Google

Proteste şi scandaluri în imperiul Porumboiu

Written on:August 1, 2016
Comments
Add One

porumboiu netCândva era cel mai mare arendator din Moldova, cândva era cel mai mare angajator din zonă, cândva era mare om de fotbal cu echipă care juca în cupele europene, iar acum de numele lui se leagă proteste ale salariaţilor care nu şi-au mai primit salariile, proteste ale proprietarilor de terenuri care n-au văzut arenda aferentă anului trecut sau scandaluri cu subvenţii din fonduri europene.

Zilele trecute muncitorii de la fabrica de ulei din Vaslui au protestat pentru că nu şi-au mai primit lefurile de ceva timp.

Tot zilele trecute mai mulţi proprietari de terenuri au protestat şi ameninţă că vor bloca drumuri intens circulate dacă nu vor primi arenda aferentă anului trecut.

Nu demult Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a îndreptat împotriva unei societăţi comerciale din grupul de firme patronat de Adrian Porumboiu pentru că firma în cauză ar fi încasat ilegal subvenţii pentru animale moarte. Porumboiu spunea la momentul respectiv că a fost o greşeală! Câte din aceste afaceri mai sunt ale fostului arbitru internaţional, de loc de prin Oltenia, stabilit prin judeţul Vaslui, e greu de spus, cert este că din imperiul construit de Porumboiu a mai rămas doar umbra. O anchetă incendiară citiţi în ediţia tipărită a regionalului Informatorul Moldovei de miercuri 3 august 2016.

Leave a Comment