G. Elena de 51 de ani locuieşte în cartierul Prisăcani din oraşul Flămînzi, judeţul Botoşani, iar soţul acesteia G. Neculai în vârstă de 56 ani lucrează ca cioban la o stână din comuna vecină Copălău, amplasată în aceiaşi zonă, la circa 500 m de locuinţa celor doi soţi.
În seara zilei de 18 iulie, după finalizarea activităţilor specifice la stână, în jurul orelor 22,00, G. Neculai a revenit la locuinţă, împrejurare în care s-a manifestat violent faţă de soţie, lovind-o repetat în locuinţa comună cu pumnii în regiunea capului, pe motiv că nu a adunat în căpiţe lucerna cosită de pe terenul amplasat în apropierea imobilului proprietatea acestora.
Deoarece pe parcursul zilei de 19 iulie starea de sănătate a lui G. Elena devenea critică, membrii familiei acesteia au transportat-o cu un atelaj hipo până la Unitatea de Asistenţă Medico Socială „Nicolae Bălcescu”, de unde a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În ziua de 20 iulie a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi. În cauză se efectuează cercetări faţă de G. Neculai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe ”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 180 din Codul penal, urmând a se dispune soluţie procedurală.





























Add One