Google

Nomazii

Written on:June 9, 2014
Comments
Add One

SaracacianiExistă popoare care nu au o ţară proprie. Trăiesc răspândite printre alte seminţii, fără a-şi pierde individualitatea. Nizarii sunt un exemplu. Europenii îi cunosc din secolul XIII graţie lucrării “Cartea Minunilor Lumii” scrisă de Marco Polo. Au propria religie, ramificată din trunchiul islamului, care-i particularizează ca etnie. Sunt împrăştiaţi prin numeroase state, dar peste toate comunităţile domneşte Shahul, suveranul ereditar. Palatul regal se află la Poona în principatul indian Bhor. Este remarcabilă opera filantropică şi literară a actualului monarh, Aga Khan al IV-lea şi a tatălui său Aga Khan al III-lea. Nomazii şi-au părăsit patria de origine şi se mută dintr-un loc în altul fără să se stabilească undeva. Prin munţii insulei japoneze Honshu umblă de ici colo oamenii sanka. Majoritatea etnografilor cred că sunt urmaşii poporul jomon, care a populat arhipelagul nipon înaintea venirii japonezilor. Locuiesc în tabere aşezate vremelnic pe lângă apele curgătoare. Pescuitul, vânătoarea, culesul roadelor pădurii, confecţionarea împletiturilor din nuiele şi prepararea mangalului sunt ocupaţiile de căpetenie. Cele mai complete referinţe despre sanka se găsesc în opera lui Hayashi Razan, filosof din secolul XVI. Viaţa acestui popor a inspirat romanul “Sanka Senshu” scris de Misumi Kan. Mulatrii sudafricani griqua sunt metişii albilor buri, negrilor Tswana şi hotentoţilor. Au preferat nomadismul în locul vieţii aşezate, dar confruntate cu dispreţul venit din partea europenilor şi africanilor de rasă pură. Stepele pe care le străbat cu cirezile de vite sunt denumite Griqualand de Est şi de Vest. Cele două teritorii au fost incluse statelor Orange şi Transvaal. Sărăcăcianii sunt păstori nomazi care îşi mână turmele prin Epir, Tracia şi Macedonia Grecească. Patria lor de origine este regiunea Baltos, al cărei nume grecesc înseamnă „mlaştină”. Ţinutul a fost întotdeauna slab controlat de guvernul central. Sărăcăcianii se ţin izolaţi de restul populaţiei, duc o viaţă austeră şi locuiesc în colibe din nuiele, pe care le numesc „kalives”. Vorbesc un idiom alcătuit din cuvinte greceşti, aromâneşti, slave şi turceşti. Pentru că Sfântul Cosmas a activat în regunile Aetolia şi Baltos l-au adoptat ca patron spiritual. Nu se consideră nici greci, nici aromâni, de aceea spun oricui îi întreabă ce naţionalitate au că sunt sărăcăciani. Totuşi majoritatea cercetătorilor susţin că se trag din aromâni grecizaţi. Părerea apare la Theodor Capidan în lucrarea „Sărăcăcianii. Un trib român grecizat”, la Tache Papahagi în cartea „Aromânii din punct de vedere istoric, cultural şi politic”, la Irina Nicolau în „Cameleonii Balcanilor. Aromânii azi” şi la Tănase Bujduveanu în monografia „Sărăcăcianii”. Deoarece în secolul XVIII ţinutul Baltos a fost sub protectoratul Spaniei, s-a născut ipoteza că sărăcăcianii ar fi urmaşii soldaţilor spanioli căsătoriţi cu femei aromânce. Ideea este susţinută în seria de lucrări „Adriatica” de geograful Antonio Baldacci şi de autorul John K. Campbell în „Onoare, familie şi patronaj. Studiul instituţiilor şi valorilor morale în comunităţile din Grecia Montană”. Caragunii şi belgunii, triburi de păstori nomazi de origine valahă, bat cam aceleaşi drumuri ca sărăcăcianii. Spre deosebire de aceştia din urmă sunt nu numai ciobani, ci şi comercianţi. Colonelul englez William Martin-Leake îi descrie pe caraguni şi belguni în lucrarea „Călătorie în Grecia de Nord 1804 – 1810”. Mocanii nu sunt nomazi propriu zişi, dar reprezintă un grup etnic care a excelat în oieritul de transhumanţă. Adevaraţii mocanii provin din Mărginimea Sibiului şi din „Cele şapte sate mocăneşti” (Săcele). În privinţa tranhumanţei se înrudesc cu moroienii şi colibaşii din Ţara Branului. Mocanilor sedentarizaţi în Vechiul Regat li s-a spus „ungureni”. Printre satele întemeiate de ei se numără Ungureni din fostul judeţ Tecuci. Deveniţi plugari s-au împământenit deasemeni în Cadrilater, Bugeac şi Crimeea. Lucrarea de referinţă „Mocanii. Importanţa şi evoluţia lor social – economică în România”, a fost publicată de Ion Ghelase în 1937.

