Google

Nălucile (XV)

Written on:December 26, 2017
Comments
Add One

Ca urmare a fărâmiţării feudale enclavele, aşa cum am văzut în cazul coloniei Pondicherry, sunt ceva obişnuit în Asia. Astfel principatul himalaian Bhutan are 11 enclave în Tibet care cuprind sate şi mănăstiri. Au fost ocupate de China în 1959. Aceeaşi soartă au avut-o enclavele Dopta şi Chumbi din Tibet care aparţin principatului vecin Sikkim. La fel au furat chinezii principatul indian Minasar, înconjurat de teritoriul Tibetului.  Minasar este mic, se reduce la un sat, dar este bogat. Aici fac popas hinduşii care merg în pelerinaj la muntele sfânt Kalaisha, pe al cărui vârf cred ei, locuiesc zeii. Comerţul şi găzduirea pelerinilor sunt principalele surse de venit. Prin tradiţie Minasar este supus rajahului indian din Kashmir şi acesta i-a fost statutul până în 1958, când este ocupat de armata chineză şi înglobat Tibetului, act nerecunoscut de India. De fapt în 1958 China a vrut să alipească Tibetul, deşi în 1953 când l-a ocupat garantase autonomia ţării pentru 50 de ani. Tibetul este o monarhie cu doi suverani: Dalai Lama, liderul spiritual şi lumesc al Tibetului şi Panchem Lama, mentorul lui Dalai Lama. Panchem Lama considerat sfânt în viaţă, este stareţul mănăstirii Tashilhunpo şi suveranul provinciei Tsang pe care o conduce independent de Dalai Lama. Tibetul  este vasal Chinei din anul 1720, iar din 1910 a intrat sub protectorat britanic, în vigoare şi azi deşi nu este exercitat. Budiştii tibetani cred în reîncarnare. Dalai Lama este reîncarnarea lui Avalokitesvara, una din personalităţile sub care se manifestă Budha, iar palatul său, Potala, se înalţă pe muntele Potalaka din Lhasa, capitala ţării, locul unde a trăit prima viaţă Avalokitesvara. Potala are comori de artă şi o bibliotecă cu 100.000 de manuscrise antice. De sub Potala se spune că pleacă un tunel secret către legendarul regat subteran Agartha. La un timp după moartea unui suveran, preoţii fac o slujbă anume pe malul unui lac sfânt neştiut de profani pentru a găsi băiatul în care s-a întrupat sufletul defunctului. Chipul şi locul unde se află copilul sunt oglindite în apă după săvârşirea slujbei. Întotdeauna copilul este tibetan, născut în Tibet. Băiatul este dus la Lhasa-Locul Zeilor în tibetană, încoronat ca Dalai ori ca Panchem Lama şi îndrumat de călugări, studiază 30 de ani ştiinţa tibetană. Părinţii copilului sunt înnobilaţi şi primesc pensie. Despre minunile Tibetului au scris mulţi, amintesc cartea “Transhimalaia” datorată exploratorului Sven Heddin şi cărţile           Alexandrei David Neel, franţuzoaica care a umblat patru decenii prin Tibet, Ladack, India, Nepal, Bhutan şi Sikkim. În februarie 1989 Panchem Lama moare, iar în 1995 s-a stabilit că sufletul acestuia îl poartă un băiat tibetan născut în aprilie 1989. Copilul a fost răpit de chinezi în 1996 şi probabil ucis, pentru că nu a mai fost găsit. Preoţii chinezi au făcut slujba lor şi au anunţat că l-au găsit pe Panchem Lama întrupat într-un conaţional născut în 1990. Despre crima chinezilor Isabel Hilton a scris cartea “Căutarea lui Panchem Lama”. În 1958 aflând că urma să fie ucis de chinezi, Dalai Lama fuge în Sikkim, iar de acolo pleacă în India unde înfiinţează guvernul tibetan în exil. Guvernul Indiei oferă lui Dalai Lama oraşele McLeod Ganj şi Dharamashala din principatul Kangra-Lambagraon. La Dharamashala se află în prezent curtea lui Dalai Lama, iar la McLeod Ganj guvernul tibetanilor din diaspora. Oraşul McLeod Ganj a fost fondat în 1863 ca staţiune turistică de Sir Donald McLeod, guvernator al provinciei Punjab din India Britanică şi autor al lucrării memorialistice “Povestea celor 42 de ani petrecuţi în India”. Din staţiune montană frecventată de bogătaşii anglo-indieni, McLeod Ganj devine din 1959 principala colonie a tibetanilor în exil şi centru spiritual budist. Veniturile coloniei sunt aduse de artizanat, de ţesătoriile de covoare, de pelerini şi turişti. În oraş funcţionează Biblioteca de Lucrări Tibetane care păstrează printre alte lucrări, 80.000 de manuscrise antice instimabile, Arhivele Tibetului, Institutul Norbulingka pentru conservarea literaturii şi culturii tibetane, Galeriile de Artă Naam etc.

