Google

Pe marginea unei cărţi (XIII)

Written on:January 17, 2015
Comments
Add One

poza art pag 2 tartariaCultul geţilor s-a practicat până în evul mediu. Era considerat păgân, de aici numele Poganei, arată profesorul bârlădean Vasile Cârcotă. Pe vatra satului Ciortolom – Locul Negru în slavonă sau a cartierului Cotu Negru din Bârlad erau savârşite ritualuri magice, damnate de creştini. Am moştenit getul aksi – negru în numele Axente. Se observă asemănarea numelui divinităţii hinduse Rama, eroul epopei Ramayana, cu Ramania, ţară din miturile geţilor. Sanscritul rama înseamnă strălucitor. Ra – Zeul Soare era divinitatea supremă a egiptenilor antici. La templul lui Ra din oaza Siwa s-au închinat dorianul Perseu şi urmaşii acestuia, Hercule şi Alexandru Macedon. Ileana Cosânzeana este amintirea Elenei – Luminoasa din Troia, cea mai frumoasă femeie a antichităţii. În războiul pricinuit de Elena, regii traci Rhesus, Thoas, Peirous, Pyraechmes şi Asteropaios au luptat de partea troienilor, rudele lor. Rhesus, cavalerul trac, prototipul lui Făt Frumos, a fost ucis de Ulise, eroul Iliadei. Mai târziu Ulise, regele insulei Itaca, va deveni ginerele lui Thoas. Tatăl lui Asteropaios este Pelagon, descălecatorul Pelagoniei, parte a Macedoniei locuită de pelasgi. Pelagon s-a născut din zeul Axius şi Periboea, prinţesa unui alt ţinut macedonian numit Pieria. Onomastica arată că strămoşii multora dintre vechii greci erau pelasgi. Stau mărturie numele regilor Pelagon ai Phocidei şi Mesembriei, Peleus al insulei Egina, Pelias al ţinutului Magnesia din Tesalia şi a eroului Pelasgus, fiul zeului Asopus. Regii troieni Ilus şi Priam au fost socrii regilor traci Polimenstor şi Cisseus. Theano, fiica lui Cisseus, l-a urmat pe Enea în Italia şi a fondat oraşul Padova.

