Google

Nălucile (XXIV)

Written on:February 27, 2018
Comments
Add One

Pe principii comuniste sunt organizate Coloniile Latine ale germanilor liber cugetători, 20 la număr, existente în statul Texas. Membrii sunt atei şi îşi zic latini pentru că vor să reînvie viaţa sobră din Roma antică republicană. Au fost înfiinţate în sec. XIX de idealistul german Carl Schurz.  În 1534 sub conducerea lui Eberhard Gruber  apare în landul german Hessa un grup dizident al cultului luteran, numit amanas. Din cauza persecuţiilor credincioşii amanas migrează în 1714 în ceea ce era pe atunci colonia britanică New York. Aici înfiinţează aşezarea Ebenezer. Dorinţa de a trăi departe de lumea păcătoasă îi face să plece iarăşi pe la 1840 mai departe spre vest. Aşa apar cele şapte colonii amanas existente în statul Iowa. Iniţial în satele amanas proprietatea asupra mijloacelor de producţie era devălmaşă, iar viaţa casnică era trăită în comun. Masa era servită la un loc de toţi membrii comunităţii, fiecare colonie avea o bucătărie unică. Schimburile economice ale satelor amanas cu lumea dinafară erau pe cât posibil evitate. Germanii, buni meseriaşi, confecţionau cam tot ce era necesar unei vieţi sobre. Lozinca era: ”ce nu putem face, nu ne trebuie”. Coloniile sunt conduse de consiliul bătrânilor. În 1931 apar tensiuni în comunităţi legate de menţinerea proprietăţii comune. Până la urmă în 1935 amanas renunţă la comunismul religios. Poate că tensiunile au fost iniţiate de agenţii guvernamentali, societatea amanas egalitariană prospera când Statele Unite erau lovite de marea criză economică şi deci erau rău exemplu pentru americani, mai ales că apăruse Rusia Sovietică. Asemănători cu amanas sunt hutteriţii, grupare originară din Tirol, întemeiată de Jakob Hutter în sec. XVI. Doctrina stabilită în cărţile scrise de Hutter este centrată pe proprietatea colectivă asupra mijlocelor de producţie şi pe viaţa socială în comun, precepte pe care acesta le vedea izvorâte din creştinismul primordial. În 1873 hutteriţii emigrează în America de Nord şi fondează primele colonii. Din coloniile iniţiale au roit în colonii fiică care menţin legături speciale cu comunitatea de origine. Acum sunt peste 400 de colonii în statele americane Dakota de Nord şi de Sud, Montana, în provinciile canadiene Alberta, Saskatchewan şi Manitoba. Fiecare aşezare poartă numele liderului fondator, aşa că există satele Schmied, Darius, Lehrer, Arnold etc. Hutteriţii refuză cetăţenia şi nu recunosc autoritatea statelor pe teritoriul cărora trăiesc. Au legile lor bazate pe preceptele biblice. Economia huteriţilor este axată pe agricultură şi zootehnie. Meşteşugurile asigură pe cât posibil nevoile de produse industriale ale comunităţii. Prin tradiţie soţia conducătorului coloniei se îngrijeşte ca membrii comunităţii să aibă hainele necesare. Ea este şefa croitorilor. Principii similare cu ale hutteriţilor are secta mennoniţilor fondată în sec. XV în provincia olandeză Friesland de Menno Simons. Mennoniţii sunt pacifişti, refuză serviciul militar, nu pun mâna pe armă. Dacă cineva atacă un mennonit, ceilalţi fac zid în jurul agresorului fără să-i facă nimic. Răuvoitorul se retragere pentru că nu-i poate ucide pe toţi. Colonii mennonite locuite de germani sunt în statul Pennsylvania, în provincia argentiniană Misiones, în Paraguay, Uruguay, Bolivia şi în Hondurasul Britanic.

