Google

Opinii culturale …despre Chiriac Samoilă

Written on:July 6, 2014
Comments
Add One

cartiValoarea unui om stă în suflet, trupul lui rămâne doar sprijin neputincios. (Mîrzac Dorin)

“Omul moral se crează pe sine indiferent de oamenii din jurul său care pot fi, fie rodnici ori deplini prinşi în vid. În om se cumulează lucruri şi idei întregi care deşi pot fi înjumătăţite nu se pot multiplica decât dacă au o valoare. În omul Chiriac Samoilă, structura caracterului său activ asimilează şi expulzează componente interne acumulate şi stabilizate pe întreaga suprafaţă a structurii vieţii sale. Chiar şi schimbările petrecute fac parte din caracterul său, îşi exprimă individual umanitatea şi se notifică `n baza unor caractere strict individuale. Vârsta vieţii sale coincide cu vârsta gândurilor sale în care include o viziune de uz strict personal cu motive şi scopuri, atitudini şi conduite focalizate în eul său pe care îl valorizează în relaţile sociale şi culturale pe care le desfăşoară. Este mai mult decât un sumar de idei şi mai mult decât un set de tehnici şi motive de viaţă.

Personalitatea sa devine automat o concepţie de viaţă, eşecurile şi reuşitele duc la modificarea de fond a omului Chiriac Samoilă, iar lumea văzută prin ochii domniei sale este o însăilare de întâmplări şi fel de fel de poveşti de viaţă. Apreciază sensibilitatea şi este un om sensibil, gata dispus sa recunoscă faptul că mai are multe de învăţat, este un om pragmatic chiar reprimat, despică realitatea ca să-şi recruteze satisfacţiile din scris şi citit. Crede în misticul din el şi-l recunoşte, coagulează imprevizibilul, vizibilul şi previzibilul cu o existenţă gata să lupte pentru a nu-i fi mutilată şi modificată. Caracterul religios din sufletul său operează necenzurat şi elimină din discuţie multe componente negative şi imorale ce stau ca o ilustraţie peste viaţa sa. Temperamentul său, uneori vulcanic, alteori superior, alteori radical, tăios, schimbător, cu o moralitate şi o educaţie independente de cea din copilărie face din dumnealui o tipologie dinamică, activă. Se construieşte pe instincte cu idei şi fixaţii idealice foarte stăpân pe eul logic. În domnul Chiriac Samoilă văd caracterul unui om activ, cu iniţiative, tentat să-şi pună pecetea personalităţii asupra unei valori morale, prin condiţionări puternic pronunţate, dar nu revivifiate. Dinamic, are o structură internă câteodată nestatornică, însă formată din componente statornice. Are o viziune aparte, practicabilă şi cotidiană asupra atituninii sale, se declară înţeles şi neînţeles, îşi valorizează relaţile sociale şi devine un impuls nerigid pentru cei din jurul său. Elementele creaţiei sale sunt întemeiate pe o bază raţională cu o multitudine de idei de viaţă şi concepţie. Mai mult asumă decât posedă şi se transpune fără modificări de fond într-un individ profund, dar şi nesatisfăcut.

Se dezvăluie cu o doctrină sentimentală vădită, iar taina iubirii sale nu are margini, se transformă în motivaţii, modelând voinţa individului din faţa sa într-o practică ce nu are valoare. Este foarte ancorat în marea scopului său, imprevizibil şi căutător neîncetat de inedit şi original. Trăieşte într-o lume firească cu o conduită dispusă să recunoască faptul că apreciază deficitul personal care trebuie ascuns, nu este tainic când cade în păcatul sincerităţii, este la fel de dur cu el însuşi şi nu are menajamente, e prins tot timpul în timpul său melancolic, încărcat cu foarte mult adevăr. Nu visează, nici măcar imaginar, se distanţează de stimulii ce pot pune stăpânire peste vointa sa. Nu este naiv, nici narcisist, nici egoist pare structurat corespunzător faţă de moralitatea şi temperamentul său. Realizator de energie pentru cei din jurul său, rămâne tranşant şi nu duplicitar, spaţiul său se întinde fără a fi agresiv, uneori se rătaceşte de talentul său şi vocaţia devine o chemare în van, dar reuşeşte mereu să se ridice. Este inepuizabil iar temperamentul nemodificat face din omul Chiraiac Samoilă un efect a auzului şi văzului generos şi publicul din jurul său este un public legitim. Puternic echilibrat şi structurat însă emoţional se manifestă calitativ bine. Solicită condiţionări complete asupra voinţei sale şi apreciază intenţiile benefice pentru cultura sa.

