Google

Nord sud (XX)

Written on:August 28, 2017
Comments
Add One

În 1932 bolşevicii alungă călugării de pe insula Kiji, iar în 1950 sunt desfiinţate şi satele mirenilor, cu excepţia unui cătun. Azi insula este muzeu arhitectonic îngrijit de locuitorii singurei aşezări rămase. Curiozitatea mea de a vedea Kiji a fost stârnită de „Orizonturi Europene”, cartea lui Nicolae Popp. Geograful mai norocos a putut-o vizita! Nu numai ruşii au deznaţionalizat popoare. La fel au făcut germanii cu naţiile de slavi căzute pe mâna lor: wenzii, sorabii, caşubii, mazovii, polabii, drevanii. Inclusiv prusacii, priviţi ca cei mai germani dintre germani, nu sunt în realitate nemţi. Prusacii sunt un popor baltic înrudit cu lituanienii şi letonii. Au adoptat limba şi cultura germană, iar graiul lor dispare în sec. XVIII. Regatul Prusiei, considerat stat german, a fost putere mondială şi a impus stăpânirea asupra altor state germane. Prin hotărârea conferinţei de pace de la Paris, statul prusac este desfiinţat la 10 februarie 1947. Teritoriul este dat statelor germane vecine Brandenburg şi Mecklenburg, o parte Poloniei, iar Prusia Orientală este cedată Rusiei. Brandenburgul şi Mecklenburgul au intrat în 1949 în componenţa Republicii Democrate Germane -RDG, stat comunist pus sub protectoratul de facto al Uniunii Sovietice. După 1952, când guvernele şi parlamentele locale sunt desfiinţate, existenţa landurilor (statelor) din alcatuirea RDG devine formală. Vor fi reactivate în 1990 ca părţi ale Germaniei reunite, mai puţin landul Prusia a cărui reînfiinţare a fost împiedicată de URSS. Ca soluţie de compromis s-a creat un stat artificial, landul Berlin, prin unirea Berlinului Răsăritean, fosta capitală a RDG, cu Berlinul Occidental, oraş-stat desfiinţat la 2 decembrie 1990. S-au înregistrat în 1990 mişcări de stradă violente la Berlin pentru reînvierea statului prusac independent, dar cum a lipsit adeziunea populaţiei, tentativa a eşuat. În 1957 Prusia renaşte cultural prin Fundaţia Moştenirea Statului Prusac. Fundaţia administrează muzee, colecţii, clădiri           istorice, biblioteci şi arhive. inclusiv insula Muzeelor de pe fluviul Sprea, important obiectiv cultural şi turistic al Berlinului. Sorabii sunt un popor de pescari răspândit în valea şi delta fluviului Sprea. Seamănă cu lipovenii din Delta Dunării, dar pe când lipovenii nu sunt decât nişte venetici, sorabii trăiesc pe pământul lor ancestral. Sorabia a fost împărţită între landul Brandenburg şi Silezia, provincie prusacă transferată Poloniei în 1945. În timpul RDGului sorabii arborau drapelul lor, aveau presă, cărţi şi şcoli în limba naţională. Germania actuală care dă lecţii de toleranţă multiculturală, a anulat sorabilor drepturile naţionale şi  le-au desfiinţat şcolile invocând că nu are bani să le susţină. Wenzii trăiesc după obiceiurile lor în pădurile şi mlaştinile din regiunea Wendland parte a Saxoniei Superioare şi în Pădurea Spreei, regiune din Brandenburg. Înainte vreme în lumea germană “Pădurile” erau acele ţinuturi populate de comunităţi ţărănesti libere. Unii wenzii trăiesc şi pe lunca râulului Gauja în regiunea lituaniană Livonia. Până în 1972 când au renunţat la titlul, suveranii Danemarcei se declarau formal regi ai wenzilor din Germania, iar regii Suediei erau şi regi ai wenzilor din Lituania, titlul anulat în 1973. Un grup de wenzi, numiţi de unii sârbi albi, au fondat în 1854 colonia Serbin în comitatul Lee din Texas. Azi Serbin este oraş şi are un muzeu  dedicat etnografiei wenzilor. Wenzii texani au păstrat autonomia aproape un secol, dar după 1950 pierd  privilegiile şi sunt supuşi americanizării. Acum vorbesc numai engleza şi au uitat tradiţiile strămoşilor. Caşubii, neam de pescari, s-au aşezat pe lunca Vistulei. Caşubia aparţinea landului german Pomerania de Est. Trece din 1945 la Polonia odată cu  întregul land, aşa că astăzi oraşul Koscierzyna, capitala Caşubiei, ţine de voievodatul  polonez Pomerania. Un grup de caşubi s-a împământenit in ţinutul Ţara Butow din landul Holstein. Puţinii mazovi rămaşi trăiesc în Ţara Elm şi Ţara Kulmer, ambele ţinuturi fiind stăpânite de Prusia, iar din 1945 sunt alipite Poloniei. Aproape dispăruţi sunt polabii, a căror ţară este înglobată Brandenburgului. Drevanii au pierdut complet identitatea naţională.Ţara lor, Drawehn, face parte din Saxonia.

