Google

Primii colindători la Palatul Administrativ din Botoșani

Written on:December 18, 2013
Comments
Add One

Colind-âtori BTPalatul Administrativ Botoșani s-a pregătit şi în acest an să întâmpine colindătorii şi urătorii ce doresc să aducă Veştile Sfinte ale iernii. Prefectul judeţului, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean au coordonat îndeaproape împodobirea brazilor tradiţionali şi pregătirea celor peste 500 de cadouri ce vor fi oferite grupurilor aşteptate în aceste zile. Marţi dimineaţă au sosit şi primii purtători de datini, prefectul Costică Macaleţi şi  vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu primind în faţa Palatului primele benzi de mascaţi. Voroneni de origine, musafirii „dotaţi” cu urşi şi căluşari au fost admiraţi de angajaţi ai celor două instituţii dar şi de trecătorii din zonă. „În toate zilele următoare aşteptăm colindători şi urători, îi rugăm doar să ne comunice înainte că intenţionează să ne viziteze. Atât eu, cât şi domnul Florin Ţurcanu dorim să păstrăm tradiţia ultimilor ani de primire şi cinstire a botoşănenilor ce vor să anunţe Naşterea Domnului şi sosirea Noului An. Să dea Dumnezeu sănătate şi linişte sufletească tuturor!”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

Leave a Comment