamentul neadecvat al unor locatari ai imobilului M2 situat pe bld. N. Iorga,nr. 7A, agenţii de poliţie comunitară au executat la finele săptămânii trecute o acţiune în vederea reglementării situaţiei semnalate. Astfel, în urma intervenţiei Poliţiei Comunitare au fost legitimate un număr de 35 de persoane, 20 din acestea fiind sancţionate contravenţional conform HCLM Iaşi nr. 172/2002, deoarece locuiau în imobilul respectiv fără forme legale.
Acţiuni similare ale poliţiei vor continua şi în alte locaţii ce aparţin administraţiei publice locale, în vederea instituirii unui climat normal de conveţuire socială.
Acţiuni şi în pieţele agroalimentare din Municipiul Iaşi
De asemenea, tot în cursul săptămânii trecute poliţiştii comunitari au desfăşurat şi acţiuni cu efective mărite în vederea respectării normelor de comerţ de pe raza pieţelor Nicolina şi Alexandru cel Bun. Cu această ocazie au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale potrivit HCLM Iaşi nr. 172/2002, modificată, HCLM Iaşi nr. 167/1998 şi H.G. nr. 661/2001. De asemenea au fost ridicate în vederea confiscării 43 kg de peşte ce au fost predate D. S.V.S.A. Iaşi şi 5 l alcool neîmbuteliat.
Având în vedere şi apropierea Sărbătorilor de Iarnă, acţiunile vor fi intensificate în scopul respectării regulilor de comercializare a produselor tradiţionale de sărbători.





























Add One