Google

Nord-Sud (V)

Written on:May 14, 2017
Comments
Add One

Continuare din numărul trecut.

Printre misterele României se numără textele găsite într-o peşteră din Munţii Şureanu. Alfabetul în care sunt scrise este nemaiîntâlnit, dar limba nu-i străină de limba română. Este limba ausonilor, strămoşii geţilor şi cum unul din autori pare să fie însuşi Cronos, înseamnă că textele sunt traduceri după scrieri pelasge mult mai vechi. Descoperirea a inspirat romanul lui Radu Cinamar, “Pergamentul Secret”. Se mai spune că într-o peşteră din Munţii Orăştiei            există o poartă stelară. Aparent este un inel de piatră, dar prin el se intră într-o gaură de  vierme, adică într-un tunel spaţio-temporar prin care se trece în altă lume. În 1982 Pauline Gedge publica romanul “Stargate” în care este vorba de o poartă stelară descoperită în Egipt. Se pare că descoperirea s-a făcut în 1928, a fost ţinută secretă, iar artefactul antic a intrat pe mâna americanilor, dezvăluie Clive Prince în cartea “Conspiraţia Stargate”. Într-o stâncă din Anzi, lângă oraşul peruvian Puno, se vede o gaură circulară prin care, spun incaşii, se ajunge pe Tărâmul Zeilor. Localnicii au văzut uneori în apropierea stâncii persoane blonde, foarte înalte, îmbrăcate bizar, vădit străine de lumea noastră. Când poarta se deschide, dincolo apare o lumină albastră, lumina nemuririi şi a infinitului. O gaură asemănătoare vedem la Cheile Sohodolului, judeţul Gorj şi de altfel în multe alte locuri se  deschid porţi către altă lume: pe muntele Piatra Mare din Ţara Bârsei, în Mesopotamia pe locul vechiului Sumer, pe Marea Rosie în largul portului Aden, pe muntele McKinley din Alaska şi în Ţara Oates din Antarctica. Pe stâncile Masivului Ceveni din Franţa sunt dăltuite în piatră scări care aparent nu duc nicăieri. Robert Charroux nota legenda că pe la capătul de sus a scării initiaţii pot trece prin stâncă spre o altă realitate. În altă realitate se pierd imprudenţii care intră în acele clădiri singuratice văzute pe alocuri în Sahara, spun beduinii. Deplasarea cu viteză egală cu a luminii, ori mai mare, este o călătorie în timp. Vedem stelele aşa cum arătau în urmă cu tot atâţia ani cât au trebuit luminii să ajungă la noi. Dacă ne-am deplasa mai repede ca lumina am vedea stelele în viitor. Gândul zboară mai iute ca lumina, aşa se explică visele premonitorii şi senzaţia deja vu. Străbunii ştiau acest adevăr de vreme ce basmele spun că Făt Frumos era purtat de calul năzdrăvan mai iute ca gândul! Cuantele de gândire, numite particule Nobel, au fost evidenţiate matematic de Virgil Răzuş.

