Google

Nord-Sud (X)

Written on:June 18, 2017
Comments
Add One

Referiri la insula Thule găsim în operele lui Strabon, Pliniu, Dionisie Periegetes, Pomponius Mela, Cleomedes din Rodos sau Antonius Diogene. De la Procopius aflăm că Thule avea sol roditor. Oamenii cultivau mei, culegeau fructe de pădure, plante aromatice şi rădăcini comestibile. Băutura lor era miedul făcut cu mierea albinelor sălbatice. Clima era blândă, dar fiind ploioasă meiul nu se cocea pe câmp. Boabele erau uscate în magazii bine ventilate. Orosius scrie că în Thule locuiau 25 de popoare, printre care se numărau gautoii (geţii). Pigmeii erau întâlniţi nu numai în insulele lui Mercator, ci şi în Groelanda. Sunt mărturii că în anul 1308 trei pigmei groenlandezi au fost aduşi la curtea regelui Norvegiei. Dovada că această rasă a existat o oferă Farley Mowat în cartea “Oameni şi reni”, unde aminteşte un trib de pigmei din regiunea canadiană Barensland. Erau agresivi, dar apreciaţi ca meşteri fierari. Triburile de eschimoşi din Barensland se întâlneau anual lângă un lac ca să facă troc. Veneau şi pigmeii, dar nu se arătau. În locuri stabilite prin tradiţie eschimoşii le lăsau mesaje cu ce vor să cumpere şi plata dată dinainte. Pigmeii veneau pe ascuns şi lăsau obiectele cerute. Cu excepţia ihalmiuților, toate celelalte neamuri băştinaşe din Barensland au pierit în anii 1940 din cauza unei epidemii de tuberculoză. Pigmeii groenlandezi erau vânători de berze, scria Olahus Magnus. Îl confirmă “Cronica de la Nurnberg” scrisă în 1493 de Hartmann Schedel şi un desen antic găsit pe muntele Mithridat în Crimea, ce înfăţişează un pitic care se lupta cu o barză. Vechii greci plasau ţara pigmeilor, Trispithami, în Etiopia. Despre pigmeii etiopeni Pliniu scria în “Istoria Naturală” că mergeau la ţărmul oceanului să adune ouă şi să prindă pui de barză. Legenda spune că pigmeii vânau berze, dar şi berzele vânau pigmei, îi luau în plisc, de aici vorba că berzele aduc copii. Eschimoşii groenlandezi zic că în munţii insulei trăiesc uriaşi şi oameni maimuţă păroşi numiţi tornit, că în fiodurile îndepărtate sunt sate de eschimoşi liberi, nesupuşi danezilor. Unii dintre eschimoşii liberi au sălaşele pe banchiza de gheaţă. Ei nu vin pe uscat, stau în caiace şi rătăcesc pe mare. Pe mare umblă şi oamenii qalupalic, cu părul lung şi pielea verde, temuţi pentru că vin la ţărm să fure copii. În Sermersuaq, ţinutul îngheţat din interiorul insulei, locuiesc nişte pitici înalţi de o palmă, îndeletniciţi cu vânătoarea potârnichilor. Asemenea pitici minusculi au fost semnalaţi în Manciuria, în statul birmanez Kachin, în regiunea Frigia din Asia Mică, în deşertul Atacama şi în statul mexican Chihuahua. Eschimoşii spun că în Sermersuaq sunt oaze înverzite. Exploratorul Alfred Wegener le-a căutat zadarnic se pare, în cartea “Călătorie în Groenlanda” nu spune că le-ar fi găsit. Legenda a folosit scriitorului ceh Karel Glouh pentru romanul „Ţara Vrăjită” a cărui acţiune se petrece într-un ţinut cald, locuit de primitivi, aflat în deşertul de gheaţă a Groenlandei. Prima colonie a vikingilor în Groenlanda, adică Țara Verde, s-a înfiinţat în anul 986. Coloniştii cultivau orz şi creşteau oi, pe ţărm erau păduri, spune cronica “Cartea aşezărilor”. În Groenlanda văzută de noi nu sunt păduri, cereale nu se cultivă, deci nu-i Ţara Verde din cronicile vikingilor şi binenţeles Ţara Verde nu-i nici insula Thule, pe care “Cartea aşezărilor” o aminteşte aparte. De curând, dată fiind nevoia crescută de alimente, danezii au înfiinţat în Groenlanda ferme de oi, vaci şi reni şi folosind apa termală, sere cu legume, cartofi, fasole, mazăre şi căpşuni. Din acelaşi motiv în coloniile ruseşti din Spitzbergen sunt sere cu legume, se cultivă fân şi se cresc porci, păsări, vaci şi cai pentru tracţiune. Norvegienii au organizat în Spitzbergen şi insula Jan Mayen ferme cu reni. Bazele din Antarctica folosesc energia eoliană şi solară, biogazul din deşeurile organice. La staţia rusească Mârnâi din Țara Regina Maria funcţionează o fermă de porci care valorifică resturile alimentare. Ne amintim că la noi spitalele, cazărmile şi internatele dotate cu cantine aveau asemenea