Google

Pe 8 august începe Trofeul Municipiului Iaşi la tenis, turneu masculin

Written on:August 5, 2015
Comments
Add One

tenis-roberto-marcora-461x550În varianta masculină, Trofeul Municipiului Iaşi la tenis va avea loc la arenele CFR Iaşi în perioada 8 – 15 august 2015. Turneul masculin din calendarul mondial ITF este organizat de CS CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi FR Tenis, şi are premii totale de 15.000 dolari.

Primul favorit
După perioada oficială de retrageri de la turneele ITF, forul internaţional a dat publicităţii o nouă listă de 18 jucători promovaţi direct la proba de simplu, acolo unde italianul Roberto Marcora (nr. 243 ATP la ora înscrierii în competiţie) a rămas primul favorit al concursului. De fapt, italianul Marcora a avut o clasare şi mai bună în acest an, el fiind chiar pe locul 178 în data de 20 aprilie 2015, dar în această săptămână a coborât până pe locul 284. Roberto Marcora (25 ani) a câştigat în carieră 7 turnee ITF în proba de simplu, trei în Italia în 2014, câte unul în Suedia, Italia şi Israel în 2013 şi unul în Spania în 2012. În proba de dublu, alături de elveţianul Riccardo Maiga, Marcora a câştigat turneul din Mexic, în 2012.

Lista celor 18

  1. Roberto MARCORA (ITA) – locul 243 ATP
    2. Laurynas GRIGELIS (LTU) – 322 ATP
    3. Filip HORANSKY (SVK) – 323 ATP
    4. Maxime CHAZAL (FRA) – 349 ATP
    5. Gerard GRANOLLERS-PUJOL (ESP) – 355 ATP
    6. Dragoş DIMA (ROU) – 439 ATP
    7. Claudio FORTUNA (ITA) – 486 ATP
    8. Carlos BOLUDA-PURKISS (ESP) -500 ATP
    9. Vasile ANTONESCU (ROU) – 519 ATP
    10. Petru-Alexandru LUNCANU (ROU) – 544 ATP
    11. Filippo LEONARDI (ITA) –  674 ATP
    12. Vadim ALEKSEENKO (UKR) – 691 ATP
    13. Luca George TATOMIR (ROU) – 789 ATP
    14. Vlad Victor CORNEA (ROU) – 800 ATP
    15. Teodor-Dacian CRĂCIUN (ROU) – 813 ATP
    16. Mircea-Alexandru JECAN (ROU) – 962 ATP
    17. Andrei Ştefan APOSTOL (ROU) – 1.169 ATP
    18. Cristian Florentin VOINEA (ROU) – 1.212 ATP

Pe tabloul de calificări de „48”, ITF a nominalizat în prezent 41 de tenismeni, din România, Ucraina, Rep. Moldova, Italia, Spania, Canada, Germania, Australia, iar CS CFR Iaşi are posibilitatea de a mai nominaliza 7 jucători prin „wild-card”-uri de participare, de preferinţă ieşeni, la cererea acestora. Pe lista alternativă din 3 august 2015, ITF nominalizează alţi 23 jucători care stau la „pândă” pentru a urca pe tabloul de calificare, dacă în perioada următoare unii jucători s-ar mai putea retrage din motive medicale sau din alte motive plauzibile, de la turneul ieşean.

Program

Programul turneului internaţional masculin de tenis denumit „Trofeul Municipiului Iaşi” se prezintă astfel:

– 7 august (în intervalul orar 16.00 – 18.00) – înscrierile pe tabloul de calificări;
– 8 – 10 august – meciurile de pe tabloul de calificări de „48”;
– 10 august (ora 12.00) – conferinţa de presă oficială a turneului;
– 10 – 15 august – meciurile de pe tabloul principal de „32” al probei de simplu, finala fiind programată sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00;
– 11 – 14 august – meciurile de pe tabloul principal de „16” al probei de dublu, finala fiind programată vineri, 14 august, ora 17.00.

Leave a Comment