Google

Nălucile (XVII)

Written on:January 9, 2018
Comments
Add One

Am trecut în revistă ciudăţenii geopolitice a căror apariţie se datorează fie unor condiţii geografice, fie anumitor evoluţii istorice.  Din existenţa acestor ciudăţenii se pot trage învăţăminte, dar ele interesează  şi pentru că vorba lui George Călinescu, “o însuşire a omului superior este curiozitatea”. Relieful muntos a făcut ca satul  Samnaun să fie izolat de restul cantonului elveţian Grisons, căruia îi aparţine şi să fie practic o enclavă în landul austriac Voralberg. Numele cantonului vine din evul mediu, când localnicii purtau numai haine de culoare gri. Grisons este o federaţie alcătuită din 11 jurisdicţii, de fapt din 11 văi, fiecare cu propriul guvern şi fiecare locuită de una din cele trei naţii ale cantonului: retoromanii care vorbesc o limbă aproape identică cu româna, italieni şi germani de credinţă protestantă. Cantonul este republică, dar prin tradiţie are în frunte un consiliu de regenţă, întocmai ca o monarhie. Samnaun face parte din jurisdicţia Engiadina, dar nu-i aşezat pe vale ca celelalte sate, ci în creierul munţilor şi este accesibil doar  dinspre teritoriul austriac. Cândva a fost cuib de contrabandişti care au ţinut cu dinţii la libertatea lor, aşa că în final cantonul a dat autonomie economică satului. În Sammaun se practică comerţul duty-free, fără taxe vamale şi accize, ceea ce atrage turiştii încântaţi nu numai de peisaj, ci şi de preţurile modice. Valea Kleinwalser, în germană, Mica Valonie, aparţine Voralbergului, dar este accesibilă numai din landul german Bavaria. Locuitorii văii sunt urmaşii unor emigranţi veniţi în sec. XIII din Valonia. Au dialectul lor, amestec de germană cu franceza vorbită de înaintaşii valoni. Fiind deschisă numai către Bavaria, munţii Algau o separă de Voralberg. valea s-a  comportat ca entitate politică aparte şi în 1891 a încheiat un acord de uniune vamală cu Germania. Conform acordului în Kleinwalserse se aplică legea fiscală bavareză, circula marca germană, mărfurile germane nu sunt taxate vamal, pe când cele austriece, da. Valea este celebră printre schiori. Hotelurile însumează 11000 de paturi pentru turişti, pe când populaţia văii numără 5000 de locuitori. În interiorul unei federaţii, graniţele dintre statele membre sunt permeabile, locuitorii unuia sau altuia dintre state se mută, sau fără nicio oprelişte cumpără proprietăţi în statul vecin. După ce federaţia se rupe terenurile cumpărate prin vecini, devin litigii între statele succesoare  şi adeseori enclave. Aşa s-a ajuns ca după ce Jugoslavia s-a dizolvat, să apară în zona satului sloven Brezovica, două enclave ale Croaţiei. Una are 1,83  hectare şi cuprinde patru gospodării, cealaltă un teren agricol de 2,4 hectare. Proprietarii locuinţelor şi a terenului sunt croaţi. Cele două enclave se află în Slovenia, dar la 100 de metri de graniţa cu Croaţia. Alt exemplu este comunitatea satului sârbesc Sastavici proprietara devălmaşă a pădurii Meduriecie din Bosnia. Pădurea este teritoriu sârb aflat în Bosnia, la 1130 de metri de graniţa comună. Etniile aşezate insular pe teritoriul altui popor, formează uneori enclave politice. Comunitatea Germană din Belgia una din componentele federaţiei, alături de Valonia şi Flandra, este organizată în aşa numitele Cantoane din Est: Stavelot, Malmedy, Eupen şi  Sankt Vith. Primele două fac corp comun, dar Eupen şi Sankt Vith sunt enclave în teritoriul valonilor şi aparţin regiunii geografice Eifelul Belgian. Este vorba de masivul munţilor hercinici Eifel, bătrâni şi scunzi ca munţii Dobrogei. Munţii Eifel pornesc din ţinutul numit Ţara Prun, pe teritoriul landului german Renania de Nord, intră în Valonia şi trec în Luxemburg. În Luxemburg munţii Eifel  ocupă o parte din ţara montană Osling care înseamnă treimea nordică a marelui ducat. Oslingul stâncos şi accidentat, este            opusul parţilor sudice ale Luxemburgului, numite Gutland-Ţara Bună şi RedLands- Pământurile Roşii, zone agricole de primă mână. În Osling se află Mica Elveţie, cea mai căutată regiune turistică a marelui ducat, numită aşa datorită asemănării de peisaj cu Elveţia: stâncării, cascade, păduri, văi tainice, deşi altitudinea este modestă, atinge 414 metri. Capitala ținutului este târgul Mullerthal. Mica Elveţie are propriile mărci de regiune: sortimente de patiserie, lăudate de scriitorul american Bill Bryson, brânză, lichior din fructe de pădure şi miere de mană-extrasă de albine nu din flori, ci din seva copacilor. Sunt produse în cantităţi mici, pot fi cumpărate doar în magazinele locale. Nici nu-i de mirare, Mica Elveţie este cu adevărat mică, are numai 182 de kilometri pătraţi. Eifelul Belgian se învecinează cu o regiune valonă celebră, Ţara Herve, locuită de francofoni. Ocupă 420 de kilometri pătraţi pe culmile domoale ale masivului Ardeni, munţi tociţi, bătrâni de când lumea. Ţara Herve este ţinut agricol de rară frumuseţe, cu vocaţia agroturismului. Marca de regiune este brânza de vacă Herve, maronie la culoare şi vândută în calupuri care seamănă cu săpunul nostru de casă. Am amintit aceste ţinuturi apusene, chiar dacă m-am abătut de la subiect, pentru a vedea că în alte părţi specificul fiecărei zone este păstrat atât în folos economic cât şi pentru a apăra tradiţiile şi identitatea              locală. În România dimpotrivă, se duce o politică păguboasă  de uniformizare, de distrugere a specificului local.

