Google

Puieștii astăzi stau la vârful piramidei celor mai dezvoltate comunități ale județului Vaslui

Written on:August 9, 2017
Comments
Add One

Când ajungi într-o comunitate care parcă nu se mai termină, iar concentrarea populației se găsește-n centrul de comună, apare întrebarea cum se va dezvolta. Apare o astfel de întrebare pentru că aici e nevoie de multe fonduri publice. Puieștiul, de exemplu, fost târg și centru al întregii zone, are vreo 4.000 de locuitori, dar are 13 sate întinse pe mai mult de 12.000 de hectare. E o comună grea mai ales că până în urmă cu vreo opt ani mai nimic s-a făcut aici. Misiunea primarului Costel Moraru este grea, dar e om cu experiență, localnic și s-a obișnuit să inițieze mereu proiecte de investiții. Au fost aplicate proiecte cu fondurie europene, comuna are apă curentă, are rețea de canalizare, ceea ce nu se întâlnește în comune mai mici și mai ușor de administrat. „Eu sunt relativ mulțumit că din 10 proiecte au fost aprobate 6-7. Am avut proiect la măsura 3.2.2. de 2,5 milioane euro, prin care am făcut asfaltare, cămin cultural, creșă, am achiziționat buldoexcavator, iar proiectele care au fost aprobate acum vin în completarea investițiilor deja realizate”, spune optimist primarul Costel Moraru.
Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în comuna Puiești se va extinde rețeaua de canalizare în satul Puiești, se va construi și dota o grădiniță în satul Ruși, se va construi și dota o școală în satul Cristești, se va înființa un centru medico-social în Puiești, se vor asfalta 5 kilometri de drum Puiești-Mocani, se va reabilita podul în satul Iezer. Cu fonduri europene, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, se va moderniza și dota corpul C 1 de la Liceul Tehnologic din Puiești și se vor moderniza drumuri de interes local. La o primă lectură s-ar putea spune că-s investiții multe. Ca valoare e adevărat, dar trebuie menționat în acest context că Puieștiul are circa 40 kilometri de drumuri comunale, din care 5 kilometri au asfalt și încă cinci kilometri se afaltează printr-un proiect aflat în faza licitației de execuție. Restul drumurilor sunt pietruite și întreținute permanent. Am vorbit despre întinderea comunei pentru a cuprinde cu ochii minții ce înseamnă să ai asfalt în toată comuna. Făcând însă an de an câte un segment de drum, administrația locală va reuși să ridice gradul de confort al cetățenilor din fiecare sat. Spuneam anterior de apă curentă. În Puiești, sat nou și sat vechi, rețeaua s-a realizat cu fonduri europene, iar în satul Răzeși aducțiunea cu apă e realizată cu fonduri de la Banca Mondială. „Până-n 2020, cum spune strategia județului, va fi apă în toate satele, prin operatorul județean. Noi am mai depus două proiecte pentru aducțiune cu apă în două sate, dar au fost respinse tocmai pe motivul că în toate satele se va face aducțiune cu apă prin asociația județeană”, mai spune în continuare primarul comunei Puiești.

Festival național de muzică laică și religioasă
Cândva Puieștiul era centrul întregii zone. Avea livezi, vii și tot terenul producea. Aici s-au născut și au crescut personalități ale României în toate domeniile. Tradițiile sunt la mare cinste, dar pentru a se dezvolta într-un ritm ceva mai susținut e nevoie de mai mulți bani la bugetul comunei. Acum se lucrează terenul, e adevărat, dar pe parcele, livezile aproape că nu mai sunt, însă alte activități ocupă locul rămas liber. Încet, dar sigur, printr-o administrare eficientă, comuna Puiești se redescoperă și se dezvoltă ridicând, an de an, gradul de confort pentru localnici. Pe aici trece județeanul Bârlad spre Bacău, comuna are monumente istorice chiar de la Ștefan cel Mare și Sfânt și mai are o tradiție în muzica laică. În fiecare an, în luna august se organizează Festivalul de muzică laică și religioasă Gheorghe Cucu. Schitul Strâmba sau Biserica din lemn de la Cetățuia, construită la 1670 și Biserica din satul Puieștii Vechi, ridicată la 1806, sunt două monumente de spiritualitate care dăinuie peste ani și reprezintă baza credinței strămoșești. În fiecare an Puieștiul devine capitala muzicii laice și religioase, pentru că aici se organizează Festivalul Gheorghe Cucu, compozitorul fiind născut la Puiești. Puncte de atracție sunt, așadar, bună credință și pasiune pentru lucru bine făcut am găsit în fruntea administrației locale, deci avem ingredientele pentru o dezvoltare susținută. Implicarea primarului Costel Moraru în problemele comunității și realizarea unor investiții necesare sunt recunoscute de oameni. Majoritatea absolută l-a ales pentru a treia oară în fruntea comunei, deoarece mai are mult de lucru aici. Comuna nu poate fi administrată la întâmplare. Aici sunt 9 grădinițe, 15 școli și un liceu tehnologic. Numai ca să le vizitezi în amănunt îți trebuie cel puțin o săptămână. Din punct de vedere administrativ, unitățile de învățământ sunt în sarcina primăriei. Cum sunt gospodarii locului, care trăiesc aici de sute de ani, așa le este și primarul, adică activ și implicat. Într-un dialog recent spunea că la început chiar a apărut întrebarea ce caută el în fotoliul de primar, dar apoi a constatat că poate face multe pentru comunitate și i se potrivește funcția pe care o ocupă. Astfel de oameni au dezvoltat comunitățile locale din toate timpurile. Fără ei, fără lideri autentici adică, fără oameni implicați sărăcia și jalea cuprind totul. Pe scurt proiectele mari de investiții realizate sunt: renovare și modernizare cămin cultural; construcție creșă copii în localitatea Puiești; stație de epurare și canalizare colectoare în localitatea Puiești; alimentare cu apă localitatea Puiești; modernizare DC 97 spre Călimănești din DJ 243. Alte proiecte de investiții în derulare: prelungirea sistemului de canalizare în localitatea Puiești; construire piață agroalimentară în localitatea Puiești; construire grădiniță în localitatea Cristești și Călimănești; modernizarea drumurilor comunale 93 Puiești-Ruși și 94 din DC 95 Bărtăluși-Mocani. Altfel spus fiecare an vine cu noutăți în această direcție și comuna se dezvoltă. (B.A.)

Leave a Comment