Google

Porţi sprea neant

Written on:September 27, 2015
Comments
Add One

Muntele Sfantul Ilie Alaska net 1Într-o vale din munţii insulei greceşti Corfu se află un sat părăsit. Au rămas casele din piatră şi piaţa umbrită de platani. Nu se ştie când, unde şi de ce au plecat locuitorii şi nici moştenitorii lor nu au apărut. Mănăstirea Vatopedi de la Sfântul Munte a fost proprietara insulei Amouliani din Marea Traciei. Pe ostrov călugării aveau o livadă de măslini. În anul 1880 mănăstirea împrumută bani şi ipotechează insula unui om de afaceri. Nu a restituit banii şi nici negustorul nu i-a cerut. Tacit suma a fost considerată donaţie. În 1925 statul confiscă insula şi o colonizează cu greci asiatici refugiaţi din Ionia, regiune ocupată de Turcia în 1923. Pribegii întemeiază un sat. Prin anii 1990 strănepotul afaceristului cere banii sau executarea ipotecii. Insularii sunt târâţi în procese. Spre deosebire, satul din Corfu nu-i revendicat. Ciudat într-o lume ahtiată după bani. Dar poate nu are cine să-l revendice! Dan Apostol relatează în volumul “Tainele Naturii” cazul din teritoriul canadian Yukon unde au dispărut fără urmă cei 30 de locuitori ai unei aşezări. Uneori de pe insula irlandeză Aran se vede deasupra mării un ostrov cu clădiri şi copaci. William Thomson nota în lucrarea “Introducere în meteorologie” ca ciudăţenii ale Irlandei, castelul fantomă Duna Feadhreagh din provincia Connaught, locuit de zâne spun ţăranii, oraşul celest profilat deasupra târgului Youtgal, provincia Cork şi insulele înverzite văzute în văzduh de pe coastele Antrim, Waterfort şi Donegal, ori de pe insula Rathlin aflată în largul Irlandei de Nord. S – a spus că viziunile izvorăsc în mintea oamenilor influenţaţi de mediul cultural. Celţii credeau că norii ascund o ţară fabuloasă numită Magonia. Călugărul Abogard redă mitul în cartea “Grindina şi tunetele”, scrisă în anul 815. Locuitorii Magoniei veneau pe corăbii aeriene şi jefuiau recoltele. Nu erau extratereştri. Nimeni nu străbate Cosmosul ca să fure orz. Magonienii erau desigur pământeni, dar care zburau cu aerostatele. Ancora unei astfel de nave a fost păstrată într–o biserică irlandeză. Imaginea fantomă a unei lupte purtate în 1642 la Edge Hill, comitatul englez Hampshire, se vede uneori proiectată pe cer, spun localnicii. Avem de a face fie cu ecoul modern al mitului Magoniei, fie cu o informaţie scăpată din Akasha – arhiva cosmică.