Caz aparte sunt enclavele conjucturale existente pe perioade limitate. Un exemplu este Curtea Scoţiană constituită la Camp Zeiss în provincia olandeză Utrecht. Clădirea în care a funcţionat tribunalul a fost teritoriu scoţian între anii 1999-2002, cât a durat procesul teroriştilor arabi care au comis atentatul de la Lockerbie. Hotelul londonez Claridge a fost cedat Jugoslaviei de Marea Britanie în ziua de 17 martie 1945 pentru ca prinţul moştenitor Alexandru să se nască pe teritoriu jugoslav. Din acelaşi motiv Spitalul Civic din Otawa, Canada, a fost declarat la 19 ianuarie 1943 teritoriu olandez. În această zi s-a născut prinţesa Margareta, viitoarea regină a Olandei. Pentru câteva luni în 1979 a fost parte a URSS un teritoriu de 300 de metri pătraţi din Germania Răsăriteană, cu staţia radio Expeditor Zehlendorf. În această perioadă staţia a servit ruşilor. Enclavă  conjucturală a fost oraşul german Sigmaringen, oferit la 7 septembrie 1944 de Germania guvernului francez de la Vichy, aflat în refugiu. Guvernul de la Vichy a mareşalului Henri Petain, considerat trădător de francezi, a capitulat în fața Germaniei şi a colaborat cu naziştii. Sigmaringen a devenit astfel până la 22 aprilie 1945, când este ocupat de americani, enclavă franceză, oraş-stat condus de ziaristul Fernand de Brinon, demnitar în guvernul lui Petain. În Sigmaringen au fost relocate  ambasadele Germaniei, Italiei şi Japoniei, acreditate la Vichy şi s-au retras mareşalul Petain, demnitari şi intelectuali francezi de extremă dreaptă, între care scriitorii Roland Gaucher, Lucien Rebatet şi Louis Celine. Celine evocă în romanul “De la un castel la altul” ultimile zile de existenţă ale enclavei Sigmaringen. Sigmaringen a fost capitala statului Hohenzollern din sudul Germaniei. Iniţial erau trei principate numite după oraşul capitală:  Hohenzollern Hechingen, Hohenzollern Sigmaringen, patria de origine a regilor României şi Hohenzollern Haigerloch. Acestea s-au unificat în 1869 sub sceptrul principelui din Sigmaringen formând statul Hohenzollern, ce va fi desfiinţat  în 1952 şi înglobat landului Baden. De Hohenzollern Sigmaringen  au depins câteva enclave situate în Baden şi Wurttenberg. Erau state nobiliare a căror existenţă în sec. XX devenise onorifică: principatul Veringen, comitatul Bergh, baronia Wehrstein etc. Familia regală a României a făcut parte din familia domnitoare din Sigmaringen, statut la care Regele Mihai I a renunţat în 1997 şi a moştenit formal principatul Veringen. Titlul de principe Veringen este purtat azi de prinţul consort Radu Duda. Titlul onorific de principe Hohenzollern-Emden a fost dat în 1918 de  împăratul Germaniei unui amiral din familia Hohenzollern Sigmaringen, care pe timpul primului război mondial s-a distins în calitate de comandant al navei militare Endem. Wilhelm von Hohenzollern-Endem, despre acesta este vorba, a lăsat o carte cu amintiri “Experienţa mea la bordul lui Endem” şi până în 1914 a fost contraamiral în flota militară română.  Ultimul principe Hohenzollern-Endem a murit în 1999. Marian Rotaru

Leave a Comment