Google

Oaia, televizorul și buzunare tot mai goale

Written on:November 6, 2017
Comments
Add One

O informație documentată sună cam așa: 2017 se prefigurează a fi anul în care încasările la buget au atins un record minim. S-au adunat abia vreo 25 de procente din total. Nu are statul, Guvernul bani? Păi nu are dacă nu adună. Este de adunat taxă pe valoarea adăugată, este de anunat impozit pe venit, pe profit, sunt de adunat redevențe de la cei care iau averea naturală a României (petrol, gaze, aur, alte minereuri etc.) și dividende de la companiile de stat profitabile, cum ar fi Loteria Română, compania care patronează cel mai important zăcământ natural de sare din Europa, compania națională care patronează producția de energie electrică sau banca de stat și multe alte societăți ale statului român care fac profituri uriașe. Ori cel puțin ar trebui să facă profituri uriașe nu să „piardă” banii prin alte buzunare. Bani sunt, așadar. Nu sunt adunați. Nu ajung la bugetul de stat. Sacul e gol sau aproape gol. Guvernul promite spitale regionale pe care să le construiască din  împrumuturi internaționale, autostrăzi care vor fi făcute tot din împrumuturi însă nu vorbește de bugetul care ar trebui să fie mai mult decât satisfăcător. Cea mai mare tâmpenie se tot dezbate de ceva timp și se numește „revoluția fiscală” a lui Tudose-PSD-Liviu Dragnea. Ce câștigă Guvernul prin trecerea taxdelor doar în sarcina salariaților? Specialiștii spun că bugetul de stat va pierde peste 5 miliarde lei. Atunci care-i șmecheria? Cine pierde? Tot cei mulți. Din păcate, statul nu-și angajează personal pregătit pentru a mări gradul de colectare a dărilor de la toți cei care trebuie să plătească la stat. Nu mă refer aici la două babe care vând trei buruieni pe piață sau o tonă de legume toată vara ca să poată supraviețui. Mă refer aici la producători din panificație care fac profituri uriașe și dau la stat ce le trece printre degete. Mă refer aici la intermediari de mașini, la firme de construcții care mereu merg doar în pierdere „săracii”, dar ei își cumpără câte 4-5 limuzine pe an care costă peste un milion euro. Mă refer aici la marile depozite care lucrează în mare parte la negru și vând chiar și marfă furată. Nu poate costa un banal creion de tensiune 80 de bani în depozit dacă este cumpărat cu acte. Care-i prețul producătorului din 80 de bani? O pereche de încălțăminte din materiale sintetice costă 30-40 lei la depozit, iar în magazin 50-60 lei. Care-i prețul cu care a vândut producătorul acea pereche de încălțări dacă la depozit e 40-50 lei? Mai degrabă se poate presupune că-i marfă furată. Acestea sunt exemple minore care nici nu merită atenție, dar le-am dat ca să se vadă până unde merge hoția dar și indiferența statului. De ce s-a ajuns aici? Pentru că funcționarii statului sunt incompetenți și iubitori de șpagă. Nimeni nu contestă faptul că fiecare partid are lipitori de afișe care trebuie plătiți, recompensați pentru munca depusă în campaniile electorale. Însă nu pot fi puse aceste slugi de partid în funcții care să pericliteze funcționarea statului. În mediul public apar tot felul de tâmpenii. N-ar fi dacă n-ar exista proști în funcții publice. Să mai scape câte unul, suntem de acord, însă tâmpiții să fie puși să nu se vadă, să nu iasă în față ca păduchii în frunte.

Zilele trecute ministrul Agriculturii, nu suportă hârtia nici să-i mai scriem numele, a mers iar prin piață și a dat mâna cu oile. Totul e bine și frumos până aici. Dar mai muncește cineva în acel minister, dom’ ministru? Individul e permanent în campanie de imagine. E treaba lui. Însă problemele în agricultura românească sunt altele. Nu prea bat cu nevoia de imagine a ministrului.

Și-n industrie sau servicii sunt probleme cu duiumul. Mai ieri vorbeam cu un administrator de firmă care spunea că oferă 1.000 euro unui inginer mecanic, dar nimeni nu a sunat măcar să se intereseze de postul respectiv. Asta da problemă. Dacă 1.000 de euro lunar nu e salariu, atunci care-i salariu și ce trebuie să facă un administrator de firmă pentru a avea salariați? Iată așadar care sunt marile probleme ale societății românești, nu oaia ministrului, din nu știu care piață sau „revoluția fiscală” patronată de Tudose-Olguța-Dragnea. În același timp, veniturile românilor scad pe zi ce trece prin scumpirea tuturor produselor și serviciilor. Nici președintele nu face excepție de la oaie. Numai că el nu se pozează cu oaia ci cu niște salvamontiști, dar tot în campanie de imagine este. Despre ce vorbim atunci și despre care României, dle cu oaia, dle premier, dle președinte? În concluzie, oaia, televizorul și buzunarele tot mai goale pe care le dețin în dotare românii fac casă bună. În rest, totul e imagine. (B. A.)

Leave a Comment