Google

Performanţă extraordinară a clubului de gimnastică ritmică: 32 de medalii

Written on:June 5, 2014
Comments
Add One

gimnastica ritmica iasiÎn perioada 29 mai – 1 iunie 2014, Sala Clubului Sportiv Şcolar Bega din Timişoara a găzduit Campionatul Naţional Şcolar la gimnastică ritmică. Concursul bănăţean a reunit la start 350 de gimnaste de la 14 cluburi din ţară, printre ele fiind şi de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi, sub conducerea antrenorilor Constantin Radu, Cătălina Radu şi Oana Cozma.

Duminică, în ultima zi a competiţiei s-au derulat întrecerile de la categoria a II-a (junioare mari), acolo unde CSŞ Anghel Saligny Iaşi a cucerit 12 medalii, dintre care 7 de aur şi 5 de argint. Pe echipe, în componenţa (Andreea Verdeş, Ştefana Popa, Andra Ungureanu, Daria Moisă), CSŞ Anghel Saligny Iaşi a cucerit o preţioasă medalie de aur, cu menţiunea că gimnastele Andreea Verdeş şi Ştefana Popa fac parte şi din lotul României, care va participa peste puţine zile la Campionatele Europene de la Baku, din Azerbaidjan.
În probele individuale, la individual compus şi pe obiecte, ieşencele au mai cucerit următorele medalii:

– Andreea Verdeş: 4 medalii de aur (individual compus, minge, măciuci, panglică) şi 1 de argint (cerc);
– Ştefana Popa: 2 medalii de aur (cerc, măciuci – la egalitate cu colega Andreea Verdeş) şi 3 de argint (individual compus, minge, panglică);
– Andra Ungureanu: 1 medalie de argint (la coardă).
Tot la coardă, Daria Moisă s-a clasat pe locul 6.

Tot duminică, dar la categoria a III-a, ieşeanca Roxana Brighenti (CSŞ Anghel Saligny) a mai cucerit 3 medalii, dintre care 1 de argint (la coardă) şi 2 de bronz (la individual compus şi cerc). Ea a mai ocupat locul 4 la măciuci şi panglică.
Sâmbătă, la categoria a IV-a (8-10 ani), clubul ieşean din cartierul Bularga a mai cucerit 17 medalii pe malurile Begăi, dintre care 7 de aur, 5 de argint şi alte 5 de bronz.
În componenţa Laura Aniţei, Iustina Coşarcă, Claudia Postu, Denisa Isac, Maria Verdeş, Delia Ţurlui, CSŞ Anghel Saligny Iaşi a cucerit medalii de aur la ansamblu şi pe echipe. Clubul condus de antrenorul coordonator Constantin Radu s-a mai impus şi în întrecerile de la individual compus şi pe obiecte, ocupând toate podiumurile de premiere. Astfel, Laura Aniţei a cucerit 5 medalii de aur, Iustina Coşarcă a dobândit 2 medalii de argint şi alte 3 de bronz, Claudia Postu a cucerit 3 medalii de argint şi una de bronz, iar Denisa Isac a cucerit medalia de bronz la panglică.
La categoria “Mica gimnastă”, ieşencele au ocupat de două ori locul 4, pe echipe şi la individual compus, prin Crina Drăcşanu.
Astfel, Club Sportiv Şcolar Anghel Saligny din Iaşi a revenit acasă, de la întrecerea de pe malurile Begăi, cu o zestre impresionantă de 32 medalii, dintre care 14 de aur, 11 de argint şi alte 7 de bronz, plus alte locuri fruntaşe în întrecerile pe ţară, la nivel şcolar.

Leave a Comment