Google

Neşansa de a te naşte între giganţi

Written on:May 4, 2014
Comments
Add One

Art. 4 BT copyE cam grăbită Istoria în Ucraina. Conflictele mătură în vâlvătăi sălbatice stabilitatea estului, coborând fără rezerve spre sudul ţării. La început de mai 2014, în sânge proaspăt, Odessa a devenit piesa de coerenţă în jocul geopolitic alcătuit în bucătăria Kremlinului. Supoziţiile cu privire la ajungerea Federaţiei Ruse la gurile Dunării încep să se confirme. Totuşi, scenariul federalizării Ucrainei, de neconceput la început de primăvară, e astăzi aproape de dorit. De ce? Pentru că, asemenea felinei care şi-a urmărit prada până-ntr-o fundătură de unde nu-i mai poate scăpa, nici Moscova nu se va mulţumi doar cu includerea Ucrainei în sfera sa de influenţă, ci va opta pentru devorarea unei hălci grase din spaţiul ucrainean. Estul Ucrainei îi este deja la îndemână deoarece, pe fondul conflictului dintre separatiştii proruşi şi trupele ucrainene din această zonă, armata rusă poate justifica oricând o intervenţie militară pentru a-şi proteja etnicii. Deşi ne e greu să recunoaştem, evenimentele din Ucraina se succed doar în favoarea Moscovei. Comunitatea internaţională nu-i poate imputa lucruri grave Federaţiei Ruse, de la episodul Crimeea (deja depăşit!) încoace. Nu întâmplător, alături de sancţiunile oarecum simbolice la adresa Moscovei, liderii occidentali se limitează la invocarea unei aşa-zise ipocrizii a lui Vladimir Putin în soluţionarea divergenţelor din Ucraina, iar acest tip de reacţie e insuficient pentru satisfacerea amorului propriu al opiniei publice, însă, pentru moment, potenţează statutul de lider mondial al ţarului rus. În plus, deşi Kremlinul şi-a catapultat agenţii cu ochi albaştri în conflictul din Ucraina, fără susţinerea populaţiei rusofone, liniştea ţării vecine nu putea fi tulburată. Agitatorii sau provocatorii din estul Ucrainei, la fel ca cei din România unui sumbru decembrie ’89, n-ar fi avut front de lucru prielnic dacă nu întâlneau un conglomerat uman revoltat la adresa situaţiei sociale, politice şi economice din ţară. Una dintre dorinţele lui Putin, pentru atingerea obiectivelor imediate, e boicotarea de la distanţă a alegerilor prezidenţiale din 25 mai 2014, în Ucraina, demers care, observând desfăşurarea ostilităţilor, cu greu ar putea fi ratat. Se pune problema dacă ţarul Kremlinului va acţiona decisiv înainte ori după acel moment. Îndrăznesc să cred că va pregăti calm eşecul alegerilor, iar apoi se va concentra pe aplicarea unor noi lovituri de graţie, precum cea anunţată pentru 11 mai, din categoria referendum privind ,,declaraţia de independenţă” a regiunii Doneţk, în estul Ucrainei. Deşi e de salutat începutul unor replici ferme ale armatei ucrainene în răsăritul ţării, având în vedere ponderea populaţiei rusofone din această zonă, rezultatul e previzibil când leul ori ursul – care de la Esop până la La Fontaine nu şi-au schimbat profilul! – îşi cântăresc dreptatea… Sudul Ucrainei constituie un spaţiu geostrategic important pentru Federaţia Rusă, deoarece îi va consolida poziţia la Marea Neagră, aducându-i totodată avantaje economice deloc de neglijat. Aşadar, nu cred că Vladimir Putin va rata anexarea acestuia, deoarece în acest mod nu numai că atinge flancul estic al NATO, dar blochează accesul Ucrainei la Marea Neagră, limitându-i aria de dezvoltare şi sporindu-i astfel dependenţa faţă de resursele colosului estic. Nu intru în detalii de ordin economic, dar, dacă acest scenariu se confirmă, Ucraina, sensibil subţiată teritorial, va deveni o insulă de sărăcie şi instabilitate, neatractivă pentru Uniunea Europeană, care însă va afecta într-o oarecare măsură întreag continentul. Ironia face ca astăzi, în diferendul ruso-ucrainean, Occidentul are (încă!) două căi: ori sprijină Ucraina total din punct de vedere economic şi militar, ori asistă la dizolvarea acestei ţări, fixând peste ce-ar mai supravieţui din acest stat o cortină pe care, în următorii ani, va fi dificil să o gestioneze. Cum însă Occidentul nu este direct ameninţat, probabil va privi rece divizarea unui spaţiu care nu-i aparţine, iar tăvălugul (pro)rusesc, având în trupele din Transnistria un eficient vârf de lance, ar putea urca din Buceac (sudul Basarabiei) pe linia Prutului, destabilizând Republica Moldova pentru a o putea înfuleca pe îndelete. Evident că, după vechiul obicei, mai pot cădea sub bocancul din Est şi niscaiva teritorii pentru că aşa a dat Domnu’, întărind astfel, dacă mai era nevoie, ceea ce, în ,,Caiete din 1847”, prozatorul francez Sainte-Beuve remarca: ,,nu mai există decât două popoare. Rusia e încă barbară, dar mare… Cealaltă tinereţe este America… Viitorul planetei se află aici între cele două mari lumi.” …Se naşte întru final întrebarea: cine plăteşte pentru suferinţa naţiunilor care au avut neşansa, sau poate verticalitatea, de a nu gravita nici pe orbita Estului, dar nici a Vestului?!? (Profesor Gruia COJOCARU)

Leave a Comment