Explicaţia psihoculturală cade de vreme ce şi indienii Tlingit din Ţinutul Coastei, statul Alaska, văd câteodată un oraş ceresc deasupra gheţarului Muir, muntelui Fairweather şi muntelui Sfântul Ilie. Ţinutul Coastei a fost descris de exploratorul John Muir în cartea “Călătorii în Alaska”. Americanii au numit urbea celestă, Oraşul Tăcerii şi au fotografiat-o în anii 1885, 1889 şi 1897. Apariţiile sunt relatate în ziarele “New York Times”, “Weekly Times” şi “Echo”. Un oraş ceresc este văzut în Pomerania anului 1846, un altul deasupra Londrei în 1847. Oraşe, castele şi peisaje sunt zărite în anii 1860 pe cerul provinciei suedeze Halland, iar deasupra Siciliei, cetăţi şi insule. S-a spus că observatorii vedeau reflectate în nori imaginile unor oraşe şi ţinuturi îndepărtate. Bunăoară Oraşul Tăcerii s-ar fi aflat pe unul din acele continente neştiute din Arctica a căror exitenţă era bănuită în secolul XIX. Reflecţia pe nori nu explică peisajele celeste. Fenomenul este rar şi se produce numai în anumite locuri, de parcă acolo s-ar deschide poarta spre altă lume. Oraşele cereşti au clădiri obişnuite, dar şi arhitectură străină secolului XIX. Din descrieri se recunosc modernele casele heliotrope ridicate pe un pilon ca să ocupe teren puţin şi care se rotesc după soare pentru a profita de energia astrului. În interior au sere luminate prin pereţii de sticlă. Astăzi sintagma oraş ceresc este mai largă. Pe Martie s–au fotografiat cetăţi moarte cine ştie de când şi stânci cu inscripţii hieroglifice aidoma parcă celor egiptene. Formaţiuni vădit artificiale sunt şi pe Lună. Se crede că irlandezii nu au văzut insule cereşti, ci insule pământene ce păreau că plutesc în aer datorită iluziei optice, numai că acestea din urmă nu-s de găsit la faţa locului! Este adevărat că insulele apar şi dispar. Astfel în secolul XIV insula grecească Kos era însoţită de ostrovul Lango, amintit de John de Mandeville în lucrarea “Călătorii”. Lango a pierit demult. În golful Bengal va apare o insulă mare cât Oltenia, valurile Pacificului au erodat complet sute de atoli, alte sute sunt pe cale să iasă din mare, dar insulele de pe cerul Irlandei nu au corespondente fizice. Pescarii le–ar fi ştiut. Nu au fost nici insule plutitoare, hoinare prin natura lor. Acestea se formează de regulă pe lacuri, exemplu fiind ostrovul Mirembe din Uganda, locuit şi cultivat cu legume, ce înconjură lacul Victoria dus de valuri. Insulele flotante naturale nu seamănă cu vedeniile irlandezilor, iar cele antropice sunt recente. Există seminţii străine de viaţa pe uscat, dar care nu trăiesc pe insule plutitoare, ci în bărci. Aşa sunt nomazii sama, laut şi badjao din mările Insulindei, ori tribul iquitos rătăcitor pe râurile Amazoniei. Alt popor de apă, indienii wayu de pe lacul venezuelean Maracaibo, fiind sedentari, au sate lacustre. Casele plutitoare sunt tradiţionale în Kerala, Kashmir şi Laos, iar una din curiozităţile Conchinchinei sunt pieţele din delta Mekongului. Marfa adusă pe apă nu se descarcă la mal. Clienţii vin cu luntrii la joncile precupeţilor oprite pe râu. Familiile de cărăuşi de pe râurile Germaniei şi Franţei locuiesc pe şlepuri. Nu plătesc impozit pe teren şi tot din lipsa banilor, mii de englezi şi olandezi stau în case ancorate pe canale, iar în Hamburg şi Berlin sunt comunităţi formate din locuinţe flotante. Ideea construcţiilor plutitoare a prins, fie că este Casa Barcă din Caracas, un camping din Belgrad, biroul direcţiei parcului Humble din oraşul chinez Souzhou aşezat pe un iaz ca să cruţe terenul, sau hotelurile exotice de pe lacurile Nagin din Kashmir şi Kariba din Rhodesia de Sud. Terenul fiind scump, moda caselor şi cabanelor pe apă a prins în Maine, New York, California, Colorado, Oregon, Kentucky, Quebec, Ontario, Indonezia etc. Încercarea edililor de a închiria lacul Herăstrău doritorilor de locuinţe acvatice a eşuat, mai sigur acestea vor apare la noi în Delta Dunării. S-au proiectat construcţii plutitoare de anvergură: arhipelagurile Dockland din Maldive şi Oros din Dubai, cu clădiri şi parcuri, o insulă cu hoteluri în Gaza, un parc cu formă de amfiteatru în Monaco, un port şi un aeroport în Anglia, un stadion la Rio de Janeiro, ba chiar şi un columbar în Hong Kong. Lacul Constanţa este administrat în comun de Germania, Austria şi Elveţia, Statutul de condominiu iscă probleme. Un austriac nu a permis pescarilor germani să intre în golful Bregentz, invocând dreptul de pescuit acordat cândva familiei sale de împăratul Austriei. Pe lac au fost ancorate o locuinţă şi două platforme. Pe una era un cazino, iar pe cealaltă s-au pus reclame culturale. Proprietarii nu aveau cui plăti impozit, structurile nefiind supuse vreunei jurisdicţii. Statele riverane au desfiinţat cazinoul. (Marian Rotaru)

Leave a Comment