Google

PSD haleşte cuiele propagandei de război hibrid

Written on:August 27, 2018
Comments
Add One

Este evident că PSD are specialişti în toate domeniile, mai puţin în războiul hibrid. Politician în capitalism eşti în primul rând dacă ai pregătire de război hibrid. Toate personalităţile internaţionale pe care le cunosc sunt siderate de cât de blegi şi neajutoraţi suntem în faţa războiului hibrid. Ca fapt divers, cadrele de conducere ale opoziţiei (şi membrii lor de viitor) după 1990 au fost pregătite până la saturaţie pentru a deveni vajnici soldaţi hibrizi ai imperialismului capitalist. Din nefericire, nu avem conducători de război hibrid. Soldaţii hibrizi, după cum aţi observat, nu au valoare decât de executanţi vremelnici şi uneori dispar şi fizic dacă devin inutili şi ştiu prea multe. Cât despre instrumentele care se visează soldaţi hibrizi, nici nu merită să vorbim. Am văzut într-o zi la televizor un soldat hibrid din conducerea opoziţiei care, pentru a nu divulga termenul de război hibrid pe care îl desfăşoară, a declarat că opoziţia duce un război de gherilă împotriva clasei politice de la guvernare pentru a o elimina. Divulgând astfel o componentă a războiului hibrid, a arătat că este un soldat prost. Capitalism înseamnă puterea minorităţii bogate. Restul … “cuie”. Regimul capitalist se menţine prin propagandă şi acţiuni de război hibrid care distrug deliberat moralul maselor şi micilor reprezentanţi ai autorităţilor din teritoriu. Oamenii dacă au moralul scăzut sunt neputincioşi. Dacă aţi urmărit specialiştii în război hibrid care au apărut pe posturi mai modeste de televiziune înţelegeţi mai bine ce vă scriu. România are doctori în război hibrid şi politicienii PSD iau “cuie” din ’90 încoace fără să înţeleagă de ce le curge din gură. Sau poate le place şi au dat la interes. Pentru a înţelege cât de uşor este să îţi dai seama de politicile, acţiunile şi propaganda de război hibrid, am să vă descriu ce efecte dezastruoase are asupra conştiinţei şi bunăstării naţionale. Suntem singurii urmaşi ai unui regat antic care ne demoralizăm singuri făcându-ne popor iar ca politică de stat conducătorii protejează războiul hibrid. Astfel, instrumente ale războiului hibrid plătite din bani publici sau privaţi, plasate pe funcţii de conducere, promovează inconştient umilinţa, neputinţa şi demoralizarea generală cu vorbe cum ar fi: ţară bogată, păcat că e populată; munţii noştri aur poartă, noi batem din poartă în poartă; românii trebuie să plece din ţară să nu moară de foame iar un preşedinte ales prin mijloacele războiului hibrid proferă public părăsirea ţării, pentru a-i proteja pe prăduitorii externi. O lovitură de geniu a războiului hibrid a fost lansarea de către un pseudo-politician la nivel naţional a conceptului că industria românească este un maldăr de fiare vechi. Şi astfel au putut să se retehnologizeze moca mai multe ţări cu industria noastră de ultimă generaţie. O foarte mare pierdere a fost în fapt averea incomensurabilă reprezentată de invenţiile din centrele de cercetare care aşteptau să intre în producţia de serie. Cea mai modernă agricultură din Europa a dispărut printr-un singur soldat hibrid de la putere care a reuşit să impună o lege de închidere a SMT şi SMA. Într-un timp foarte scurt au dispărut milioane de tractoare, combine şi alte utilaje agricole. Totul s-a volatilizat imediat şi bine planificat la fel ca şi majoritatea industriei iar pe milioanele de oameni care rămâneau pe drumuri nu i-a observat nimeni, în schimb au fost traficaţi cu promisiuni de rai occidental. Cât despre pesta porcină, autorităţile competente (dacă nu sunt conduse de un instrument hibrid) pot descoperi relativ uşor pe soldaţii hibrizi care au introdus-o sau au creat impresia că există, în detrimentul investitorilor autohtoni şi al statului. Scopul este să dispară rasele foarte competitive de porci autohtoni. Dacă vom începe să refacem şeptelul de bovine şi ovine autohtone cine ştie ce minune de boală-pretext de exterminare va mai apărea. La oameni soldaţii hibrizi au realizat propaganda şi activităţile pentru depopulare sub acoperirea termenului de “exod voluntar” de forţă de muncă. Victoriile războiului hibrid, cel puţin la noi, sunt un exemplu de bune practici la nivel global pentru multinaţionale şi statele care folosesc războiul hibrid pentru dominaţia economică. Niciunui politician din tabăra nepregătită pentru războiul hibrid nu îi bubuie mintea măcar să divulge faptul că România a fost prăduită de peste 200 de mii de miliarde de dolari în urma unui război hibrid deosebit de bine coordonat din mai multe direcţii, inclusiv interne. Pentru cultura generală se ştie că atunci când se formează un soldat hibrid acesta este învăţat că pentru a prelua puterea trebuie să nege tot ce este benefic pentru mase, să marginalizeze şi să persifleze toate valorile umane şi materiale, astfel cultivând nemulţumirea şi demoralizarea ce transformă pe unii oameni în instrumente ale războiului hibrid care vor lupta cu pasiune pentru interesele altora. De exemplu, pentru a declanşa justificat mărirea artificială a preţurilor şi inflaţiei ai nevoie de maxim doi soldaţi hibrizi să organizeze câteva mitinguri cu false nemulţumiri eventual şi cu puţină violenţă. Pentru ca cei interesaţi să câştige sigur lupta trebuie să mai dispună de alţi câţiva soldaţi hibrizi bine plasaţi în politică şi mass-media care să facă din ţânţar armăsar sau invers. Internetul şi mass-media sunt arme foarte ieftine şi eficiente în racolarea de instrumente hibride. Un soldat hibrid promovat ca mare specialist va explica foarte logic că este normal să accepţi o situaţie ilogică. În vremurile actuale legiuitorii din toate ţările lumii, pentru a se proteja de cucerire şi sclavia urmărită de multinaţionale prin război hibrid, cultivă bine elaborat unitatea şi interesul naţional în rândul populaţiei. În Europa nu ai să vezi niciodată la conducerea unui stat un concetăţean de altă naţionalitate decât aceea a populaţiei majoritare. Naţionalismul este esenţa puterii, unităţii, înţelegerii şi moralului ridicat al unei naţiuni. Conform DEX, naţionalism este o ideologie şi politică derivată din conceptul de naţiune care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conştiinţei naţionale şi la formarea naţiunilor şi statelor naţionale. Avem modele de unitate naţională extraordinare în jurul nostru. Continuare în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei de miercuri 29 aug 2018.

Conte di Manfredonia, Morel BOLEA

Leave a Comment