Google

Nord Sud (XXI)

Written on:September 4, 2017
Comments
Add One

Turismul, pescuitul,  recoltarea şi prelucrarea chihlimbarului adus de valurile Balticii, sunt ocupaţiile locuitorilor din Proţapul Curoniei. În prima parte a sec. XX locuitorii Proţapului erau lituanieni şi germani. După ultimul război mondial, ruşii iau locul germanilor. Germanii sunt deportaţi în Kazahstan. Acolo au înflorit, azi coloniile germane din Kazahstan cer autonomia! În Proţap au trăit până în sec. XIX ultimii vorbitori ai nadruvianei, limbă baltică din care a derivat prusaca. Curonienii, băştinaşii Curoniei sau Curlandei, sunt un popor baltic aparte, cu propria limbă, dar pe cale de dispariţie. În Proţap doar 22 de familii îşi declină astăzi apartenenţa la naţiunea curoniană. Curlanda, regiune împărţită între Lituania şi Letonia, nu trebuie confundată cu alte două ţinuturi omonime din Anglia şi Suedia. În 1983 aflându-mă la Berlin am mers pe insula Muzeelor, ostrov închis între braţele râului Sprea, legat de mal printr-o punte scurtă. Odată trecută puntea am intrat într-un palat impunător care găzduia cinci muzee de importanţă mondială. Am vizitat Pergamonul, cel mai nou dintre ele, deschis în 1930. Nu e puţin lucru ca fiind la Berlin să păşeşti peste pietrele Pergamului, oraş-regat care a înflorit înaintea erei creştine în provincia grecească Aeolia din Asia Mică. În primele decenii ale sec. XX, arheologii germani au adunat piatră cu piatră şi au reconstituit Altarul din Pergam dedicat lui Zeus, stăpânul zeilor, iar în altă sală a muzeului, Poarta Zeiţei Ishtar. Zeiţa din Babilon este alter egoul egiptencei Isis, Marea Preoteasă a Tarotului, fondatorul masoneriei şi patroana multor societăţi oculte. Herodot a enumerat Poarta printre cele şapte minuni ale Lumii. La Berlin a fost refăcută cu piesele dezgropate de Robert Koldewey, un arheolog german născut în 1855 în ducatul Brunswick. Albastrul zidurilor Porţii şi auriul leilor care le împodobesc reconstituie culorile originale ştiute după urmele de pigment rămase în porii cărămizilor. Koldewry povesteşte aventura sa mesopotamiană în cartea “Săpături în Babilonia”. Poarta Ishtar a fost construită la Babilon din ordinul regelui Nabucodonosor al II-lea în secolul VI î. Hr. A fost una din cele opt pe care le avea oraşul şi dealtfel în limba sumeriană, Babilon înseamnă “Poarta Zeilor”. Sumeriana nu-i înrudită cu niciun grai semitic ori indoeuropean. Poate seamănă cu limba pelasgilor, strămoşii geţilor. La fel ca pelasgii, sumerienii au obârşia în Hiperborea. O vreme s-au aşezat în Carpaţi, prin zona Ţării Haţegului, după care au migrat în Mesopotamia. Numele oraşului transilvănean Simeria le păstrează amintirea. Sumeriana a fost limbă de cultură în Mesopotamia, până în sec. I d. Hr.. Poziţia Porţii Ishtar printre minunile clasice a fost subminată de Grădinile Suspendate ale Semiramidei, parc despre care autorii vechi: Berosos,  Flavius Josephus, Strabon, Diodor şi Quintus Rufus scriau că împodobea Babilonul. Pictorul olandez Marten van Veen din sec. XVI înfăţişează într-un tablou coexistenţa Grădinilor Suspendate cu turnul Babel a cărui fundaţii le-a descoperit Koldewry. S-a dovedit totuşi că Semiramida a domnit în Asiria secolului VII î.Hr., nu în Babilon şi sunt indicii că celebrul parc a existat la Ninive, capitala Asiriei. Unii autori susţin că Semiramida era din neamul Amazoanelor, dar cei mai mulţi spun că a fost fiica unei femei-peşte, adică a unei sirene, numite Derketo şi a unui om obişnuit. Derketo nu a vrut fetiţa şi a abandonat-o pe malul Eufratului. Aici o găseşte ciobanul Simas, în româneşte Sima-Sumerianul, care o creşte ca pe propria fiică. La 12 ani Semiramida, numită după tatăl adoptiv, se mărită cu generalul Oannes. Participă la luptele duse de soţ pentru cucerirea Bactriei, ţară din Asia Centrală şi dă dovadă de atâta curaj că regele Asiriei, Ninus, pe care-l slujea Oannes, o ia de soţie şi-l obligă pe general să se sinucidă. Ninus n-a avut viaţă lungă. La tron îi urmează Semiramida pentru o domnie de 42 de ani. După altă ipoteză regele Babilonului, Nabucodonosor a construit Grădinile Suspendate pentru soţia sa Amythis, originară din Mezia, una din ţările Persiei. Babilonia este numai câmpie şi regele a vrut un deal înverzit care să domolească dorul reginei după munţii Meziei. Grădinile Suspendate erau plantate pe o piramidă în trepte, numită zigurat, construită din cărămizi izolate cu bitum. Pe terasele piramidei umplute cu pământ creşteau flori şi arbori. Plantele erau udate cu apă din fluviul Eufrat ridicată cu un sistem de pompe. Grădinile Semiramidei sunt modelul Paradisului creat de om. Azi în condiţia lipsei de spaţiu arhitecţii propun să se amenajeze parcuri pe acoperişurile, terasele, ori chiar pe pereţii clădirilor. Poarta Ishtar este detronată din rândul minunilor lumii de scriitorul Callimachus, membru al familiei regale a cetătii Cirene din Libia, urbe întemeiată de coloniştii greci veniţi din insula Santorin. Numele cetăţii s-a extins asupra întregii ţări numită astăzi Cerinaica. Callimachus a trăit în secolul III î.Hr. şi a scris 800 de cărţi, astăzi mai toate pierdute. Suda, istoric bizantin din sec. X, spunea într-un dicţionar a lumii vechi despre Callimachus că avea “scârbă de lucrurile obişnuite” şi de aceea a scris despre ţări, cetăţi, popoare, obiceiuri, locuri şi evenimente deosebite sau ciudate. Callimachus a fost entuziasmat de farul din Alexandria construit în vremea lui pe insula egipteană Pharos din largul Alexandriei. De la numele insulei vine substantivul far. Farul şi insula nu mai există demult. Pictorul van Veen, înfăţişează insula ca o colină stâncoasă pe vârful căreia se înalţă uriaşa construcţie a farului. Legătura cu ţărmul era asigurată de un pod sinusoidal. În planul doi al tabloului se văd corăbiile care intră în port şi o altă insulă stâncoasă care iese mare aproape de far. Portul Alexandria apare străjuit de munţi, dar care în realitate nu există.