Puţini francezi au auzit de Cheikh Said, un promotoriu stâncos de pe coasta Yemenului, care domină Marea Roşie. A fost unica posesiune franceză din peninsula arabică, prin tradiţie controlată de britanici. Francezii au cumpărat mica peninsulă  în 1868 de la imamul Yemenului şi au întemeiat un centru de achiziţie a cafelei arabice produsă pe coasta Yemenului, numită în antichitate Arabia Felix. Yemenul restaurează suveranitatea asupra peninsulei în anul 1936 cu forţa armelor. Franţa nu a ripostat, oricum Yemenul putea opri intrarea cafelei, dar abia în 1973 va retroceda oficial teritoriului Cheick Said statului yemenit. Sultanatul Oman a fost cândva putere regională. În fruntariile sale intrau Omanul propriu-zis, imanatul Masqat şi ţara Dhofar din peninsula arabică, insulele africane Zanzibar, Pemba şi Mafia, producătoare de mirodenii, sudul Somaliei, ţărmurile Keniei şi Pakistanului de azi. Părţile asiatică şi africană ale imperiului omanez se rup în 1868. Rezultă două state: în Asia sultanatul Oman şi Masqat, iar în Africa sultanatul Zanzibar, Pemba şi Mafia, ambele intră sub protectorat britanic: Omanul până în 1970, Zanzibarul până în 1964. În 1896 Zanzibarul fusese supus de britanici în urma celui mai scurt război din istorie: a durat 38 de minute! Britanicii rup din trupul sultanatului Zanzibar şi cedează Italiei: teritoriul continental Jubaland în 1920 şi arhipelagul Bajuni în 1926, ambele alipite Somaliei Italiene. În 1964 Zanzibarul pierde în favoarea Kenyei fâşia de coastă Trip Ten Miles, lată de 10 mile, dar importantă deoarece cuprindea insula şi oraşul Mombasa, cel mai mare port kenyan, insulele Funzi, Wasini, Manda, arhipelagul Lamu, centru spiritual a lumii musulmane. Sultanatul Oman a  controlat litoralul provinciei pakistaneze Sindh la Marea Arabiei, numit coasta Makran,  insula Astola din largul coastei şi oraşul port Gwadar din provincia pakistaneză Belucistan. Pakistanul preia la 28 martie 1956 coasta Makran şi insula Astola, iar la 8 septembrie 1958 cumpăra Gwadarul. Negustorii omanezi îmbarcaţi pe dhowuri, corăbii tradiţionale, bat porturile de la Marea Arabiei ca în vremurile bune când sultanatul lor se întindea până la porţile Indiei. Cu aceşti oameni a navigat exploratorul Tim Severin în anii 1980 prin Marea Arabiei şi scrie în cartea “Expediţia Simbad” că negustorii omanezi erau atât de ai casei, încât fiecare avea prin porturile Sindhului încă un rând de soţii, în afara haremului lăsat acasă în Oman. Omanezii locuiau la începutul sec. XX insulele Bajuni. Cultivau cocotieri, porumb, mei, cartofi dulci şi erau meşteri în confecţionatul dhowurilor. Pe insula Tovai din arhipelag exploratorul Wightwick Haywood a văzut în 1913 ruinele unui oraş ciclopic de piatră cu istorie necunoscută. Consemnează cele văzute în articolul “Insulele Bajuni” publicat în Jurnalul Geografic, revista Societăţii Regale de Geografie a Marii Britanii. Colonelul Haywood a câştigat faima datorită expediţiei în Jubaland din 1928 povestită în cartea “Necunoscutul Jubaland”. Azi sultanatul Oman şi Masqat are trei posesiuni: Dhofar, Musandam şi Madha. Dhofarul situat între Oman si Hadhramaut, este o ţară de munte înverzită, locuită de triburi nearabe: shehri, mehri, bathari, harasis etc. şi este cel mai mare furnizor de tămâie şi smirnă, răşini aromate secretate de arbuşti. Musandam este o peninsulă la intrarea în Golful Persic. De Oman o separă teritoriile statelor Ras al Khaima şi Fujairah, două dintre Emiratele Arabe Unite. Are 1.800 kilometri pătraţi şi este locuită de păstori kumzari, popor înrudit cu iranienii. Teritoriul Madha cu 300 de locuitori şi 7.500 de hectare este  enclavă în interiorul emiratului Sharjah, alt membru al Emiratelor Unite. La rândul său Sharjahul are          înlăuntrul Madhei contraenclava Nahwa, un sat cu 40 de case din chirpici. Omanul a fost în litigiu cu emiratul Ajman de la un târg amărât numit Hadf, loc de popas pentru caravane. Cearta s-a terminat în 1960 cu medierea britanică. Hadf a devenit condominiu: imamul din Mascat guvernează târgul, iar emirul Ajmanului primeşte impozitele. În afară de Nahwa, Sharjah are în emiratul Fujairah alte trei posesiuni, enclavele Dibba Al-Hisn, Kalba şi Khor Fakkan. Marian Rotaru

Leave a Comment