Google

Nici Petrache ilfoveanul nu a liniştit apele în vechiul PNL Botoşani!

Written on:April 26, 2015
Comments
Add One

PNL BT netÎntr-o perioadă în care vechiul PNL botoşănean nu-şi mai regăseşte liniştea şi pacea, fiind frământat de lupte interne, la finele săptămânii trecute a poposit la Botoşani Marian Petrache, secretarul general al vechiului PNL la nivel naţional şi momentan uns copreşedinte al noului PNL Botoşani. Un soi de Petrache Lupu, fostul cioban de la Maglavit care a pretins că a vorbit cu Dumnezeu, Petrache de Ilfov a venit să aducă pacea între liberalii botoșăneni. Drept pentru care a convocat o conferință de presă unde „i-a dat pe spate” pe jurnaliști, prin elogiile aduse lui Florin Țurcanu, ex-președintelui de Consiliu Județean și PNL Botoșani. Interesantă a fost poziția în care s-a situat aceste Marian Petrache când a glăsuit elogios despre fostul lider al vechilor liberali botoșăneni. Adică între Mihai Țurcanu, proaspăt norocos europarlamentar, și Stelian Pleșca, de felul său consilier municipal și oleacă pro PSD la una dintre ședințele Consiliului local Botoșani. Iar prin apropiere a asistat și deputatul Verginel Gireadă, în timp ce după uşă, în afara sălii conferinţei de presă, ciulea urechiuşile Cătălina Lupaşcu, consilier local şi copreşedinta organizaţiei municipale de femei a liberalilor de Botoşani. În altă ordine de idei la conferința oaspetelui Marian Petrache au zis „pas”, din varii motive, Gheorghe Sorescu, actualul preşedinte al CJ Botoşani şi vicepreşedinte al PNL Botoşani, Viorel Iliuţă, copreşedinte al Organizaţiei municipale liberale, senatorul Viorel Grigoraş, deputatul Costel Şoptică sau deputata Roxana Anuşca Ţurcanu, soaţa celui „trimis la plimbare” din administraţia şi politica botoşăneană. Ca declaraţie oficială de presă, în urma interpelărilor jurnalistice, Petrache ilfoveanul a glăsuit: „Căutăm să găsim varianta cea mai bună având în vedere că e greu să găseşti un om după Florin Ţurcanu… un om care să aibă măcar calităţile lui Florin Ţurcanu. De om politic. În general, din experienţa noastră şi din istorie, şi din experienţa dvs., după ce un lider de orice fel, puternic, nu mai este, urmează o perioadă de agitaţie în orice fel de organizaţie ar fi ea. Şi politică… şi ştiţi lucrul acesta„. În maxim două luni de zile îmi doresc să rezolv problema. Cel mai important lucru pentru noi este ca această filială să rămână unită şi să aibă performanţă politică. Suntem într-un moment mai delicat pentru că suntem într-un proces de definire a fuziunii”. Copreşedintele interimar al liberalilor botoşăneni a afirmat despre cel care va ocupa postul eliberat de Florin Ţurcanu că, „soluţia nu este una de la centru, este una din filială”. Iar ca lucrurile să fie şi mai clare, potrivit statului noului PNL, până la 1 ianuarie 2017 nu se fac conferinţe judeţene de alegeri, fiecare partid, PNL sau PDL numindu-şi “după sprânceană” copreşedintele. Altfel spus, până la 1 ianuarie 2017 în PNL vor avea loc… “jocuri de glezne şi manipulări de culise”. Cum o mare făcătură a fost şi întâlnirea lui Petrache ilfoveanul cu primari şi consilieri liberali, după conferinţa de presă, la Casa sindicatelor din Botoşani. Zvonerii şi răspândacii au spus că Marian Petrache le-a interzis liberalilor să mai facă declaraţii presei despre ce se întâmplă în interiorul PNL iar, culmea liberalismului botoşănean!, Florin Ţurcanu vrea să candideze la un nou mandat de preşedinte al PNL Botoşani la alegerile din 2017. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment