Google

Pe marginea unei cărţi (VI)

Written on:November 16, 2014
Comments
Add One

poza art pag 2 19 nov 2014Grupuri de celţi originari din regiunea anatoliană Galatia au locuit pe teritoriul Trasilvaniei de azi. Le poartă amintirea satele Galaţi din Ţara Hategului, judeţul Alba şi Ţara Bârsei, precum şi numele Gălăţeanu. Generalul roman Coecius Galatius, fondatorul Galaţiul de la Dunăre, se trage din celţii galatieni. Emigranţii din Galatia au întemeiat cartierul Galata din Constatinopol, regăsit în numele dealului şi Mănăstirii Galata din Iaşi. Galatia era locuită de păstori. Toponimul este înrudit cu sanscritul gau – vită, scoţianul gobhar – capră, elinul gala – lapte (de unde termenul galaxie),cu etnonimul tribului ghar din provincia pakistaneză Nord West Frontier şi cu numele oraşului bulgar Gabrovo fondat de “gârbovi” – ciobanii ausoni din Moesia, rămaşi în mentalul colectiv ca oameni din vechime (bătrâni). Aceeaşi rădăcină ariană are etnonimul gaborilor din Transilvania, verii nomazilor celţi shelta din Irlanda şi kaale din Ţara Galilor. Cu 15 secole în urmă strămoşii bârlădenilor produceau oţel folosind limonitul exploatat din Valea Seacă. În munţii Scoţiei trăieşte şi astăzi o populaţie celtă de fierari numită beurla. Bârladului i se spunea pe vremuri Berlad, iar una dintre familiile oraşului poartă numele Berlea. Totuşi este puţin probabil ca vechii berladnici să fi fost celţi beurla. Mai sigur Bârlad înseamnă Ţara Oilor, toponimul provenind la fel ca la Ţara Bârsei din geticul bâr – oaie, moştenit în expresia “oaie bârsană”, înrudit cu latinescul bovis şi românescul bou. Din bâr geţii au derivat substantivul bâc, care în română a dat baci, starostele ciobanilor. Avem râul Bâc în Lăpuşna şi satul Bâcleşti în Tutova. Geticul lad, germanul land, bretonul lann, albanezul lendine şi slavonul lenda, provin din arianul laend – ţară. Întâmplarea face ca toponimul Ţării Bârladului vecina dinspre nord a Ţării Cumanilor să se potrivească şi cumanului bilat care înseamnă deopotrivă târg şi ţară.

Regretatul bioterapeut Dan Seracu, doctor în chimie şi autor a cinci lucrări în domeniul ştiinţelor de frontieră, povestea că în împrejurimile oraşului Câmpulung Moldovenesc există o peşteră unde cel care intră pregătit spiritual vede şezând la o masă de piatră câţiva înţelepţi, bătrâni de când lumea. Sunt preoţii ausoni care cu puterea ştiinţei lor au învins timpul. Iniţiaţii cultului lui Zamolxes căpătau nemurirea, arăta Mircea Eliade. Zeul suprem al dacilor, despre care Herodot ne încredinţează că a fost personaj real, a locuit şi locuieşte încă, spun unii, într-o peşteră de pe tainicul munte Kogaion. Eliade a demonstrat că Zamolxis nu a fost elevul lui Pitagora, ci dimpotrivă a fost învăţătorul acestuia. Grecii l-au cunoscut pe Abaris, contemporan cu Zamolxis, filosof şi medic din Sciţia. Se spune despre el că a fost în Hiperborea, continentul mitic din nordul extrem, unde ca şi zeul Apolo, a primit iniţierea în tainele Universului. Lucrările lui Abaris, inclusiv o relatare a călătoriei în Hiperborea, sunt pierdute. La fel de pierdute sunt şi odoarele foarte fragile pe care Abaris le-a adus din Hiperborea pentru templul lui Apolo din insula Delos. Se spune despre Abaris că nu îmbătrânea, că la fel ca Pitagora se teleporta şi că nu ar fi murit. Continentul fost vizitat de Tezeu, regele Atenei, învingătorul minotaurului din Creta şi a căpcăunilor din Atica. Din Hiperborea a luat Perseu scutul care l-a apărat de gorgone, scrie Pindariar, iar Apoloniu spune că argonauţii au ajuns aici navigând pe misteriosul râu Eridanos. După tradiţia germanilor, arienii nu vin din provincia afgană Kefirstan, cum se crede, ci sunt urmaşii blonzilor vril, băştinaşii Hiperboreei. Din Marele Nord arienii au plecat spre sud. Poate din cauza războiului cu uriaşii din insula mitică Meropis, dacă dăm crezare istoricului Theopomponus. Ausonii, ramura arienilor care locuise în munţii hiperboreni Riphei (Râpei?), s-au stabilit în Carpaţi. Mitul nemuritorului este universal. Nu a ocolit literatura cultă. Exemple sunt Joseph, evreul rătăcitor, contele de Saint Germain, alchimist născut în Transilvania şi magicianul Alessandro de Cagliostro. Am scris despre credinţa ţăranilor din satul tutovean Ciocani că războiul Apocalipsei va începe când împăratul care acum doarme la Constantinopol încătuşat într-o statuie de piatră va ieşi la lumină. În ziua de 29 mai 1453 Imperiul Roman de Răsărit se năruia sub asaltul turcilor. Împăratul Constantin al XI-lea a fost atunci răpit de doi îngeri, adormit, închis în statuia de marmură şi ascuns într-o peşteră de sub una dintre bisericile oraşului. Suveranul reînviat în vremurile de apoi va aduce revanşa creştinătăţii. Se spune că sub dealurile Kyffhauser din Turingia există o sală unde din secolul XII doarme pe o masă de piatră, Frederic Barbarossa, suveranul Imperiului Romano – German. Când se va trezi, va renaşte puterea Germaniei. Sub muntele Blanik din Cehia odihneşte de un mileniu o armată de cavaleri în frunte cu Sfântul Wenceslas, regele Boemiei. Vor reveni la viaţă când ţara va fi în pericol. La graniţa dintre ţinutul bavarez Berchtesgadenland şi landul austriac Salzburg se înalţă muntele Untersberg sub care şade de 12 secole împăratul Carol cel Mare. Regele Fionn mac Cumhaill şi războinicii săi Fianna,odihnesc într-o peşteră din Munţii Purpurii. Folclorul spune că muntele Giewont din Polonia Mică ar fi un cavaler pietrificat. Sub muntele Plynlimon din Ţara Galilor doarme un uriaş viu, cred localnicii. Tot un uriaş, rege al răului, este în imaginaţia tribului Quinnipiac din Connecticut, stânca antropomorfă de pe muntele Carmel. Eroul indienilor Pueblo din Noul Mexic este Montezuma, născut din iubirea unei fete cu un arbore pinyon, copac util pentru nucile din care se extrage ulei. Generalul William Watts Hart Davis care în 1855 a vizitat indienii Pueblo scrie în volumul „El Gringo” că mumia lui Montezuma era păstrată de băştinaşi. Indienii credeau că Montezuma se va trezi într-o zi pentru a salva poporul. Llewellyn Harris, oaspete în 1878 al tribului Zuni, răspândit în statele Noul Mexic şi Arizona, notează în cartea “Printre Zuni” aceeaşi credinţă în nemurirea lui Montezuma, numai că eroul reînviase deja dinaintea venirii spaniolilor. A apărut însoţit de oameni albi numiţi cambaraga. Harris spune că limba străinilor, ştiută de vracii tribului, era identică celei vorbite în Ţara Galilor. Aztecii au convingerea că ultimul lor împărat, Montezuma, nu a murit în 1520 şi că va reveni ca să alunge spaniolii. Urmaşii suveranului, ducii de Ahumada şi marchizii de Amarillas locuiesc în Spania. Ideea încrucişării om – plantă, legată de concepţia lui Montezuma, o regăsim la mayaşi în codice, unde primii pământeni au fost “oamenii – plante”, pieriţi în potop. În anii 1970 s-au clonat celule de om şi de tutun. ”Doar prin credinţa în nemurire îşi află omul rostul lui pe Pământ”,crede Dostoievski. (Marian Rotaru)

Leave a Comment