Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor Români (USR) a acordat premii scriitorilor bacăuani pentru cărţile publicate în anul 2009. Juriul a fost constituit din Adrian Dinu Rachieru – preşedinte, Ovidiu Genaru, Alexandru Dobrescu, Dan Perşa, Dan Bogdan Hanu.
Premiile au revenit, pentru secţiunea proză, scriitorilor: Viorel Savin (Gresia albastră), Gheorghe Neagu (Purtătorul de cruce), Emilian Marcu (Suburbii municipale). Pentru poezie, au fost premiaţi: Nicolae Pogonaru
(Memoria păsărilor), Nicolai Tăicuţu (Dincolo de semn), Nicolae Mihai (intânarul din stele) – pentru acest volum de versuri, cel ce semnează aceste rânduri, a fost onorat să alcătuiască o recenzie. La secţiunea critică – eseu au fost premiaţi Bogdan Ulmu (Jurnal teatral), Culiţă Ioan Uşurelu (Generaţii – Dialoguri necesare). În publicistică s-a evidenţiat Victor Mitocaru (Un expirat în Agora), iar umorul a prilejuit succesul lui Vasile Larco (Semnalul de alarmă – epigrame alese).
La ediţia 2010 a premiilor USR filiala Bacău, a cărei preşedinte este scriitorul Calistrat Costin, s-a instituit Diploma de onoare pe anul 2009, care s-a decernat scriitorilor {tefania Oprescu pentru volumul Delir în curcubeu şi alte poezii, Vasile Sevastre Ghican pentru Prisaca din inima verii, Vasile Ghica pentru Perdafuri (aforisme în do minor), Traian Drăgănescu pentru Reânvierea lumii, George Codrescu pentru Lecturi neconvenţionale şi Petre Isachi pentru Autoportret în oglindă. Festivitatea decernării premiilor s-a organizat la Complexul Muzeal Iulian Antonescu din Bacău. Au participat oameni de cultură, personalităţi de seamă ale Bacăului. (Aurel V. ZGHERAN)





























Add One