Minunile lumii vechi au ca punct de plecare Atlantida. Aurel Lecca nota în lucrarea “Atlanticul” că până în 1969 apăruseră în lume 2500 de cărţi dedicate enigmatului continent. Cele mai complete referinţe pentru cititorul român sunt volumele “Pe urmele atlanţilor” a lui Aurel Dâmboiu şi “Atlantida”, scris de academicianul rus Nicolai Jirov. Cea mai cunoscută hartă a Atlantidei este ataşată lucrării “Lumea Subterană”, publicată în 1669 de savantul Atanasie Kircher. În ea vedem că insula este străbătută de şase fluvii, iar la nord şi la sud este străjuită de două lanţuri de munţi vulcanici. Spre vest, pe direcţia Americii, Kircher reprezintă  două insule mari vecine Atlantidei, dar pe care nu le denumeşte. Stiinţa a arătat că în zonă a existat arhipelagul Ecuatorial, azi scufundat şi că Marea Sargaselor acoperită cu plauri de alge este vestigiul unui pământ mlăştinos scufundat. În sec. XIX apare ipoteza că leagănul  civilizaţiei ar fi Atlantida. Charles de Bourbourg susţine în lucrările “Patru scrisori din Mexic” şi “Istoria Mexicului” că mayaşii sunt urmaşii atlanţilor. Un savant din insula Jersey, Augustus Le Plongeon, studiază codexurile mayaşilor, face cercetări în statele mexicane Yucatan şi Quintana Roo, în Hondurasul Britanic, în insulele Femeilor şi Cozumel  din           Antile şi concluzionează că civilizaţiile egipteană, cretană şi maiaşă au obârşia în Atlantida şi s-au desprins din trunchiul comun după ce regina Moo a Atlantidei cucereşte Valea Nilului, Creta şi Yukatanul. Ca dovadă simbolurile masoneriei egiptene se regăsesc la maiaşi. Lumea atlantă a fost tehnicizată, credea autorul, de aceea preoţii egipteni cunoşteau forţa aburului, iar maiaşii telegraful electric. Plongeon a publicat câteva cărţi: “Regina Moo”, “Originea Egiptenilor”, “Misterele sacre” etc. dar jurnalele sale de călătorie, aflate acum la Institutul Getty din Los Angeles, nu au ajuns la cititori. Americanul Ignatiu de Loyola Donnelly scrie în volumul “Atlantis.” că în Atlantida trebuie căutat începutul civilizaţiei şi că aici s-a aflat Grădina Raiului. Elena Blavatsky preia ideea şi susţine în cartea “Doctrina secretă” că arienii au obârşia în Atlantida, teorie susţinută apoi de autorii Henry Olcott şi Rudolf Steiner. În cărţile sale Edgar Cayce descrie Atlantida pornind de la informaţiile pe care spune că le-a primit din Akasha, arhiva cosmică a tuturor omenirilor din Univers. După Cayce sub Sfinxul din Valea Nilului ar fi ascunsă o uriaşă bibliotecă atlantă.

Leave a Comment