Pe drumurile Bavariei, Badenului, Tirolului, Burgenlandului, Elveţiei, Alsaciei, Lorenei şi Luxemburgului pot fi văzute caravanele ienişilor, unul dintre popoarele nomade ale Europei. Lumea îi ştie ca meşteri tocilari, dar nu ascuţitul cuţitelor, ci confecţionarea împletiturilor din nuiele este principala lor industrie. Datorită traiului în căruţă li se spune ţigani albi, deşi nu sunt înrudiţi cu respectiva etnie. Unii cred că ar fi un neam de celţi, iar alţii că ar fi evrei. O ramură a ienişilor, gaborii sau ţiganii ungureni, este întâlnită în Transilvania. Sunt oameni bine clădiţi, prin urmare nu întâmplător numele seminţiei provine din ebraicul “gabor” – “puternic”. Bărbaţii poartă junghere şi chimire late din piele. Le sunt dedicate lucrările „Neamul ţiganilor gabori. Istorie, mentalităţi, tradiţii”, autor Gabriel Sala şi „Asupra vieţii şi obiceiurilor ţiganilor transilvăneni”, scrisă de Heinrich von Wlislocki. Gaborii au ajuns şi în Moldova. Astfel între satele tutovene Ghidigeni şi Nicuşeni a existat un cătun locuit de ţigani ungureni. Înrudiţi cu ienişii sunt nomazii skoer şi fant din Norvegia, tinker din Irlanda, romanichal zişi “de câmpie” şi “de frontieră” în Scoţia şi kale în Ţara Galilor. Ciupercarii, neam de gintă slavă, au fost până nu demult nomazii Deltei Dunării. Flavius Josephus scrie în “Antichităţi Iudaice” că Alexandru Macedon a adus din Sindh în Iudea pe nomazii tsoaneem. Pe vremea lui Isus erau cantonaţi în valea Gheena, dar plecau să hoinărească prin Galilea. Ca ocupaţie erau pietrari. Din Palestina trec în Egipt şi de aici în Balcani. Românii le-au zis ţiganilor “faraoni”, pentru că veneau din Valea Nilului, numită de Biblie ţara lui Faraon. Triburile Barake, Nawar, Kaloro, Koli, Kurbat, Ghorbat, Jat şi Zargari din Israel şi comunitatea de gunoieri a zabalilor din Cairo sunt urmaşele tsoaneemilor. În sudul Asiei se întâlnesc ţiganii nomazi pe mare. Trăiesc exclusiv în bărci. În această categorie intră etniile bajau din Sarawak şi Sabah, moken şi urak lawoi din Thailanda, orag laut din arhipelagul indonezian Riau şi tanka din provincia chineză Fujian. În portul Aberdeen din Hong Kong există un oraş plutitor format din jonci. Este locuit de negustori nomazi”. Omul e liber, dar încetează a mai fi dacă nu crede în libertatea lui”, scria aventurierul Giacomo Girolamo Casanova deSeingalt în ”Memorii”. (Marian Rotaru)

Leave a Comment