Google

Pshiholog-doctor-bolnav, noul triunghi medical

Written on:March 20, 2015
Comments
Add One

„Prezentul este viitorul trecutului şi trecutul viitorului”

SIGLA  logo KIAstăzi sunt în spitale publice 3500 de psihologi. Rolul lor este acela de a facilita relaţiile dintre medic şi pacient. Importanţa lor este definită de un statut specific.

Atins de un cancer la plămâni el îşi trage un glonte în cap, după ce i s-acomunicat diagnosticul.

Ea ştie că soţul ei este condamnat la moarte dar nu suportă să ştie numai ea secretul şi vrea să-i destăinuiască crudul adevăr.

O toxicomană, după descoperirea faptului că este seropozitivă, se dezintoxifică şi nu are decât o singură dorinţă; să rămână însărcinată.

Trei istorii obişnuite la serviciul de pneumologie din cadrul spitalului Saint Antoine din Paris. Trei reacţii faţă de moarte. Şi tot atâtea probleme puse medicilor. Acest bolnav poate să audă adevărul? Cum să vii în sprijinul familiei? Trebuie oare să schimbi părerea unei femei pentru a nu avea un copil seropozitiv?

Începând cu anul 1987, un psiholog femeie, Marie Frederique Bacque, încearcă să răspundă. Ce poate să facă un psiholog printre sonde şi aparate respiratorii? Tot un psiholog, în mijlocul practicienilor şi a infirmierelor, încearcă să răspundă. „Locul nostru se defineşte întotdeauna într-o echipă”, subliniază Jean Francois Defives, secretar general al Asociaţiei Naţionale a psihologilor din spitalul public. Numărul lor este în continuă creştere. Astăzi sunt 3500. Şi au trebuit să treacă 43 de ani pentru ca să aibă în sfârşit un statut bine definit. Textul statutului s-a stabilit la jumătatea lunii iunie şi actualmente este examinat de către Consiliul de Stat. Primele decrete asupra practicării instituţionalizate a acestei profesii vor ieşi la începutul lunii septembrie.

La început, echipa spitalului o privea pe Marie Frederique Bacque ca pe o „pasăre rară”. Direcţiunea spitalului le-a impus o persoană străină corpului medical, greu de definit într-o schemă ierarhică, care îşi propune să introducă subiectivul în templul obiectiv al ştiinţei. Patronul Bernard Lebeau judeca prezenţa unui psiholog într-un serviciu ca pe „un lux”. „Dar neesar”, se grăbeşte el să adauge. Este un semnal de alarmă. „Datorită numărului mare de pacienţi pe care îi avem de tratat, noi nu putem lua în considerare toate problemele extramedicale”. Căci bineînţeles orice doctor este într-un fel şi psiholog. „Cel puţin intuitiv”. Numai că iată nu este timp. „Adesea am jucat acest rol. Din păcate, nu pot consacra câte o oră pentru fiecare pacient.” În acelaşi timp psihologul poate să ofere un sprijin atât pacienţilor, cât şi echipei de îngrijire (medici, asistenţi, infirmieri ). În orice caz, psihologul reuneşte echipa de lucru. „Este vorba de o verigă de legătură între noi”, spune un internist. Fragment din Liberation, 20 iulie, 1990.

În spitale ar trebui să fie mai mulţi psihologi

Prof. univ. dr. Mihai Aniței susține că în spitale ar trebui mai mulți psihologi și statutul lor bine definit în raport cu solicitările actului medical.

În opinia sa, cheia problemei o reprezintă corectarea legii sănătății din punctul de vedere al asistenței psihologice.

Despre prezența psihologului în spitale, prof. univ. dr. Mihai Aniței spune: Tot mai multe dintre specialitățile din spital conștientizează locul și rolul și importanța psihologului, dar și aici ne confruntăm cu aceeași situație tot de tip pompieristic. Atunci când se întâmplă o situație dramatică se întreabă unde a fost psihologul. Pacienții trebuie să aibă acces la serviciile psihologului, niciun medic care face intervenții sau consultații de un anumit tip nu trebuie să se dispenseze de ajutorul colegului său psiholog. E bine să-l aibă alături și să se consulte pentru că întodeauna există un ecou psihologic al tulburărilor somatice și un ecou somatic al tulburărilor psihice, e o legătură indisolubilă.

Atunci când pacienții intră în operații când sunt supuși unor intervenții trebuie să dispună de o asistență psihologică, pentru că traversează o perioadă delicată de anxietate, de teamă. Medicul nu are timp, are o serie întreagă de obligații și nici nu are mijloacele pentru că psihologul trebuie să acorde consiliere de susținere, de suport. Post operator este iarăși nevoie de suport.
Am apelat la această perspectivă istorică pentru a sublinia faptul că progresăm lent şi defectuos mai ales într-un domeniu care chiar ţine standardul de viaţă al fiecăruia dintre noi şi al acestui popor; Sănătatea.

Despre psihoterapie, despre rolul psihologului în toate genurile de activitate umană se vorbeşte şi se scrie destul de mult dar se face mult prea puţin. Asta poate şi datorită faptului că atitudinea oamenilor faţă de problemele ce fac obiectul psihologiei se situează într-o zonă ce ţine de condiţia umană însăşi greu de surprins atât din punct de vedere filosofic şi cultural cât şi ştiinţific şi din perspectivă pragmatică. Este un balans continuu între acceptare şi refuz; o acceptare a faptului că viaţa şicomportamenul nostru sunt modelate de norme, reguli, obceiuri, sisteme de valori, pe care ni le însuşim şi le interiorizăm într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin benefic; refuzul necesităţii de a le conştientiza.

Oricum, fie că vrem să acceptăm, fie că nu, societatea umană se îndreaptă către forme de organizare şi realţii sociale tot mai complexe, şi a trăi va insemna să ştii să-ţi organizezi mental şi practic relaţiile cu ceilalţi şi în acelaşi timp să poţi să-ţi dai un răspuns „de susţinere „ în confruntare cu problemele limită ale existenţei; boala, moartea, afresivitatea şi toxicitatea morală şi fizică a mediului de viaţă.

Ori psihologia atât teoretică cât şi practică înearcă să rezolve atât la nivel de „specie” cât şi de la caz la caz un mod de „rezonare „ de acordare, a personalităţii individuale cu mediul social, atât în situaţii de boală şi deficite cât ţi în situaţii şi condiţii aşa zis normale.

Psihologul devine din această perspectivă un partener de dialog în efortul fiecăruia dintre noi de autocunoaştere, automodelare şi dezvoltare . Deoarece tocmai acest efort de construcţie şi re-construcţie este valorea de nucleu a condiţiei umane efort ce dă măsura libertăţii reale de gândire şi acţiune pentru o viaţă împlinită, cu sens şi ….poate nu „fluier în biserică” dacă spun.. fericită. Spun asta pentru că envoie să recăpătăm curajul de a fi fericiţi. Acest cuvânt a fost exilat din existenţa noastră printr-o educaţie greşită, şi o cultură a neputinţei. Este timpul să schimbăm acestea prin propria schimbare.

Mircea Rotaru, psihosociolog, psiholog principal   tel. 0753-527503; e-mail mrotaru2009@gmail.com

Leave a Comment

Previous post:

Next post: