Companiile de asigurări care nu îşi îndeplinesc obligaţiile ce decurg din poliţele RCA sau şi le îndeplinesc defectuos vor plăti, pentru fiecare zi de întârziere, penalizări de 0,2% din valoarea despăgubirii cuvenite, a anunţat recent Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Totodată, pentru poliţele emise începând cu data de 1 ianuarie 2012, sistemul bonus-malus se va aplica şi asiguraţilor persoane juridice. Acestea sunt unele dintre principalele modificări aduse legislaţiei secundare cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), aprobate de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în sedinţa de săptămâna trecută.
“Decizia Consiliului CSA de modificare a reglementărilor cu privire la RCA a fost motivată de volumul de sesizări şi reclamaţii legate de plata despăgubirilor pe segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto. Aceste schimbări, corelate cu o monitorizare riguroasă a evoluţiilor şi tendinţelor înregistrate pe segmentul RCA, vizează obţinerea unui nivel optim de protecţie a asiguraţilor şi păgubiţilor prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de asiguratori”, spun oficialii CSA.
Potrivit noilor reglementări, autorizarea pentru vânzarea poliţei RCA a devenit permanentă, companiile de asigurări nemaifiind obligate să depună la sfârşitul fiecărui an documentaţia necesară avizării. Asiguratorii RCA au însă obligaţia să respecte permanent condiţiile prevăzute pentru autorizare. Conform CSA, asiguratorul RCA este obligat la plata despăgubirii dacă, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea
producerii daunei, nu a notificat păgubitului respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii. Totodată, termenul în care asiguratorul are obligaţia de a comunica asiguratului/păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucrătoare. În cazul daunelor pentru care valoarea reparaţiilor este posibil să depăşească valoarea vehiculului avariat, asiguratorul are obligaţia de a comunica păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată.
Despăgubiri în limite europene
Începând cu anul 2012 se vor atinge limitele de despăgubire impuse la nivel european. Astfel, pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 1 milion euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare, la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. De asemenea, pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 5 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului.
În situaţia în care din motive tehnice baza de date CEDAM nu poate fi interogată sau datele oferite sunt în neconcordanţă cu documentele prezentate de asigurat, asiguratorul trebuie să ţină cont de documentele puse la dispoziţie de asigurat, în vederea stabilirii bonusului sau malusului.





























Add One