Google

Pe marginea unei cărţi (XVI)

Written on:February 9, 2015
Comments
Add One

poza art pag 2 netNumele Bogdan şi toponimele satelor Bogdana, Bogdăniţa şi Bogdăneşti au ecou în geticele dara – dar şi bur – bogat, ori în sanscritele dana şi bhaga. Din zeiţa Danu coboară poporul danavas din Câmpia Dunării, migrat în           India cu şase milenii înainte de Hristos. A întemeiat cetăţile Mohenjo Daro în Sindh şi Harappa în Punjab. Asurii (Ausonii) priviţi în textele antice Purana ca spirite ale naturii datorită ştiinţei lor, erau neamuri cu danavas. Fraţii asurilor erau divinii devas, afirmă Vedele. Scrierile persane Gathas vorbesc de daivas şi de angelicii ahura, fii zeului Mazda. Etnonimul devas provine din arianul deiwos – celest. Aceeaşi etimologie are oraşul Deva. În                   mitologia irlandeză, Danu este mama poporului tuath a danan, oameni cu puteri supranaturale. Înainte de a se aşeza în Irlanda, tuath colonizaseră insula Tartessos din Andaluzia. Posibil ca poporul lui Dan din Palestina, meşter în prelucrarea metalelor, să fi fost danavas. Comunităţi din Cerinaica şi ginţi ale triburilor mandinge şi wolof din Senegal, se cred urmaşele lui Dan. Înrudit cu celtul tuath este getul tauta – popor, regăsit în toponimele judeţului Tulcin din Transnistria şi a satului Tuluceşti din Covurlui. Din tauta, sau din numele regelui Tiras, au derivat etnonimele tracilor thini şi bitini din Bitinia, tryzi din Dobrogea şi trausi din Macedonia.