Prudent, dar şi prins în mirajul imprevizibilului, simţul oportunităţii îl deţine sfidând intemperiile sociale. Strategic este bine conturat, volitiv, bogat în aspiraţii şi sărac în orgoliu. Deloc rigid, egal cu o înţelepciune pragmatică (reală), se ilustrează ca un simbol uman. Are drept ţintă comunicabilitatea dintre natura umană şi cea naturală, se întâlneşte cu sine, dar se şi rătăceşte de sine şi se împărtăşeşte din valoarea plauzibilă şi credibilă a spuselor sale. Moralitatea domniei sale nu este nicidecum o chestiune cu litere de neşters, ci este pură în raport cu sine, dar şi faţă de ceilalţi. Este adevărat că a construit un palat din litere jertifite, dar nu este independent de existenţa în amploarea ei. Rămâne un om raţional ce trăieşte natural în natura socială ce s-a născut în dumnealui. Pentru construcţia morală a domnului Chiriac Samoilă s-a instituit un termen de referinţă ce îl ajută să fie fundamental, fără a fi decisiv, morala nu este transmisibilă şi nici nu poartă veşminte de ipocrizie, caracterele morale nu-l fac mai puţin moral, valoarea sa rămâne aceeaşi, diferenţa putând fi de ordin calitativ şi de ordin cantitativ. În ecuaţia vieţii sale caracterul moral este doar efectul unor date exprimate de multe ori firesc, de multe ori surprinzător şi tainic ori infantil, în mod decisiv fondul caracterului său este un instinct cu temei, dar fără nuanţă. Dintr-un anume punct de vedere, omul Chiriac Samoilă poate fi clasificat ca un istoric de viaţă, dar şi ca un boem. Arhivele vieţii sale înregistrează amintiri, erori, credinţe, aspiraţii, experimente şi experienţe, practici, foarte mult scris şi citit deopotrivă, tinzând spre ancestralul infinit. Arta scrisului său a făcut din dumnealui un iubitor de entuziasm, frecvenţa valorii sale fiind transmisă tuturor.

Este adevărat că nu-i echilibrat, însă ceea ce-i consumă energia este confortul dar şi uşurinţa cu care scrie. Chemarea sa la înmulţirea talanţilor nu este decât o supunere a unei voinţe, o jertfelnicie scrisă cu litere de aur, dar şi o integritate interioară ce nu poate fi tâlcuită mereu. În pofida libertăţii sale este un om ce se integrează perfect într-o cultură. Plinirea din scrisul reflectat pe foaie îl face neinterzis şi nu anulează operele interioare, cernând astfel doar valoarea scrisului autentic şi curat din minte, inimă şi conştiinţă. Rotunjimea scrisului nu este o urgentare a lucrurilor, ci dimpotrivă este un lucru firesc şi acordat cu un respiro diurn până la ultima împotrivire. Într-o lume ce trece ireversibil, inevitabil şi individual printr-un proces proniator, menirea domnului Chiriac Samoilă este de a crea prin scris o soartă diferită literelor, un joc jertfitor cu o plăcere nebună şi suportabilă pentru viaţa din litere şi pentru viaţa sa. Aderă lucid la lumea din care scrie, dar pare şi „astral- ancestral” – cum dumnealui o spune „sunt fulgerul ce l-a lăsat mama să ardă”, nu face presiune şi nici nu acuză dumnezeirea de vreun păcat. Este lucid şi sincer cu motive temeinice şi obiectiv relevate fără a fi miop. În trăirea sa interioară caută odihnă, însă nu stinge pâlpâitul energiei sale, satisfăcându-şi prin scris o plăcere constantă, iar în peisajul vieţii trăieşte şi suportă o energie psihică şi spirituală de nestăpânit. Momentele de maximă plăcere sunt momentele când autodevorarea este împlinită iar sursa raţiunii sale pusă iar pentru procreere. Este întra-devăr un om mândru, dar pentru asta Biserica nu-l cateriseşte, îl recunoaşte ca fiind un fiu duhovnicesc şi la rându-i şi dumnealui recunoaşte biserica. Concepţia scrisului ce gravează caracterul său nu este mată şi are la bază o doză de realism.

Coloratura ortografică a poeziilor sale nu este doar un tuş imprimat pentru a supravieţui, ci este un mod şi un model de viaţă, nu urmăreşte câştigul. Poezia văzută prin ochii domniei sale este „o poezie ce are o taină cu apa din cer şi din pământ, care irigă suflete în viaţă şi dincolo de ea, este ca focul care îndoaie potcoava calului nărăvaş şi care rumeneşte pâinea în vatra săracului şi a bogatului deopotrivă”. Poezia sa este „taina păsării cu aripile care îndârjesc zborul şi învaţă pădurea să cânte, este rugăciunea pe care o spui în taină iar când o scoţi în lume este o rugăciune a tuturor, domnilor!…” Chiar cred că poezia sa este o rugăciune şi nu exagerez când spun asta.

Domnul Chiriac Samoilă nu crede într-o morală bizuită doar pe porunci fără raţiune, cum nici poezia domniei sale nu este doar o atitudine, este o virtute transpusă într-un dar, având pecetea divină peste trup, peste minte, peste sine, peste astralul şi peste ancestralul său. Merită să rămână „de gardă ca un biblotecar”- cum dumnealui se exprimă …Domnilor!… (Dorin MÎRZAC)

Leave a Comment