Richard Byrd nu face nicio legătură între Hiperborea şi tărâmul subteran pe care el şi Olaf Jansen l-ar fi vizitat.  Nici autorii antici nu ştiau să existe în Hiperborea vreun pasaj care să ducă spre lumea interioară. Căpitanul John Symmes susţinea că intrarea în Symzonia, cum numea el lumea subterană, se află în Arctica la 82 grade latitudine. Desigur ofiţerul auzise legenda eschimoşilor cum că undeva în zona polară s-ar deschide calea spre o minunată ţară subterană cu climă caldă. Povestea lui Symmes a inspirat romanul “Aventurile lui Arthur Gordon Pym” scris de Edgar Allan Poe, dar a prins şi la politicieni, deşi căpitanul nu a fost luat în seamă de Congres în 1826 când a propus ca SUA să ocupe Symzonia. În secret însă, preşedintele american Adam Quincy l-a crezut pe Symmes şi a cerut exploratorului Charles Wilkies să caute intrarea în lumea subterană. Considera că această descoperire ar fi un eveniment geografic la fel de mare ca descoperirea Americii. Expediţia nu a avut loc în mandatul lui Quincy încheiat în 1829. Abia între 1838-1841 Charles Wilkes însărcinat de guvernul american va face o expediţie în Mările Sudului. Wilkies a căutat intrarea în Symzonia pe ţărmul Antarcticii. Nu se ştie din ce sursă credea că se află acolo. Aceleşi sursă l-a inspirat pe amiralul Byrd să caute pasajul spre subteran în Antarctica anului 1929. Autorul Steve Berry crede că sursa a fost o scriere secretă a călugărului german Eginhard din sec. IX. Wilkies nu a avut succes, dar a lăsat posterităţii un jurnal de călătorie în şase volume, iar ţinutul din Antarctica Ţara Wilkes, îi poartă numele. Teoria lui Symmes este preluată de William Teed în lucrarea “Fantoma Polilor” scrisă în 1906. În 1920 apare cartea lui Marshall Gardner “Călătorie în interiorul Pământului”, unde autorul susţine că a vizitat lumea subterană, intrarea aflându-se într-o ţară cu climă blândă înconjurată de oceanul arctic. Pentru a face credibile spusele sale, Gardner aduce argumente din jurnalele altor călători. Primul citat este exploratorul american Robert Peary. Acesta notează în volumul “Polul Nord” că la nord de Groenlanda a întâlnit un uscat golaş pe care l-a numit Ţara Jesup, despărţit de marea insulă printr-un canal maritim. Mai scrie Peary că în 1901 a întâlnit pe insula Axel Helberg din arhiperlagul Sverdrup indigeni, populaţie pe care Otto Sverdrup nu o văzuse în 1898 când a descoperit arhipelagul. Pămîntul găsit de Peary este confirmat în volumele “Prin Arctica americană” şi “În Groenlanda” semnate de exploratorii danezi Knud Rasmunsen şi Mylius Erichsen. Ultimul specifică că ţinutul nu era acoperit de gheaţă. Ulterior misterioasa Ţară Jesup nu va mai fi văzută. Erik von Nordenskiold face observaţii interesante în jurnalul “Călătorie cu nava Vega” scris cu ocazia expediţiei arctice suedeze din 1861. Astfel  Nordenskiold remarca gâştele sălbatice din arhipelagul Spitzbergen care migrează toamna spre un ţinut necunoscut din nord. La fel migrează toamna renii din peninsula siberiană Taimâr. Primăvara animalele se întorc grase, dovadă că acolo unde merg au hrană abundentă. În Spitzbergen a împuşcat patru căprioare, animale care normal nu fac parte din fauna arhipelagului, aici iarba este prea puţină pentru ele. Animalele se aflau la ţărmul mării şi erau bine hrănite, deci căprioarele au venit pe gheaţa oceanului din altă parte, concluzionează exploratorul. Nordenskiold a întâlnit pe oceanul boreal insecte zburând, semn că nu departe exista un ţărm neacoperit de gheaţă. Notele suedezului sunt legate şi de poveştile auzite la eschimoşii din Groenlanda de Est, povesti ştiute şi de coloniştii danezi. Spun eschimoşii că dincolo de gheaţa oceanului arctic se întinde o ţară caldă. În partea sudică a acestui ţinut cresc păduri, inexistente în Groenlanda. Deşi ţinutul este bogat, eschimoşii nu traversează gheaţa către acolo. Au o teamă superstiţioasă de acel pământ. Totuşi Nordenskiöld crede că strămoşii eschimoşilor au venit dintr-acolo. Ca dovadă spune suedezul, vara fetele eschimoşilor stau goale în cort, cum obişnuiau în ţara de origine, unde era mult mai cald. Obrucev scrie că la fel de goale stăteau în bordeiele de pământ tinerele onchilon din Ţara lui Sanikov,           insulă boreală cu climă temperată. De unde teama eschimoşilor? Se poate ca în ţinutul din nord să fi migrat vikingii în secolul XV, când au dispărut brusc din Groenlanda. Eschimoşilor le era frică de războinicii vikingii care i-au ţinut supuşi şase secole. Un autor american interesat de lumea subterană a fost doctorul în filosofie Raymond Bernad, autor a 49 de cărţi dedicate ştiinţelor de frontieră şi medicinii naturiste. A fost adept al esenienilor, grup religios din Iudeea  antică care propovăduia viaţa sobră, spirituală, în comunităţi egalitariene, care nu preţuiau averile lumeşti. De la esenieni au rămas celebrele Manuscrise de la Marea Moartă. Bernard a fondat trei comunităţi eseniene în Ecuador, Anzii Peruvieni şi în statul brazilian Rondonia. Ca adept al teoriei pământului gol a scris “Agartha.Lumea Subterană” şi “Pământul gol”. Volumul “Pământul gol” apărut în 1964 s-a epuizat rapid. A fost reeditat, dar anumite persoane au cumpărat întregul stoc de la editură şi cartea nu a mai ajuns în librării. Fără explicaţii patronul editurii  a refuzat să scoată alt tiraj. Bernanrd a încercat la alte edituri, dar peste tot acelaşi refuz. În 1965 Raymond Bernard dispare. Unii zic că a plecat să cerceteze o peşteră din Anzi despre care incaşii spun că duce în lumea subterană. La fel spun ciobanii din Carpaţi, că unele peşteri coboară în Lumea de Jos. Raymond Bernanrd şi-ar fi atins ţinta, susţin adepţii lui. Alţii dimpotrivă spun că  a murit într-un accident de maşină anume provocat. Marian Rotaru

Leave a Comment