Obştii săteşti care prefigurează egalitarismul modern întâlnim la tătarii Lipka. În sec. XVII au migrat din Crimea în Polonia şi Lituania un grup de tătari. Erau musulmani, dar totodată fideli credinţei şamanice de dinaintea convertirii la islam şi de aceea în Crimea erau năpăstuţi de conaţionali. Li s-au zis tătari Lipka. Locuiesc în 60 de sate şi după ce în 1945 Polonia a pierdut în favoarea Bielorusiei regiunea Polesia, ţinutul lor este împărţit între Polonia, Bielorusia şi Lituania. Până în 1939 una din elitele armatei poloneze a fost o unitate de cavalerie alcătuită din tătari. Dukoborii  sunt un grup religios de origine rusă. Provăduiau proprietatea comună, pacifismul, erau partizanii nudismului şi nu acceptau autoritatea ţarului. Cum în Rusia n-au fost binevăzuţi, în 1900 dukoborii emigrează în Canada şi întemeiază patru colonii agricole în provincia Saskatchewan. În 1907 apar Fiii Libertăţii, o facţiune a dukoborilor. Aceştia nu erau de acord cu orânduirea canadiană, fac marşuri de protest uneori violente, incendiază clădiri. Din cauza răutăţilor în 1923 dukoborii sunt alungaţi din Saskatchewan, dar sunt primiţi în Columbia Britanică. Aici întemeiază o aşezare şi stau liniştiţi, mai ales că liderul Fiilor Libertăţii este asasinat. Până în anii 1950, zadruga erau colectivităţi agricole din Serbia şi Croaţia bazate pe principii biblice. Le conducea patriarhul, cel mai vârstnic bărbat din sat. Legea de căpătâi în zadruga era ajutorul reciproc, nevoia unuia era nevoia tuturor. Fetele măritate plecau în zadruga soţului. În Rusia şi Siberia sunt 11 căzăcii. Cazacii, celebri fiind cazacii de pe Don zugrăviţi de Mihail Solohov în romanul “Donul liniştit”, sunt grupaţi în obştii numite staniţe. Staniţa este condusă de hatman, proprietatea asupra pământului este devălmaşă, fiecare familie primeşte anual un lot în folosinţă prin tragere la sorţi. Atribuirea lotului prin tragere la sorţi a fost practicată şi în Muntenia până prin 1950 de obştiile de moşneni din fostul judeţ Muscel. Mexicul cunoaşte un sistem colectivist rural tradiţional numit ejido, preluat de la indienii azteci. Kibutzurile sunt comunităţi agricole evreieşti din Palestina bazate pe proprietatea comună, provăduită în antichitate de esenieni, grupare religioasă printre membrii căreia s-a numărat Sfântul Ioan Botezătorul. Membrii kibutzului nu muncesc pe bani, dar le este asigurată subzistenţa materială şi spirituală, şcolarizarea, asistenţa medicală. Bancherul Edmond de Rothschild a înfiinţat în 1878 primul kibutz, colonia de evrei ortodocşi Petah Tikva aşezată în Filistinia. Evreii ortodocşi nu recunosc Israelul modern, consideră că regatul lui David va renaşte după refacerea Templului din Ierusalim. Din oraşul băcăuan Moineşti au plecat în 1882 evreii care vor înfiinţa prima colonie sionistă, kibutzul Pana Ros din Galilea, iar în 1884 este fondat kibutzul Rishon Zion de evrei ruşi, la iniţiativa scriitorului Israel Belkind şi cu banii bancherului Maurice de Hirsch. Principalul produs vândut de Rishon Zion era vinul. Perioada de pionerat a kibutzurilor, începutul sec.XX, este zugrăvită de Joseph Baratz în monografia “Satul de pe Iordan. Degania”. Compromiterea colectivismului de către comunism a dus la critica kibutzurilor tradiţionale, aşa că au apărut societăţile moshav unde proprietatea asupra mijloacelor de producţie este comună, dar membrii primesc un salariu corespunzător muncii prestate, iar unele servicii edilitare, comerciale şi meşteşugăreşti sunt privatizate. Azi din cele 274 de kibutzuri existente, 195 sunt tip moshav. În Israel există kibutzuri urbane, 100 la număr. Membrii sunt angajaţi la diverse firme din oraş, dar pun venitul la un loc, banii fiind gestionaţi de comunitate. Kibutzurile urbane au inspirat cohousingurile apărute în Danemarca anilor 1960. Cohousing sunt grupuri de familii care deţin în comun facililităţile gospodăreşti: bucătării, spălătorii, magazii, atelierele de reparaţii, garaje, debarale, centrale termice etc. Dovedindu-se economice, arhitectul Kathryn McCamant promovează ideea în SUA prin cartea “Cohousing. Noua abordare a locuinţelor”. Modelul este considerat de viitor în lucrarea lui Graham Meltzer, “Comunităţi durabile. Cohousing”, dar nu poate reuşi decât cu oameni civilizaţi, serioşi şi cinstiţi. Comunităţile camphill sunt asociaţii ale persoanelor cu handicap care muncesc şi trăiesc în comun. Prima aşezare de acest gen a fost înfiinţată în 1939 la Aberdeen în Scoţia la medicul Karl Konig, dar principiile camphill se regăsesc în cărţile lui Rudolf Steiner, autor care vede omul în primul rând ca spirit, trupul fiind un ambalaj.  Sunt azi 120 de comunităţi Camphill în lume şi a apărut încă o federaţie de comunităţi similare, numită Arca. Un camphill din Thailanda pentru leproşi apare în romanul autobiografic “Omul de pe râul Kwai”, scris de Jean Coue. Camphill sunt comunităţi intenţionate, adică urmăresc un scop social anume. Alt exemplu de comunitate intenţionată este Tamera din Portugalia. Aceasta gestionează un sanatoriu de medicină holistică, tip de medicină naturistă care îmbină toţi factorii vindecători: plante, psihoterapie, hidroterapie, yoga, masaj, sacroterapie etc Marian Rotaru

Leave a Comment