Anul în curs, din care au trecut deja aproape două săptămâni, se anunţă un test dificil şi plin de încercări pentru administraţia botoşăneană, atât cea municipală cât şi cea judeţeană. Pentru a afla care sunt proiectele prioritare
ale executivelor celor două administraţii, primul popas l-am făcut la Primăria Botoşani, unde primarul Cătălin Mugurel Flutur ne-a declarat: „Ne propunem în primul rând să finalizăm lucrările pe care le-am început anul trecut. Sunt proiecte importante pe care le-am câştigat şi cu care am adus în oraş bani europeni. Vom inaugura în primăvară lucrările de reabilitare a Ambulatoriului de la Spitalul de Recuperare Sfântul Gheorghe, proiect finanţat în cadrul POR şi tot acolo anul acesta vom începe lucrări pentru reabilitarea parcului din curtea unităţii. În vară vom finaliza lucrările cuprinse în proiectul de reabilitare a Centrului Istoric, un proiect foarte important pentru oraşul nostru, finanţat
în cadrul programului PHARE CES 2006 şi tot în acest an ne propunem să finalizăm lucrările cuprinse în proiectul Reabilitare şi Modernizare străzi urbane în municipiul Botoşani, în valoare totală de peste 43 milioane lei, finanţat în cadrul POR 2007-2013, Axa 2.1. Sunt proiecte generoase pe care nu am fi reuşit să le realizăm cu bani de la bugetul local. Pe de altă parte, cu siguranţă obiectivul cel cel mai complex pentru care vom demara execuţia lucărilor în 2011 este Planul Integrat de Dezvoltare Urbană cu cele 5 proiecte finanţate în cadrul POR 2007-2013, Axa prioritară 1.1. Cele 5 proiecte sunt: Reabilitarea şi modernizarea străzilor inelului principal de circulaţie din municipiul Botoşani, Modernizarea şi reabilitarea acceselor pietonale şi carosabile precum şi iluminat arhitecural în municipiul Botoşani, Reabilitarea şi modernizarea parcurilor şi a spaţiilor verzi precum şi reabilitarea şi modernizarea iluminatului ornamental aferent acestora în municipiul Botoşani, Reutilizare clădire în scopul transformării în Centru Social în municipiul Botoşani şi Creşterea Siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona de acţiune urbană a municipiului Botoşani prin achiziţionare de echipamente specifice şi amenajarea unui centrul de supraveghere. Tot de o importanţă deosebită este şi proiectul Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice, în valoare de 193 671 284 lei, finanţat în cadrul POS Mediu Axa 3. Vorbim de proiecte în valoare totală de aproape 80 de milioane lei, bani europeni cu care vom putea dezvolta oraşul în continuare. Nu vom scăpa de şantierele din oraş nici în acest an, dar e un lucru bun pentru că asta înseamnă că se lucrează. Îmi cer încă o dată scuze faţă de botoşăneni pentru disconfortul pe care îl vom crea, însă trebuie să fie convinşi că odată finalizate aceste lucrări, vor fi mulţumiţi de cum va arăta oraşul”.
Din cabinetul viceprimarului Cătălin Alexa mesajul este: „Vom lucra pentru ca proiectele începute în 2010 să fie finalizate şi mă refer aici la Proiectul pe Axa 2, Reabilitarea şoselei de centură şi a Centrului istoric, lucrări care vor fi finalizate în vara acestui an. Pe Axa 1 vom demara reparaţia străzilor din zona centrală a municipiului şi reabilitarea celor trei pietonale, Unirii, Transilvaniei şi Bancar, la care se adaugă construirea parcării subterane. Prioritare sunt şi reabilitările parcurilor Mihai Eminescu, Tineretului, Junior şi Primăriei, în special parcul Tineretului unde se va pune accent pe refacerea aleilor şi iluminatului public. O altă prioritate este semnarea proiectelor pentru începerea lucrărilor în zona Cornişa şi a reabilitării sistemului centralizat de termoficare”.
