Google

Nord Sud (IX)

Written on:June 12, 2017
Comments
Add One

An de an Apolo venea în Hiperborea iarna şi locuia şase luni într-un grandios templu circular. Zbura până acolo cu o navă asemuită de oamenii vechi când cu o săgeată, când cu un car tras de lebede. La fel zbura Bores, zeul vântului. Pentru antici vântul era metafora zborului. Aristeas povesteşte periplul hiperborean în cartea “Arimaspea”, din păcate pierdută. Ceva din conţinut ştim din referinţele altor autori. În drumul spre Marele Nord Aristeas a trecut prin ţara Issedonilor, apoi prin ţinutul ciclopilor Arismapi, iar înainte de a ajunge la Oceanul Boreal ca să navigheze spre Hiperborea, traversează tărâmul grifonilor, fiinţe fabuloase, amestec de om şi pasăre. Grifonii păzeau comori de aur şi pietre scumpe. Vestea acelor comori l-a atras pe eroul grec Iason. În “Argonautica” Apolonius din Rhodos spune că echipajul lui Iason, argonauţii, au navigat pe fluviul Eridanos până la Oceanul Boreal şi mai departe pe ocean, până în Hiperborea. Care o fi fluviul Eridanos nu se ştie. Un pârâu din regiunea grecească Atica poartă acest nume! Argonauţii nu au găsit aurul din extremul nord, de aceea căutarea lor continuă. Grecii auziseră că în sus de Dunăre este un ţinut bogat în aur, dar şi în filoane de cupru, deoarece îl numeau Eritrea, de la erytros-roşu. Fabulosul ţinut se afla în Apuseni. Românii traduc numele grecesc şi vor zice locului Roşia Montană. Ca să ajungă în Eritrea argonauţii urcă pe Dunăre, dar nu pot depăşi cataractele de la Cazane. Se opresc la insula Ada Kaleh. Din Ada Kaleh Hercule participant la expediţie, duce în Grecia primii puieţi de măslin. Îi va planta pe Câmpia lui Zeus lângă oracolul de la Olimpia, în ţinutul peloponeziac Elis. La Olimpia s-au desfăşurat jocurile olimpice ale antichităţii. Măslinii trăiesc milenii şi până în anul 392 d.Hr., la ultima olimpiadă antică, ramurile măslinilor din Ada Kaleh au încoronat sportivii şi poeţii câştigători. Cum pe timpul olimpiadelor războaiele încetau, ramura de măslin a devenit simbolul împăcării. Aventura lui Iason se încheie în Colhida, pe ţărmul Caucazului. Aici a căutat lâna de aur, o legendă născută prin deformarea unei realităţi: ciobanii din Caucaz puneau piei de oaie în râuri ca să adune firele de aur duse de apă. În Hiperborea şi Cimeria a călătorit Anacharsis, filosof scit din sec. VI î.Hr. apreciat la Atena şi în sfârşit ultimul antic care a vizitat-o este Macian în sec. IV d. Hr. Cărţile lui Anacharsis, amintite de Strabon, s-au pierdut, însă de la Macian au rămas “Geographia”, “Periplu pe mările interioare” şi “Periplu pe mările exterioare”. Informaţiile despre Hiperborea sunt adunate în “Egyptiaca”, opera lui Hecataeus (sec. IV î. Hr.) şi în “Dicţionarul geografic” alcătuit în sec. VI d. Hr. de Ştefan din Bizanţ. Unica referire la un război purtat de hiperboreani o face Teopompus din Chios în “Philipica”, lucrare din sec. IV d. Hr.. Hiperboreenii i-au înfrânt pe atlanţii care vroiau să le cucerească insula.

