Google

PNL Botoşani are conducere confirmată cu… voturi exprimate

Written on:May 1, 2017
Comments
Add One

După o perioadă de peste doi ani, în care şefii liberalilor botoşăneni au fost numiţi interimari cu tot soiul de delegaţii de la Bucureşti, în sfârşit s-au aşezat apele şi la noul PNL Botoşani. Reamintim că situaţia cu şefia interimară a fost generată de matrapazlâcurile lui Florin Ţurcanu, fost preşedinte al liberalilor botoşăneni şi al Consiliului Judeţean Botoşani. Ghiduşiile fără sfârşit ale Ţurcanului au atras atenţia Justiţiei care şi în ziua de azi îl poartă prin sălile paşilor pierduţi ale tribunalului botoşănean pentru a-l aşeza, cum se cuvine, într-un loc sigur de detenţie. Revenind la liberalii de Botoşani, câţi au ma rămas netrădători, aceştia s-au adunat într-o conferinţă judeţeană de alegeri la finele săptămânii trecute şi şi-au ales noua conducere exprimată prin voturi care de care mai secrete. Astfel, în urma unei lupte umăr la umăr, senatorul Costel Şoptică l-a biruit, destul de greu, pe contracandidatul deputat Cristian Achiţei, drept pentru care Şoptică a obţinut 232 de voturi în timp ce Achiţei a luat doar 200. Iar noul preşedinte al judeţeanului PNL Botoşani a glăsuit: „Îmi doresc cu adevărat unitatea PNL, vorbeşte echipa pe care o am alături. Nimeni în politică nu reprezintă nimic fără o echipă din care să facă parte şi pe care să se bazeze. Vreau să terminăm cu foşti şi foşti. De astăzi toţi suntem colegi în PNL. Avem alegeri şi doar votul vostru, al celor din sală contează. Pentru ca alegătorii să aibă încredere în PNL, trebuie ca întâi noi, cei din interior să avem încredere unii în alţii, să alegem lideri de bun simţ care să nu îşi urmărească propriile interese. Politicienii să fie în slujba cetăţenilor şi nu cetăţenii în slujba politicienilor. Cine a înţeles asta se află astăzi în această echipă. PSD a făcut deja suficient rău şi o va mai face”. Luptă mare a fost şi pentru cele două funcţii de prim vicepreşedinţi iar câştig de cauză au avut taman doi foşti prefecţi, respectiv Gheorghe Sorescu şi Cristian Roman. Pentru cele 8 posturi de vicepreşedinţi câştig de cauză au avut: Romică Magopeţ, Dan Oloeriu, Viorel Grigoraş, Valerian Andrieş, Ada Macovei, Verginel Gireadă, Costel Romanescu, Gabriel Alecsandru. Mare bătălie mare a fost şi pentru cele 15 scaune ale Biroului Permanent Judeţean unde s-au înscris 33 de candidaţi iar biruitorii sunt: Radu Anton, Florin Buţura, Gabriel Cîrlan, Eduardt Cozminschi, Liviu Hrimiuc, Viorel Iliuţă, ales pe la începutul lui aprilie preşedinte al organizaţiei municipal PNL Botoşani, Cătălina Lupaşcu, Sebastian Merticariu, Gabriel Murariu, Viorel Nichiteanu, Stelian Pleşca, Viorel Relinschi, Magda Roman, Dan Vezeteu şi Cătălin Zlei. Trezorier a fost desemnat Maricel Maxim iar Carmen Achiţei a devenit preşedintele Comisiei Judeţene de Revizie şi Cenzori. Ştefan Dodiţă a fost ales preşedintele Comisiei de Onoare şi Arbitraj, fără să fi avut contracandidat. (G.B.)

Leave a Comment