Tuath (danavas) din Tartessos în frunte cu prinţul Leukos, ajung în Irlanda pe calea apei şi a aerului. Corăbiile acostează pe coasta Connemara, iar norii negri (aeronavele) depun călătorii pe munţii Rein din provincia                 Connaught. După ce înving poporul Fir Bolg, stabilit în Irlanda înaintea lor, Tuath ridică oraşele Falias, Gorias, Murias şi Finias din provincia Uineill. Tuath a danan sunt eponimii Danemarcei şi ai comitatului englez Devon. Fir Bolg veniseră în Irlanda conduşi de Nemed, odrasla regelui scit Agnoman (Fiul Focului). Agnoman era a şaptea generaţie de la străbunul Magog, fiul lui Iafet şi nepotul lui Noe. Magog s – a stabilit în Transnistria.             Iordanes îl considera înaintaşul geţilor, iar Flavius Josephus, autorul „Antichităţilor Iudaice”, părintele sciţilor. Ajuns în Irlanda, Nemed se războieşte cu   uriaşii fomorieni, cu ciclopii şi cu un trib de amazoane. În Marea               Irlandei a înfrunat sirenele războinice, cu a căror semene avusese de – a face şi în Marea Caspică. Fir Blog s – au aşezat deasemeni în Cantabria, Gasconia şi insula Terra Nova, unde au rămas în miturile indienilor. Sunt               strămoşii belgilor, băştinaşii Belgiei. Sciţii Fir Blog au fost precedaţi în Irlanda de tribul lui Partolom, venit din Palestina la trei secole după Potop. Partolomii i – au învăţat pe fomorieni agricultura. Numele lor a derivat din arameicul Bartolomeu, crede Sfântul Ieronim. Arameica a fost limba lui Iisus.Insulele irlandeze Aran din             Atlantic au fost locuite de uriaşii Aran veniţi din Caldea, dar, spune “Cartea Giganţilor”, originari din Carpaţi. În     “Lebor Gabala” scrie că după ce au înfiinţat cetatea Brigantium din Cantabria, sciţii lui Goidel şi Nuil, fii             regelui Fenius au colonizat Irlanda. Scitul Fenius, nepotul lui Noe, a participat la construirea turnului Babel. Goidel este strămoşul galezilor, iar Scota, soţia învăţatului Nuil, fiica faraonului egiptean Cingris, este   eponimul Scoţiei. Scota s – a aşezat în ţinutul scoţian numit Daraida după zeul get Darzalas, divinizat în Transnistria. Prinţesa a adus din Egipt piatra Scone, locul de încoronare a regilor Scoţiei. Primul rege irlandez, scitul Milesius, servise în oastea egipteană. Printre sciţii veniţi s- a numărat Eriu, fiica lui Zeus şi a hiperboreenei Themis, adorată de celţi ca zeiţă a sănătăţii. A fost eponimul Irlandei. Numele ei este înrudit cu elinul eiran – pace, sanscritul arin – roată, simbolul chakrelor, cu femininele Irina şi Arina. Pentru irlandezi fomorienii erau geniile răului, deşi Eiru s – a măritat cu Elata, unul dintre aceştia, iar o comunitate spirituală franceză, autodeclarată suverană, le             revendică zestrea culturală. Confreria vrăjitoarelor coborâte din spiţa amazoanelor, păstrează inimile fomorienilor ucişi de danavas. Fomorieni ocupaseră terenul pigmeilor fenlanderi, fianna şi afanici, cei dintâi locuitorii ai           arhipelagului britanic. Afanicii ichtiofagi locuiau în mlaştini. Războinici fianna trăiau prin păduri. Au rezistat în Scoţia şi insula Man până în evul mediu. Apar în folclorul ţinutului Avalon din insula Terra Nova, colonizat de irlandezi în secolul XVII. Tot până în evul mediu supravieţuiesc fenlanderii adăpostiţi în grote. Triburi de pigmei se întâlnesc în Tibet, în statul Shan din Burma, în munţii insulei Viti Levu, arhipelagul Fiji, în provincia chineză Yunnan şi în statul Queensland. O relicvă a rasei primitive de pitici homo floriensis ocupă un sat din insula Flores. Pigmei negri trăiau cândva în insulele Palau, în India şi în Persia, lângă lacul Zerrah din provincia Susania. Gamadinii, pigmeii Palestinei biblice, furnizau gărzile regale. Juvenal plasează   pigmeii în Hejaz, iar   Aristot în Sciţia. Piticii păzesc comori şi dacă vor, ajută oamenii, spuneau bătrânii din Ghidigeni şi Ciocani. La fel ca în Ţara Huţulilor, credeau că pricolicii ies din ouă de găină neagră clocite sub braţ 40 de zile. În satul Duda din fostul judeţ Fălciu, o fată rămasă fără părinţii ţinea singură gospodăria. Într – o zi prietenul venit în vizită vede masa plină. “Pentru cine ai pregătit?”, întreabă flăcăul. “Nu te atinge de mâncare. Este pentru pitici. Ei mă ajută în gospodărie. Vin prin cenuşar, de acea am lăsat uşa sodei deschisă”. Baiatul râde şi muşcă un copan de pui. “M – ai nenorocit. Pleacă”, strigă fata. Dimineaţa următoare trecătorii văd fata pe prispă. Torcea, dar privea în gol şi nu răspundea la bineţe. Din casă se auzeau ţipete .Oamenii se miră, dar nu zic nimic. Seara băiatul găseşte prispa pustie. Tânăra sfâşiată zăcea lângă masa răvăşită. Piticii junren şi jingren din miturile chinezilor, meşteri în confecţionarea săgeţilor, locuiau în ţările Jiaoyao şi Hu. Aveau zece centimetri, cât dactilii din Frigia şi Creta. Piticii din Jiaoyao se temeau de cocori, iar cei din Hu, de lebede. Spaima pigmeilor sunt berzele, afirmau Pliniu şi Philostratus. Opinia lor denaturată a născut credinţa că berzele aduc copii. Pentru ţărani basmele sunt adevărate. Bestiarul redă metaforic fapte trecute. Nu aricii, cum spune povestea, ci un clan care le purta numele, aduna iarba fiarelor, elixirul tinereţii ştiut azi numai de ţigănci. Regele trac Lycurgus a fost fiul lui Drias – Stejarul, suveranul lapiţilor şi mirmidonilor, băştinaşii Tesaliei. Stejarul a luptat cu uriaşii şi cu centaurii din valea Peneus şi de pe muntele Pelion. Observaţiile gen “fructele şi legumele de forma unui organ, produc efecte benefice acestuia”, au inspirat alegoriile. „Unde există sete de învăţătură, sunt multe discuţii, scrieri şi opinii.”, a spus poetul John Milton. Oricine din Israel dedică timpul liber creaţiei intelectuale, primeşte o bursă. Marian Rotaru

Leave a Comment