Ufila, grec din Capadochia, a provăduit în sec. IV creştinismul la goţi. Persecutat în Gotland, Ufila pleacă cu enoriaşii în Moesia. Aici inventează alfabetul gotic pornind de la scrirea ausonilor şi traduce Biblia în gotică. Scrierile lui Ufila redau şase dintre literele geţilor. Alfabetul get este reprodus în “Istoria regilor goţi”, publicată de Johanes Magnus Gothus în 1554. Alexandru Boldur expune în “Ţara Bârlad. Numele şi unele momente din istoria ei”, ipoteza că Bârlad vine din goticul Baur Land – Ţara Nouă. Aceasta ar înseamna că goţii lui Ufila au fondat oraşul prin secolul V. O colonie de goţi exista în Crimeea anilor 1600. Prezenţa goţilor în Ţara Bârladului pare a fi probată de cneazul Boldur din secolul XIV. În mitologia vikingilor, Baldr, prinţul cetăţii legendare Asgard, este fiul zeului Odin. Numele eroului înseamnă forţă, iar în sanscrită desemenează energia care dizolvă cele 14 insule mitice din geografia vedică. Din arianul Baldr vine numele get Boldur. Cneazul este străbunul boierilor bârlădeni Costache şi al istoricilor Gheorghe Boldur, născut în satul tutovean Lăţeşti şi Alexandru Boldur, basarabeanul preocupat de trecutul Ţării Bârladului şi Transnistriei. In “Biblioteca” Diodor spune că             Belaginele, legile scrise ale gintei blonde, au fost primite de dacul Zamolxe de la zeiţa Hestia, adorată de sciţi, patroana unei confrerii de vestale “ştiutoare de carte”. Regele get Anacharsis transpune legile în versuri. Strabon arată că pravilele turdulilor din Italia fuseseră scrise cu şase milenii înaintea epocii sale. Turdulii erau originari din Transilvania. De la ei vin toponimele Turdei şi Turdaşului. Pelasgii – străbunii geţilor, sunt primii care au avut legi scrise, credea Homer. Romanii au preluat Belaginele de la vecinii lor, etruscii originari din Carpaţi. Ultimul care a văzut Belaginele redactate cu litere getice este Iordanes, istoric din secolul IV, autorul lucrării “Getica”. Legile dacilor se regăsesc în jus valachicum, sistemul juridic tradiţional românesc. Scrieri stranii dăltuite pe stânci se întâlnesc la Cotârgaşi, judeţul Suceava, Olăneşti, judeţul Vâlcea şi Armeniş, Caraş Severin. Pietre tombale din gresie, scrijelite cu semne arhaice am văzut în cimitirul din Ciocani. Erau căzute, dar fuseseră cândva aşezate cu faţa la nord, spre Hiperboreea, judecând după petele uscate de muşchi. Cimitirul creştin s-a suprapus peste altul păgân. Un text străvechi apare pe una dintre Babele Bucegilor, anunţa un almanah “Flacăra” din anii 1970. Denumirea celebrilor monoliţi pelasgi evocă femeile moşilor, primitivi ce inspirau teamă pentru că furau copii, “îi luau cu sacul”. Babele ieşite din hibernare la început de martie vesteau primăvara, “scuturau cojoacele”. Cornelia Velcescu semnalează în volumul „Inscripţii rupestre din Carpaţi”, scrierile din peşterile Cuciulat, Nandru, Ohaba etc. Tăbliţele de la Sinaia, parte din arhiva regală a Daciei, prezintă o istorie sinonimă legendei. Le-au cercetat Bogdan Petriceicu Haşdeu, Grigore Tocilescu, Adrian Bucurescu, Dumitru Manolache şi Dan Romalo. Sumerienii credeau că zeii locuiesc pe insula Dilmun şi că datorează stiinţa lor omului amfibie Oannes, ieşit din mare împreună cu Thalatth, soţia sa. Cărţile lui Oannes erau păstrate de preoţi, afirmă istoricul babilonian Berosos. Se pare că insula mitică Dilmun se afla în Marea Neagră, iar Vojtech Zamarowski, Ludwig Zaildler şi Nicolai Jirov, autorii lucrărilor „La început a fost Sumerul”, „Istoria Ceasurilor” şi „Atlantida”, opinează că sumerienii vin din Carpaţi. Sumerul a avut până la potop nouă regi divini. Printre aceştia se numărau uriaşi de trei metri coborâţi din Ceruri, probabil consângenii hiperboreenilor, omul amfibie Alulim, păstorul Dumuzid – Daonus (Dacul) şi En-Men-Lu-Ana, venit din Ţara Luanei. Enki, regele Luanei, a plecat în Mesopotamia pe un car de foc. Sumerienii l-au consacrat ca întemeietor al oraşului Eridu, mai vechi decât cetatea lor şi l-au divinizat ca zeu al cunoaşterii, meşteşugurilor şi descântecelor. Enki era nepământean, la fel ca Alorus – Rază de Lumină, cel care, spune Berosos, a domnit în Rai. Nu în raiul biblic, ci în Carpaţi, patria sumerienilor. Herodot notează pe tracii care purtau moţ. Podoaba marcha chakra Sahasrara – ochiul lui Shiva, sediul conştiinţei pure. Ainii plecaţi din valea Siretului, duc moda în Japonia. Din Japonia, trece în China, unde moţul se transformă în coadă. Noi luăm copiilor “din moţ” şi avem toponimul Ţara Moţilor. Moţaţii s-au aşezat la vest de ţinutul mesopotamian Kiengi, în Martu sau Amuru cum numeau sumerienii ţinutul, evocând pe arimi. Un oraş Martu există azi în regiunea Gad din Cisiordania. Kiengi era locuit geţii kangite, arată Constantin Olariu Arimin. Nu întâmplător Amuru seamănă cu numele fluviului siberian Amur. În Primoria, pe valea Amurului, locuiesc aini. O localitate din insula japoneză Honshu este Arima, loc de cult al ainilor, atraşi aici de izvoarele termale. „Un om care scrie nu este niciodată singur”, spunea Camil Petrescu. (Marian Rotaru)

Leave a Comment