ferme. Pilonii agriculturii antarctice sunt serele cu roşii, brocoli, zarzavaturi, ardei, castraveţi, cartofi, căpşuni, mentă, ştevie de Paraguay folosită ca îndulcitor, avocado, lămâi, portocale dulci şi amare, mandarine şi ananas, înfiinţate la staţia britanică Palmier în Țara Graham şi la baza americană Murdo din insula Ross. Sunt arbori miniaturali: meri, cireşi, pruni, smochini sau plante decorative cu fructe comestibile: mărul dragostei, strugurii de Oregon, cireaşa de pământ, care rodesc în ghivece. În sec. XV, vikigii dispar din Groenlanda. O inscripţie dintr-o biserică ruinată atestă ultima căsătorie creştină, oficiată în 1408. Un ultim raport de la episcopul Groenlandei ajunge la Vatican în 1420. Apoi de vikingii groenlandezi nu se mai ştie nimic. În Europa nu s-au întors, iar amestecul cu băştinaşii americani a fost slab. Sunt puţine cuvinte germanice în limba eschimoşilor. Denumesc mai ales ierburi aduse de colonişti, exemplu fiind angelica, o planta medicinală.
Despre eschimoşii blonzi, urmaşi de vikingi, scrie Adolphus Greely în cartea “Trei ani în Arctica” că i-a întâlnit în 1884 pe insulele canadiene Bafin şi Victoria. Knud Rasmunsen spune în volumul “Oamenii de la Polul Nord” că în 1903 a văzut eschimoşi blonzi în Groenlanda de Vest. Reia tema în cartea “Eschimoşii albi”. Legendele indienilor irochezi din provincia canadiană Quebec vorbesc de regatul Saguenay şi oraşul Norumbega locuite de oameni blonzi. Exploratorul Jacques Cartier a vizitat Saguenay în 1536 şi scrie în cartea “Două călătorii în Noua Franță” că ţara avea aur, argint, rubine, animale cu blană preţioasă. Azi doar numele unui râu din Quebec păstrează amintirea regatului. Fabulosul Saguenay insuflă mândrie celor ce locuiesc pe presupusa lui vatră. Astfel în 1997 locuitorii satului L’Anse Saint Jean din Quebec au declarat aşezarea regat independent. Statul nu-i recunoscut, dar atrage turiştii. Norumbega era localizată la Atlantic, pe ţărmul Noii Scoţii şi era apărată dinspre larg de multe insule. Alfonse de Saintonge o vizitează în 1542, iar Samuel de Champlain în 1604. Primul face referire în cartea “Călătoriile lui Jean Alphonse”, iar Champlain în volumul “Călătorie în Noua Franţă”. Dovada penetrării vikingilor pe continentul american este textul în alfabet runic scris în 1362 pe o stâncă lângă oraşul Kensington, statul Minnesota. Inscripţia atestă prezenţa a 22 de vikingi şi a opt geţi! Erau geloni, geţii de la Marea Baltică. Urmele lor le vedem în toponimia ţărilor baltice. Lituania are regiunea Samogetia şi satul Trakia. Românescul Pădure denumeşte un sat şi o regiune din Letonia. În regiune sunt alte două sate cu nume romaneşti: Ape şi Peri. Un sat Moldova întâlnim în Estonia. Aşezarea este atestată din sec.VIII, deci toponimul Moldova este get şi nu creat de voievodul Dragoş în sec. XIV. Ioachim Careus scria în sec. XVI că prusacii vin din Carpaţi şi tot atunci Stanislas Sarnicki afirma despre lituanieni că sunt valahi. Limba geţilor era apropiată de sanscrită, ori dintre limbile europene cea mai apropiată de sanscrită este lituaniana. Unii contestă autenticitatea inscripţiei de la Kensington fără a observa că la indienii sioux care locuiesc în vecinătatea oraşului se nasc indivizi blonzi. O baladă a eschimoşilor redată de Jules Verne în romanul “Ţinutul Blănurilor” este adresată unei fate blonde, amintire a vechilor colonişti vikingi. Romancierul era documentat, una din surse fiind lucrarea în 35 de volume a lui Elisee Reclus, “Noua Geografie. Pământul şi oamenii”. Aluzie la insulele lui Mercator fac personajele din romanul lui Jules Verne “Căpitanul Hatteras”, când se referă la continentele nedescoperite din Arctica. Oare acolo s-au ascuns vikingii groenlandezi? Ne amintim povestea culeasă de Knut Rsmunsen despre ţinutul împădurit de la nord de Groenlanda! Harta lui Mercator pare veridică. Cele patru insule sunt despărţite de strâmtori. Au contur neregulat, iar strâmtorile sunt când mai late, când înguste. Trei dintre ele comunică cu oceanul printr-un fel de delte alcătuite din multe insule. Pe hartă pământurile lui Mercator apar însoţite de câteva insule întinse. Marian Rotaru

Leave a Comment