Google

Nulitate moldavă pe Municipalul botoșănean, cu largul concurs al centralului Colțescu!

Written on:April 13, 2016
Comments
Add One

fc bt meci netAproximativ două mii de spectatori au îndurat o ploaie mocănească pe Municipalul botoşănean pentru a asista în seara de luni 11 aprilie la duelul moldav, FC Botoşani – CSMS Iaşi, din cadrul etapei a VI a din play out. Oaspeţii au fost încurajaţi pe toată durata partidei de o micuţă, dar inimoasă galerie, formată din vreo sută de zgomotoşi ieşeni. În timp ce tehnicianul Leo Grozavu, revenit la FC Botoşani după o plecare cu „cântec”, a rulat următorul lot: Iliev – Patache, Ngadeu, Plămadă, Muşat, Cucu, Cabrera, Vaşvari (min. 34 Casado), Ivanovici, Hadnagy (min.46 Matulevicius), Fulop (min.76 Carralero), la CSMS Iaşi antrenorul Nicolo Napoli a contat pe: Grahovac – Voicu, Mihalache, Ciucă, Ţigănaşu, Bole, Mitic, V. Gheorghe, Llullaku, A. Cristea (min.86 Creţu), Golubovic (min.90+2 Piccioni). Primele zece minute ale partidei, condusă la centru de Sebastian Colţescu, debutează sub semnul echilibrului, ambele echipe dezvoltând un joc de studiu. În min.13 se produce prima ocazie importantă a meciului, la poarta gezdelor, când Frăsinescu reia cu capul din şase metri iar portarul Iliev are un reflex de zile mari respingând mingea de pe linia porţii. Acelaşi bulgar Iliev se remarcă şi un minut mai târziu când are două intervenţii consecutive în faţa ieşenilor dezlănţuiţi. Urmează minutul 19 când centralul Colţescu refuză gazdelor un penalty clar ca lumina zilei, la un henţ făcut de Ţigănaşu care respinge cu mâna mingea în corner. Un minut mai târziu FC Botoşani este din nou dezavantajată când Ciucă îl faultează pe Ngadeu în careul ieşean, iar Colţescu nu arată nimic, spre nemulţumirea justificată a suporterilor botoşăneni. În min.28 Fulop execută bine o lovitură liberă de la vreo 20 de metri iar portarul ieşenilor, sârbul Grahovac, se remarcă, respingând cu dificultate mingea în corner. În min.34 se produce prima schimbare la FC Botoșani, locul lui Vașvari accidentat fiind luat de spaniolul Casado. Un minut mai târziu Colțescu arată primul cartonaș galben al partidei, sancțiunea fiind aplicată ciocolatiului Ngadeu pentru fault asupra lui Cristea. Cele două minute de prelungire arătate la finalul primei reprize nu aduc nici o modificare pe tabela de marcaj, astfel că la pauză scorul este imaculat. După pauză se produce a doua modificare în echipa botoşăneană, locul tot mai greoiului Hadnagy, că nu degeaba i se spune şi „veteranul” echipei, este luat de lituanianul Matulevicius. În min.51 Colţeascu arată al doilea cartonaş galben la FC Botoşani, Ivanovici fiind sancţionat pentru un fault, iar în min.55 Plămadă ratează o nouă şansă de deschidere a scorului pentru botoşăneni, trimiţând cu capul balonul în bara porţii lui Grahovac. Minutele 58 şi 61 aduc două cartonaşe galbene şi pentru ieşeni, Mitic şi Voicu fiind cei sancţionaţi. În min.76 se produce ultima schimbare la FC Botoşani, locul lui Fulop fiind luat de spaniolul Carralero. Zece minute mai târziu oaspeţii operează prima schimbare, Cristea lăsându-i locul lui Creţu, iar în min.87 Frăsinescu vede „galbenul” pentru fault asupra lui Matulevicius. În minutele de prelungire italianul Napoli mai face o modificare, aşa de sanchi la trecerea timpului, locul sârbului Golubovic fiind luat de italianul Piccioni, iar portarul Grahovac vede cartonaşul galben pentru tragere de timp. Cam asta a fost filmul nulităţii moldave în urma căruia cei mai câştigaţi au fost băieţii din Dealul Copului împreună cu „Băieţii veseli” de la galerie. Altfel spus am avut parte de o revenire jenant de modestă a lui Leo Grozavu. Nu se compară Iaşiul cu Timişoara, dar acea victorie cu 6-1 sub bagheta interimarilor antrenori Alin Bordeanu şi Alin Bejan va rămâne în istorie dragă Leo! La final de meci, cu jumătate de gură, pardon de mulțumire, Leo Grozavu a declarat: „Îmi doresc mult mai mult, dar trebuie să vedem partea plină a paharului. Am câştigat un punct care poate conta în economia campionatului, în faţa unei echipe omogene, puternice. Avem problemele noastre. Sunt probleme. La pauză încă doi jucători mi-au solicitat schimbare. Săptămâna aceasta, şase jucători au avut indigestii stomacale. Sunt fapte care s-au întâmplat. Nu a fost uşor să se recupereze. Nu sunt aici pentru a mă plânge. Mai avem opt jocuri în care trebuie să facem tot ce ţine de noi ca Botoşaniul să fie şi anul viitor pe prima scenă. Am schimbat filozofia de joc. Au fost altfel obişnuiţi. E foarte greu să schimbi în câteva antrenamente. E clar că sunt probleme. Eu cât am fost la echipă, Vaşvari nu a avut o dată probleme. Nu e doar cazul lui Vaşvari. Nu vreau eu să spun din ce cauză. Nu e corect. Şi noi ne întrebăm de unde aceste probleme. Cred în jucătorii ăştia. După aspectul jocului, nu ştiu dacă meritam să câştigăm. Am suferit mult la construcţie, am adus puţine mingi în faţa porţii”. Iar de pe banca ieșenilor, Nicolo Napoli a concluzionat: „A fost un meci de luptă, ştiam asta. Am încercat să câştigăm meciul, am avut două-trei ocazii pe contraatac. Nu am avut răbdare la ultima pasă decisivă. Sunt mulţumit. Un punct la Botoşani este bun pentru noi. Acum ne pregătim pentru meciul cu Timişoara care va fi foarte greu”. În privința fazei din minutul 19, când centralul Colțescu nu a acordat penalty pentru FC Botoșani, în urma hențului făcut de Țigănașu, Napoli a spus doar că… “A fost bine pentru noi că arbitrul nu a fluierat”. În urma ultimului meci din etapa a VI a din play out, clasamentul suferinței se prezintă astfel: 1. CSMS Iași 27 puncte (golaveraj 6-5), 2. CSU Craiova 26 (7-6), 3. CFR Cluj 23 (7-4), 4. FC Voluntari 22 (6-7), 5. FC Botoşani 21 (9-7), 6. Concordia Chiajna 18 (6-4), 7. Poli Timişoara 18 (5-11), 8. Petrolul Ploieşti 9 (4-6). În etapa următoare, cu nr.7, FC Botoşani va juca sâmbătă 16 aprilie, de la ora 18.00, la CFR Cluj, în timp ce ieşenii vor evolua luni 18 aprilie, tot de la ora 18.00, pe teren propriu contra celor de la Poli Timişoara. (Gabriel BALAȘA)

Leave a Comment