Google

Obediența e-n ființa românului, iar centuristele se dau fete mari

Written on:April 23, 2018
Comments
Add One

Politica e curvă. Scuzați folosirea cuvântului injurios politică! Politica își dispută supremația în clasamentul celor mai vechi meserii din lume cu prostituția. Sunt realități știute. Dar să pozezi fată mare în politică e fariseism ori prostie crasă. O pațachină ajunsă mare om politic după ce a stat pe multe, prea multe canapele de diverse culori și sigle de partid, urlă acum din toți rărunchii că e fată mare-n politică, are moralitate, e așa și pe dincolo. Se declară scandalizată de spectacolul regizat la Pitești. A mai apărut și alt ciocoflender care condamnă total astfel de atitudini și folosirea copiilor în scopuri propagandistice. Omu’ e atât de bine pregătit încât nu cunoaște legile românești și vrea el acum să dea o lege peste noapte care să interzică nu știe nici el ce! Dar să se interzică. La fel ca-n Caragiale: să se schimbe primesc dar să nu se modifice nimic sau să se modifice puțin pe ici pe acolo prin părțile esențiale, dar să nu se schimbe nimic! Halal nene Iancule, că bine ai mai brodit-o! Ambii cică sunt în așa zisa opoziție. Ca să nu uit, ambii au votat cu ambele mâini creșterea sumelor pe care le primesc partidele parlamentare din bugetul de stat, adică din truda celor mulți. Nu-s bani de pensii mai mari, salarii mai mari în sectorul de stat, însă partidele politice parlamentare primesc de anul acesta milioane de lei din bugetul de stat. Partidul celor doi politicieni, care se declară scandalizați, condus de lăutarul Orban, a încasat de la bugetul de stat peste 3 milioane lei. De ce să plătească cei mulți pentru bunăstarea partidelor politice și a politicienilor? Acesta-i subiect de interes pentru cei mulți nu manifestarea de la Pitești. Despre asta nu vorbesc însă analfabeții ajunși politicieni.

Să revenim la popor. Țugulanul vrea circ. E cu burta goală, trăiește din alocația copiilor dar vrea circ. Asta primește. Înainte de 1990 primea circ dar și loc de muncă, adică și o pâine mai neagră sau mai albă, după cum se „învârtea”. Acum primește numai circ, pentru că pâinea s-a subțiat. Când nu mai are bani mai face un copil ca să primească ajutor de la stat ori își face pensie de invaliditate sau pensie de însoțitor. Se mulțumește cu atât. Iar onor guvernanții, adică meseriașii care au învățat bine una dintre cele mai vechi meserii din lume, știu asta și oferă circ poporului ca să uite de foame. E de când lumea. Apoi, obediența e-n ființa românului. Dacă nu se ploconește, dacă nu pupă un dos ca să obțină peste rând ceva ori să-și angajeze copilul pe undeva, nu se simte bine. După ce pupă dosul înjură pe posesorul acestuia și sistemul dar așa-i obiceiul. Am scris demult, tare demult, chiar de când a plecat prima dată prin țară cu trenul prezidențial tataia Ion Iliescu și am repetat de câteva ori că defilările și paradele oganizate în cinstea unicului conducător, al conducătorului iubit Ceaușescu au fost nimic, zero barat, pe lângă mascaradele organizate de obedienții locali în cinstea șefilor. Dragostea pentru conducătorii iubiți s-a reaprins imediat după decembrie 1989, adică n-a dispărut vreodată. Citiți amănunte picante despre mascaradele organizate de obedienții din teritoriu pentru analfabeții de la centru în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei de miercuri 25 aprilie 2018.

Leave a Comment