Deasupra ceţii care acoperea Sankt Petersburgul în dimineaţile de octombrie ale anului 1987, se vedea un ac luminos. Era turla catedralei Sfinţii Petru şi Pavel, poleită cu aur. Ctitorie a lui Petru cel Mare, a fost construită pe insula Iepurilor de pe fluviul Neva. Aici venea puternicul ţar să se închine. Strana împărătească nu are scaun. Petru asculta liturghia în picioare şi cum era foarte înalt, avea peste doi metri, strana era făcută pe măsură. Complexul bisericesc găzduieşte panteonul ţarilor ruşi. Mormintele de marmoră sunt goale. Au fost profanate de bolşevici în 1917. Singur mormântul lui Petru cel Mare a rămas intact, acoperit cu steagul imperial. Comuniştii şi Petru au avut dorinţa comună de a supune lumea Rusiei. Mormintele din mausoleul marilor duci care au domnit peste Finlanda şi  Ucraina n-au avut locatari. Construcţia s-a terminat în 1916 şi niciun mare duce nu a apucat să fie înmormântat aici. Pe turla bisericii este o statuie de aur care întruchipează un înger. Într-o zi, pe vremea lui Petru cel Mare, un trăsnet a răsucit statuia. Nimeni nu a avut curajul să urce sus la 100 de metri ca să aşeze îngerul la loc, afară de un mujic curajos. Omul îşi riscă viaţa, se suie şi repară stricăciunea. Drept recompensă Petru dă un zapis în care ordonă cârciumarilor din imperiu să dea de băut ţăranului pe gratis. Omul mulţumeşte, pleacă şi se opreşte în prima locantă. Bea ca disperatul şi se îmbată criţă. Când se trezeşte vede că i se furase zapisul. Merge la Palat cu lacrimi în ochi să ceară ajutor. Suveranul anulează primul document şi eliberează mujicului o nouă dezlegare să bea fără plată. Se întâmplă din nou ca prima oară. Împăratul realizează că are de a face cu un beţiv motoriu. Anulează şi al doilea zapis, după care cere ca ţăranului să-i fie însemnată pe frunte cu fierul roşu pajura imperială. Mujicul se putea îmbăta fără grijă. Nu mai avea ce pierde. În faţa călăului omul se sperie şi întoarce brusc capul. Gâdele luat prin surprindere greşeşte şi aplică fierul pe gâtul mujicului. Ţăranul oriunde mergea arăta cu degetul la gât şi primea băutură. De la el ruşii au luat obiceiul să facă semn cu degetul spre gât când vor să bea şi nu spre gură, cum fac ceilalţi oameni. Pe plaja unui golf săpat de Neva în trupul insulei, în afara zidului care înconjură complexul bisericesc, se adună clubul focilor. Pe membrii clubului i-am văzut cum făceau plajă într-o zi când soarele cu dinţi te forţa să ai pulover. La Sankt Petersburg funcţionează din sec.XVIII muzeul de anatomopatologie. Aici se pot vedea printre altele efectele alcolismului asupra trupului uman. Exponatele muzeul sunt aşezate pe un sigur culoar. Uşa de ieşire este la capătul culoarului, opusă uşii de intrare. Pentru ca oamenii să viziteze muzeul, la ieşire fiecare bărbat primea un pahar cu votcă, iar fiecare femeie o basma roşie, culoarea care place ruşilor. În muzeu trebuia să se stea măcar o oră. În Lituania pe atunci sovietică aş fi vrut să ajung în Proţapul Curoniei, dar nu s-a putut, Ţinutul a aparţinut Prusiei Orientale, parte a Germaniei, până la 20 august 1923 când este dat Lituaniei. Vestul Proţapului trece iarăşi la Prusia Orientală în 1946, când aceasta este alipită samavolnic Rusiei. Proţapul  este o peninsulă nisipoasă lungă de 98 de kilometri, nu mai lată de 3800 metri, nici mai îngustă de 480. Două treimi din lungime au rămas Lituaniei. Dunele de nisip au adus Proţapului numele de Sahara Lituaniei. Deşertul este înterupt de pădurea de pin plantată de om. Regiunea continentală Curonia care a dat numele Proţapului face parte din Letonia şi este desparţită de peninsulă printr-o strâmtoare. Laguna Curoniană desparte peninsula de Lituania Mică şi de delta râului Nemunas, altă regiune de excepţie. În Proţap întâlnim oraşul Neringa, capitala, şi câteva sate pescăreşti. Numele capitalei aminteşte de Neringa, fata de uriaş care a ucis un şarpe de mare ce teroriza locuitorii de pe ţărm. Frumuseţea locului a atras pe scriitorul Thomas Mann şi pe savantul Karl Jung. Ambii au avut la Neringa case de vacanţă. Marian Rotaru

Leave a Comment