Modernizarea spitalului Mavromati, punctul vamal Rădăuţi Prut şi reţele de apă şi canalizare sunt priorităţi pentru 2011
La nivel judeţean, Mihai Ţâbuleac – preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani ne-a declarat: „Prioritară este începerea lucrărilor pentru care au fost semnate deja contractele de finanţare din fonduri europene pentru: modernizarea Spitalului judeţean Mavromati, modernizarea punctului vamal de la Rădăuţi Prut şi reabilitarea şi dezvoltarea reţelei judeţene de apă şi canalizare. Un al doilea proiect, prevăzut pentru 2011, este începerea lucrului pentru două trasee turistice noi: Vorona – Mănăstirea Balş şi Baisa – Lacul cu nuferi. Prioritate absolută aş putea spune este eficientizarea activităţii noului operator de apă, societatea Nova Apaserv Botoşani. Noul operator de apă nu are datorii şi trebuie să aibă grijă să nu mai repete greşelile fostului operator, respectiv RAJ Apa. Îmi doresc foarte mult
determinarea unei atitudini corecte a conducerii Nova Apaserv faţă de consumatorul de apă botoşănean şi să-şi achite redevenţa faţă de judeţ. Şi, nu în ultimul rând, doresc ca noul operator de apă să nu mai acumuleze datorii care să genereze majorarea preţului apei la Botoşani. Iar într-un viitor apropiat, cum am mai afirmat, ideal ar fi ca alimentarea cu apă a judeţului Botoşani să fie făcută din barajul de la Stânca-Costeşti, unde apa Prutului este de o calitate net superioară faţă de cea a Siretului, de unde se face alimentarea acum”. Pentru inginerul Cristian Achiţei, proaspăt vicepreşedinte al CJ Botoşani, reabilitarea drumurilor judeţene este prioritatea nr 1 dacă se poate spune aşa: „Importantă este continuarea şi finalizarea lucrărilor de modernizare la investiţiile începute, cu finanţare europeană şi rezolvarea imediată a reparaţiilor curente. Pentru finalizarea în 2011 a modernizării drumurilor începute am în vedere: DJ 294 Mihălăşeni – DN 24 C, DJ 291 B Lozna – Dersca – Mihăileni, DJ 291 Cristineşti – Suharău – Oroftiana. Pe Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii se va reabilita DJ 207 N Botoşani – Curteşti – Orăşeni Deal – Cristeşti, precum şi porţiunea Flămânzi – Prăjeni – Plugari cu ieşire spre Iaşi. O altă prioritate a anului în curs este eficientizarea activităţii spitalelor aflate în subordinea Consiliului Judeţean şi încadrarea acestora în prevederile legale privind bugetul. Menţionez că am demarat procedurile de închidere a Sanatoriului Guranda, din cauza ineficienţei financiare a acestuia şi a faptului că imobilul a fost retrocedat potrivit prevederilor Legii caselor naţionalizate. Trebuie să ducem la bun sfârşit modernizarea Spitalului judeţean Mavromati, cu finanţare europeană în valoare de zece milioane euro, proiect derulat prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est Piatra Neamţ. Şi pentru Protecţia Copilului avem semnate câteva proiecte cu bani europeni, pentru modernizarea Centrului de plasament Prietenia din Botoşani şi a Căminului de bătrâni de la Adăşeni. După aprobarea bugetului judeţean pe 2011, rămâne să găsim soluţii pentru reabilitarea fostelor spaţii ce au aparţinut Şcolii speciale de la Dorohoi”.
Cultura şi învăţământul în atenţia CJ
În concordanţă cu atribuţiile conferite de fişa postului, al doilea vicepreşedinte al CJ Botoşani, profesoara Cătălina Lupaşcu şi-a stabilit ca priorităţi activităţi legate de cultură şi învăţământ. „Pentru acest an mi-am propus realizarea unei oferte de activităţi culturale care să atragă toată
paleta de categorii profesionale, dar şi de vârstă, începând de la elevi până la pensionari. Vom organiza expoziţii, ateliere de lucru la Memorialul Ipoteşti şi Muzeul Judeţean de Istorie, prin care vom promova cultura tradiţională. Trebuie făcută o mai bună publicitate, în baza unui marketing eficient, prin promovarea activităţilor în mass media, tipărire de afişe şi difuzare de pliante în hotelurile şi pensiunile turistice de pe raza judeţului. Tot în domeniul cultural vom institui indicatoare rutiere care să ghideze turiştii spre obiectivele de interes cultural şi religios. Am în vedere şi creşterea calităţii învăţământului botoşănean prin înfiinţarea de noi posturi de psihologi şcolari. Dacă în 2010 am reuşit crearea a zece posturi, sperăm ca în acest an să mai înfiinţăm încă 20 de posturi, absolut necesare în cadrul Centrului judeţean de resurse educaţionale”, a menţionat vicepreşedintele Cătălina Lupaşcu.
Eliminarea efectelor inundaţiilor din 2010, prioritate pentru Instituţia Prefectului
De la Instituţia Prefectului judeţului Botoşani, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul Cristian Roman ne-a menţionat următoarele obiective: „Primul ar fi aderarea la spaţiul Shengen. Judeţul Botoşani este situat la
frontiera cu două state din afara Uniunii Europene şi avem un rol important în îndeplinirea acestui obiectiv. Securizarea porţiunii de graniţă europeană de pe teritoriul judeţului nostru trebuie făcută de oamenii noştri şi de modul în care vom şti să ne facem treaba depinde atingerea acestui obiectiv naţional. Al doilea lucru prioritar este continuarea lucrărilor pentru eliminarea efectelor dezastrelor produse anul trecut de inundaţii. În ceea ce priveşte reconstrucţia caselor, treburile sunt clare şi nu trebuie decât continuate lucrările până la finalizarea lor, astfel ca toţi cei afectaţi să se mute în noile lor cămine. Avem însă de lucru la refacerea infrastructurii, unde sunt repartizate fonduri de 100 de miliarde de lei vechi, bani care pot fi luaţi doar dacă autorităţile locale parcurg corect etapele premergătoare. I-am ajutat să li se aloce aceşti bani şi ii vom sprijini să-i obţină efectiv, astfel încât lucrările să fie făcute în acest an. Al treilea obiectiv prioritar este sprijinirea autorităţilor locale pentru obţinerea de fonduri UE. Banii europeni sunt o şansă pentru judeţul Botoşani. Primarii, în covârşitoarea lor majoritate, au înţeles asta. Dar pentru a-i obţine au nevoie de sprijin, de la obţinerea tuturor avizelor, până la susţinerea pentru finanţarea efectivă a proiectelor. Toată lumea vrea banii ăştia, dar ne vom bate pentru ca judeţul Botoşani să ia cât mai mult din ei”. (Gabriel BALAŞA)





























Add One