Mărturii târzii despre Hiperborea apar la vânătorii canadieni din teritoriul Yukon. Poveştile lor cum că au ajuns acolo le redă Washington Irving în romanul “Astoria”. Friedrich Nietzsche, a cărui filosofie este precursoarea nazismului, credea că germanii sunt originari din Thule şi Hiperborea. Mai mult, parafrazând titlul unui poem a lui John Milton, Nietzsche considera insula Thule ca fiind Paradisul Pierdut a nemţilor. Din Hiperborea, spune autorul francez Robert Charroux, au venit celţi, iar Nicolae Densusianu în “Dacia Preistorică”, că au venit pelasgii, strămoşii geţilor. Dacia era parte a Geţiei, iar dacii tribul regal al geţilor. Dac vine din grecul daoi-lup, lupul fiind stindardul de luptă. Celţii i-au numit pe dacii stabiliţi în Irlanda, danan. Mai apoi danan au migrat din Irlanda spre alte zări. De la danan-daoi vin toponimele Danemarcei, a comitatului englez Devon şi satului vasluian Dăneşti, numele Dan, Dana, Daniela. Dan şi Dana transpuse în română au avut echivalentele, Lupu şi Lupa. Sunt exemple numele boierului bârlădean Lupu Costache, iar în Spania numele feminin Lupe. Dacă John Godolphin susţine în lucrarea “Originea hiperboreană a culturii indo-europene” că europenii arieni au obârşia în provincia afgană Kefirstan şi numai spiritual sunt tributari  Hiperboreii, un savant din Moravia, Karl Penka, pledează în “Originea arienilor” că dimpotrivă sorgintea noastră este hiperboreană. Literatura clasică sanscrită provine din literatura hiperboreană afirmă autorul indian Gangadhar Tilak în “Arctica în Vede”, volum finanţat de rajahul statului Sawantwadi. Opusul luminoasei Hiperborei este Cimeria, ţară ploioasă, rece şi ceţoasă, vânzolită de uragane, acoperită cu păduri s ălbatice de pin, turbării şi stepe, stânci sinistre şi grohotişuri, locuită de popoare primitive şi crude. Cimeria era plasată în nordul extrem. Homer o credea anticamera Hadesului, împărăţia morţilor, sau altfel spus prin Cimeria se intra în lumea subterană. Tot Homer spune în Odiseea că Ulise după ce a ospeţit la nimfa Circe pe insula mediteraneană Eea, rămasă neidentificată, merge în Ţara Kimay ca să intre în Hades. S-a zis că Ţara Kimay ar fi zona oraşului italian Cumae din Campania, vecin cu Neapole. Cetatea e aşezată la poalele vulcanului Avernus ale cărui peşteri, spunea poetul Virgiliu, coboară în Lumea de Jos. De aici pleacă idea că Cimeria ocupa împrejurimile oraşului Neapole! Ipoteză falsă, între însorita Campanie şi sumbra Cimerie nu există asemănare! Este totuşi posibil ca cimerienii să fi ajuns în Italia. Oricum hălăduiau prin stepele Volgăi, sunt strămoşii tribului german al cimbrilor şi au dat numele comitatului englez Cumbria. Ţinutul din jurul  strâmtoarii Kerci ce leagă  Marea Neagră de Marea Azov este numit Bosforul Cimerian pentru că Marea Azov era poarta către stepele cimerienilor. Cimeria a inspirat romanele scriitorul englez Robert Howard. Călugărul englez Nicolas de Lynn ar fi ajuns în arhipelagul arctic canadian pe la anul 1360. Povesteşte periplul în lucrarea “Invenţia Fortunata” şi scrie că la Polul Nord există insula Rupes Nigra-Stânca Neagră. Avea perimetrul de 33 de mile şi era “ înaltă până-n nori”. Lynn este primul european care pretinde că a atins Polul Nord. La Stânca Neagră face referire şi cartea “Itinerarium” scrisă în 1490 de călătorul Jacob van Knoyen din Braband. În cartea “Descrierea ţărilor nordice” (1552), suedezul Olaus Magnus numeşte stânca insula Magneţilor, fiind alcătuită din magnetit, oxid de fier magnetic, negru la culoare. Magnetit vine de la cetatea Magnezia din regiunea Lydia, unde pe muntele Syplus s-au exploatat prima dată magneţii. Azi se exploatează în Atacama, Laponia, Australia de Vest, Carolina de Nord. Cetatea Magnezia din Lydia şi tiza ei din Ionia au fost fondate de magnetes, trib grecesc din Tesalia stabilit în Asia Mică pe vremea războiului troian. Rupes Nigra apare pe harta lui Gerhard Mercator din 1569 înconjurată de patru insule mari. Seneca scrie în „Naturales quaestiones” că dincolo de Thule sunt şi alte insule! Filosoful s-a referit poate la insulele lui Mercator, ori la cine ştie ce alte insule nebănuite! De unde avea informaţiile? Tacitus relatează că o expediţie romană a zărit insula Thule. Marinarii nu au acostat. Se apropia iarna şi vroiau să se întoarcă în sud. De mitul Stâncii Negre s-a folosit Jules Verne în romanul “Căpitanul Hatteras”. Stâncii îi corespunde în carte insula Hatteras aşezată la Polul Nord. Aluziae străvezie: Hatters era insulă vulcanică, ori negrul este culoarea vulcanismului. Noua Americă, pământul străbătut de eroii romanului, este una din insulele lui Mercator. Cartograful nota că două din cele patru insule sunt nelocuite, una din ele fiind un pustiu pietros, pe a treia sunt sate de vikingi, iar pe a patra, cea de la nord de Groenlanda, trăiesc pigmei şi screlingers – oamenii cu picioare lungi. Screlingers sunt întâlniţi şi în Groenlanda, spune Mercator şi sunt probabil semenii umanoizilor big foot-picioare mari, semnalaţi în California şi Columbia Britanică. Eustatie din Tesalonic scria în comentariile la Iliada lui Homer, că pigmeii din extremul nord, furau agoniseala oamenilor din insula Thule. De aici continuul război dintre semniţiile din Thule şi pitici.  Marian Rotaru

Leave a Comment