Google

Origini

Written on:June 29, 2014
Comments
Add One

Babele din Bucegi copySubstantivele mukh din sanscrită şi mâkh din pashtună, limbă vorbită în provincia pakistaneză Nord – West Frontier, înseamnă “faţă de om”. În engleză, spaniolă şi franceză au acelaşi înţeles puţin folositele mug, mueca şi respectiv moue. În francă şi olandeză există mouwe – grimasă. Prin urmare termenul moacă este străvechi, moştenit fiind din graiul dacilor, înrudit cu sanscrita. La fel bunăoară sanscritul gona – a merge a dat englezescul go, grecescul gonu – genunchi şi românescul a goni. În vorbirea curentă, “faţă de om” înseamnă persoană, de unde sintagmele “feţe bisericeşti”,“feţe boiereşti”,”cinstite feţe”. Moacă se spune copiilor. Dicţionarele arată că substantivul mocan a derivat din moacă. Deci mocan este echivalent cu persoană/om. Altă opinie spune că mocan vine din indoeropeanul makhos – îndrăzneţ, înrudit cu sanscritul mâkla – viguros, tracul muka şi scoţianul mac, ambele traduse prin clan (condus de bărbat), englezescul man – bărbat şi cu etnonimul moţ. Origine la fel de arhaică au numele etnice ale suabilor, şvabilor şi sabinilor, cu derivatele lor, gen regiunea Suabia sau localitatea Săbăoani. Provin din indoeropeanul sebh – trib. Părerea că mocan ar fi ungureasc nu poate fi acceptată. Ungurii au preluat cuvântul mokany de la români şi nu invers. Creşterea oilor era străină maghiarilor până la sedentarizarea în Panonia. Spre deosebire de unguri, dacii aveau oi. Ca dovadă toţi termenii legaţi de oierit folosiţi în română provin din limba dacă. Sunt pronunţaţi asemănător de albanezi, descendenţi ai ilirilor, neamuri la rândul lor cu tracii şi implicit cu dacii. Deasemeni apar în vorbirea dacilor slavizaţi din Ţara Goralilor aflată în regiunea poloneză Slasvk din Munţii Beschizi. Etnonimul mocan aparţine populaţiei pastorale din Transilvania Montană, urmaşa dacilor liberi. Stirpe primordială, mocanii erau “feţele de om” cu obiceiuri ancestrale, ce se ţineau deoparte de populaţia romanizată. Erau semi-nomazi legaţi de oieritul prin transhumanţă. În Vechiul Regat li s-au spus ungureni pentru că veneau cu turmele din Transilvania. Ca “ungureni” au pătruns în balada “Mioriţa”. Neastâmpărul mocanilor nu este singular. Douăzeci de milioane de americani sunt astăzi nomazi. Se deplasează permanent dintr-un loc în altul, locuiesc în rulote şi prestează munci sezoniere. Nu au domicilii stabile. Un grup aparte sunt secerătorii care pendulează cu combinele lor de la sud la nord, din Texas în Alberta, după cum se coc grânele.

Dacii au supravieţuit alături de români, până în vremurile apropiate nouă. Un articol din revista „Dacia Magazin” face referire la documentele administrative ale Scaunelor Săseşti, emise la Sibiu în secolul XVI, în care apare distincţia dintre satele de valahi şi cele de daci existente pe munţii din jur. Funcţionarii vedeau clar diferenţa dintre cele două etnii, cea a valahilor romanizaţi şi cea a dacilor. În concluzie, acum cinci veacuri se găseau în Alpii Transilvaniei cătune unde se vorbea limba dacă. Să nu uităm că mocanii veritabili provin din Mărginimea Sibiului. Acum câţiva ani, un domn mi-a povestit o întâmplare stranie. Un prieten, ca să-l uimească, îi spune ceva într-o limbă pe care nu o înţelegea, deşi tonalitatea părea familiară. A avut experienţa românilor care aud osetina. Nu o înţeleg, dar nu o simt străină! Limba din Osetia coboară din graiul sciţilor, rudele dacilor. ”În ce limbă mi-ai vorbit şi ce mi-ai spus?”, întreabă domnul. „Este legea lui Arhimede, enunţată în limba dacă”, răspunde prietenul. I se explică faptul că în Ţara Moţilor sunt oameni care mai ştiu vorba strămoşilor. Într-un articol anterior am amintit de populaţia gaborilor din Transilvania, ramură a enişilor, popor rătăcitor din vestul Europei. Enişii şi gaborii mai sunt cunoscuţi ca “ţigani albi”. Sintagma l-a inspirat pe Vasile Rebreanu, autorul nuvelei “Ţiganca Alba”. Se crede că termenul gabor înseamnă în ebraică puternic. Aceeaşi etimologie are numele Gabriel. Faptul nu demonstreză că ţiganii ungureni, cum li se spune gaborilor, ar fi evrei de origine, ci faptul că etnonimul ţine de vremurile creştine. Cred totuşi că este mult mai vechi. Gabo înseamnă în sanscrită vită. Irlandeza, care este limbă celtică, are cuvântul gabhar – capră. Gaborii au fost dintotdeauna nomazi. În ultimile decenii practicau micul comerţ şi adunau deşeuri, dar strămoşii lor îndepărtaţi erau păstori. Probabil se trag din stirpea celţilor stabiliţi în Transivania. Marele Dicţionar Geografic al României arată că în 1895 Bârladul avea 19451 locuitori, 7 mori industriale, mori de vânt, fabrici de săpun, ateliere de croitorie, cojocărie, cizmărie, cărămidărie, lemnărie, fierărie, olărie, tăbăcărie, lumânări, 976 magazine, casă de credit agricol, 4 pieţe, iarmaroc din 1863, 3 tipografii, 5 librării, teatru, 2 licee, gimnaziu tehnic, 2 şcoli de meserii, şcoală de menaj, 11 şcoli primare, 2 pensioane, câteva societăţi culturale, bibliotecă, 2 parcuri, spital, 3 farmacii, gară, poştă şi că totodată este patria ilustrei familii boieşti Costache. Era centru viticol şi al comerţului cu cereale. Capitala judeţului Tutova era divizată în 5 despărţăminte, conduse de comisari. Acestea erau Bârladul propriu zis şi fostele sate Munteni, Podeni, Cotu Negru şi Promoroace (cartierul Cazărmi). Principatul Ţării Bârladului s-a alipit Moldovei în anul 1374. Ghidigeniul avea la începutul secolului XX şcoală primară, şcoală agricolăşi bibliotecă. Înantaşii preţuiau istoria. Acum“suntem o societate aflatăîn derivă, o societate bolnavă, care-şi reneagă originile, miile de ani de istorie, fără a se gândi ce sacrificiu stă la baza acestei istorii. Suntem gata să ne aruncăm la ghenă, istoria, tradiţiile culturale”. Constatarea amară aparţine scriitoarei Rita Drumeş. (Marian Rotaru)

Leave a Comment