Google

Ne vom învinge nenorocul!

Written on:August 30, 2015
Comments
Add One

teatru bt netM-am apropiat de expresia lui Iorga, istoricul referindu-se la nenorocul poporului român în drumul său prin istorie, pentru a face şi mai de înţeles situaţia a ceea ce se numeşte reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu Botoşani? Da, o spun în deplină cunoştinţă de cauză, acest proiect a purtat cu sine, din capul locului, o anume doză de nenoroc. Ba, chiar ceva mai mult nenoroc! Când au început demersurile pentru alcătuirea unui proiect cu finanţare europeană, totul era privit cu îngăduinţă, ca un fel de glumiţă binevoitoare faţă de solicitarea a doi consilieri municipali din acea vreme: a mea, ca proaspăt director al unui teatru în care năvălea apa atunci când ploua afară şi a lui Volin Costin, director artistic al teatrului, legat în mod firesc de starea locului de muncă.

Peste toate plutea bunăvoinţa primarului de atunci, Cătălin Mugurel Flutur, conduita dumisale fiind sprijinită şi de Adriana Zăiceanu, administrator public responsabil cu continuitatea tuturor proiectelor, dincolo de culoarea politică a primarilor, de simpatiile şi antipatiile acestora. Să nu uităm, clădirea teatrului se apropia de venerabila vârstă de 100 de ani şi, implicit, de necazurile bătrâneţii. Dacă până aici “Reabilitarea Teatrului” apărea ca o problematică mai degrabă “călduţă”, fără asperităţi care să agite atmosfera, nenorocul abia din acele momente încolo avea să-şi arate prezenţa. Studiul de fezabilitate pe baza căruia s-a pornit proiectul este apreciat acum a fi, cu blândeţe spus, “subţirel”. De ce acest prim pas pe cale nenorocului? Firma care a întocmit studiul, din Iaşi, împănată cu profesori universitari de notorietate, cu lucrări de anvergură la activ, se afla, totuşi, în faţa primului proiect de întocmit după rigorile finanţărilor europene. Practic, se vorbeau limbi aproape diferite, cu multe reproşuri, care mai voalate, care trântite pe masă în faţa unor doamne care detestau violenţa – chiar şi violenţa de limbaj. Mai mult târâş decât lin precum pe ape s-a mers mai departe pe calea nenorocului cu etapa expertizei tehnice. Teatrul funcţiona din plin, nu se puteau cerceta temeinic unghere ale construcţiei care acum apar ca fiind pericole mortale. Plus specificul românesc – pregnant în fiecare etapă – lucrări mereu aproximative, cu amânarea detaliilor. Culmea tuturor ceţurilor care au învăluit acest proiect, din capul locului nu s-a luat în calcul soarta Grădinii de vară şi a punctului de comandă la dezastre, zone şi teme care au revenit ulterior obsesiv în atenţie de ori câte ori se dorea ocolirea de ochii presei a fondului problemei. Într-o mare de durere – o mică şansă: am reuşit să depun proiectul la Agenţia de Dezvoltare Nord – Est din Piatra Neamţ cu doar 15 minute înainte de expirarea termenului limită. (Continuarea materialului de presa semnat de directorul teatrului din Botosani o cititi in editia tiparita a regionalului INFORMATORUL Moldovei de miercuri 2 septembrie 2015)

Leave a Comment