Google

Program cultural-educativ la Biblioteca C Sturdza

Written on:June 21, 2010
Comments
Add One

Biblioteca Judeţeană C Sturdza din Bacău a organizat pe 11 iunie o activitate intitulată Geografia mediului înconjurător. Cu acest prilej s-a realizat o expoziţie de carte, de către Gabriela Radu. Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupery (1900-1944), romancier, eseist şi reporter francez, aviator căzut în cel de-al doilea război mondial, a fost omagiat, la Secţia pentru Copii. Cu ocazia împlinirii a 110 ani de la naşterea acestuia, Nicoleta Munteanu a realizat o expoziţie de carte.

Programul Bibliotecii Judeţene băcăuane, cuprinde pentru zilele următoare, începând cu miercuri, activităţile: Literatură pentru vacanţă – expoziţie de carte; Trăieşte-ţi viaţa ca un rege (Garfield 2) – vizionarea unor secvenţe de film; Inimă de copil – cântece şi dansuri populare, precum şi activitatea Bine ai venit vacanţă, organizate la Centrul Rezidenţial H Coandă şi avându-i coordonatori pe şef centru Vasilica Tătaru, educator Marian Vătămănescu şi Marinela Tofănescu, bibliotecar; Icoana în sufletul copilului – expoziţie de desene realizate de către elevii şcolii gimnaziale Al Şafran, coordonatori prof. Lucica Filimon, Maria Creangă, Eugenia Grădinaru (autor proiect: Iulia Ştefania Leteanu, şef Birou Copii şi Artă; responsabil program : Colectivul Secţiei Copii şi Artă). (Aurel V. ZGHERAN)

Leave a Comment