Google

Nălucile (XIII)

Written on:December 12, 2017
Comments
Add One

Lumea este un mozaic, aparent simplu dacă-i privit la scară mică, nebănuit de complicat când realitatea este văzută în amănunt. Complexitatea este o lege a naturii. Trebuie acceptată şi cunoscută. Doar pentru omul inferior “frica este permanenta emoţie-frică de necunoscut, de complexitate, de inexplicabil” scria autorul american Henry Mencken. Această frică i-a făcut pe comuniştii români din anii 1950 să scrie în dicţionare inepţia că cibernetica este o falsă            ştiinţă burgheză menită să contribuie la exploatarea clasei muncitoare şi că ştiinţa geneticii este “femeia de stradă a capitalismului”. Bazele ciberneticii le-a pus în 1938 românul Ştefan Odobleja în cartea “Psihologia  consonantistă”. Oamenii au interese contrarii, de aici complexitatea în geopolitică, dantelăria de graniţe, uneori halucinantă care               naşte curiozităţi. Subiectul este vast, de aceea ne rezumăm la exemple. Primele le găsim în Confederaţia Elveţiană           alcătuită din 26 de state denumite cantoane, ale căror teritorii adesea se întrepătrund. Astfel mănăstirea Fahr, ocupă 1,48 hectare, aparţine cantonului Aargau, dar este enclavizată de cantonul Zurich. Cantonul Appenzell Innerrhoden are patru enclave în Appenzell Ausserrhoden, republica Geneva are două enclave în cantonul Vaud, Berna are o           enclavă în cantonul Fribourg, iar Fribourgul are cinci enclave, din care trei în Vaud, una în cantonul Berna şi una în Neuchâtel. După ce regiunea Jura se separă în 1979 de cantonul Berna, satul Laufen rămâne bernez, localnicii nu au vrut seccesiunea, dar ca enclavă între graniţele tinerei republici Jura şi ale cantonului Basel Landschaft. Împărţirea politică elveţiană este alambicată, în 1833 vechiul canton Basel s-a rupt în cantoanele Basel Stadt locuit de catolici şi Basel Landschaft locuit de protestanţi. Basel Stadt este principat, principe onorific fiind episcopul de Basel, totodată deţinător a unei sume de ranguri nobiliare: baron de Orvin, viconte de St. Urssane etc. Lumea germană este la fel de încâlcită. Până în 1937 catedrala din centrul oraşului Ratzeburg făcea parte teritorial din landul Mecklenburg, deşi  restul urbei aparţinea landului Holstein. Dealtfel în Holstein au existat încă alte câteva enclave ale Mecklenburgului şi ale republicii Lubeck, oraş-stat desfiinţat în acelaşi an 1937. Oraşul Altona din Holstein a fost enclavă daneză până în 1864, pentru ca de atunci şi până în 1937 să se constituie în republică autonomă parte a statului prusac. În 1937 landul Hamburg face schimb de teritorii cu Prusia. Cedează acesteia oraşele Cuxhaven şi Geesthacht, enclavizate în Prusia şi alipeşte în loc state ale commowealthului prusac: Altona, Harburg-Wilhelmsburg şi Wandsbek. Unirea cu Hamburgul s-a făcut treptat. Altona păstrează autonomia până în 1938, Harburg-Wilhelmsburg  până în 1944. Altona şi Wandsbek, deşi părţi ale landului Hamburg, au încă parlamente proprii. Landul Bremen deţine în Saxonia enclava Bremenhaven, port la Marea Baltică, cumpărată în 1827. Alt oraş saxon, Schirgiswalde, este dat în urma unui tratat semnat în 1635, Boemiei. Abia în 1918 urbea rămasă în regatul Boemiei şi implicit în imperiul Austro-Ungar, va fi reintegrată Germaniei. În tot acest timp Boemia nu a exercitat vreun control asupra localităţii aflată tocmai în inima Saxoniei, aşa că enclava Schirgiswalde a fost de facto stat liber. Ducatul Gotha era unul din cele opt state ale landului Turingia existente până în 1919 şi care datorită micii erau denumite „statele pitulice”. Gotha a avut trei enclave în  regiunea bavareză Franconia, cea mai importantă fiind oraşul Konigsberg. Toate trei sunt alipite Bavariei în 1920. În afara spaţiului german întâlnim alte ciudăţenii politice, fie că-i vorba de satul Pogiriai din Bieolorusia, dar care până în 1996 aparţinea Lituaniei, fie în Belgia de enclava Comines-Warneton întinsă pe 6109 hectare, parte a Valoniei, deşi acolo locuiesc flamanzi şi-i înconjurată de teritoriul Flandrei. După ani de război, Srpska şi Bosnia-Herţecovina încheie pacea. Au renunţat să lupte pentru un teritoriu în litigiu, Brčko cu suprafaţă de 493 kilometri pătraţi. L-au transformat în condominiu, locuitorii primind dublă cetăţenie. În Brčko sunt două enclave bosniace, mici şi nelocuite. Srpska are un ţinut montan numit Romanija, locuit de morlaci, seminţie de români, ciobani prin tradiţie, oameni care nu au uitat limba şi obiceiurile. Ei zic că ţinutul lor este vatra originară a românilor, dar consideră totodată România patrie mamă. Morlacii sunt neam de geţi, numele lor aminteşte de momârlani, băstinaşii Văii Jiului pe care Victor Tufescu îi consideră în cartea “Oameni din Carpaţi” urmaşii direcţi ai dacilor, de moţi, ori de mocanii din Apuseni. Aceste etnonime sunt înrudite cu sanscritul mâkh-faţă, om. De aici englezul man-om. Morlacii au azi autonomie, dar în Iugoslavia  dominată de sârbi, le era interzisă limba română. Nu erau recunoscuţi ca naţie, a spune că eşti morlac  însemnau zece ani de puşcărie. Azi la intrare în ţinut stă scris pe indicatoarele rutiere, “Bun venit în Romanija”!

Am văzut cazul casei memoriale a lui George Washington, situată în statul Virginia, dar care aparţine Districtului Federal Columbia, fiind administrată de guvernul federal american. La fel este Aeroportul Washington construit în statul Virginia, comitatul Arlington, dar care din 1945 aparţine Columbiei. Asemănător ca în SUA, în Uniunea             Australiană guvernul central administrează Districtul Federal Camberra. Acesta are două dependinţe enclavizate de statul New South Wales. Una este Jarvis Bay pe malul Pacificului, în suprafaţă de 6780 hectare. Teritoriul are guvern propriu care gestionează problemele celor 400 de localnici grupaţi în două sate. Cealaltă enclavă este peninsula  Beecroft, administrată direct de Camberra. Posesiunea Beecroft înconjură la rândul ei o mică bucată de pământ, Punctul Perpendicular, situată pe ţărmul  Pacificului, la extremitatea estică a  peninsulei. Punctul Perpendicular ţine de statul New South Wales şi este construit acolo un far pentru navigaţie. Cipru, insulă grecească, a aparţinut Turciei până în 1878. În acel an congresul de la Berlin care a pus punct primului război balcanic, a hotărât ca insula să rămână Turciei, dar să fie administrată de Marea Britanie. Din 1925 Cipru  devine colonie britanică, statut păstrat până la 1 octombrie 1960, când îşi obţine independenţa. Dacă administraţia britanică a menţinut pacea în insulă,            independenţa a adus cu sine două războaie civile, ultimul în 1974, între comunităţile greacă şi turcă, aflate în veşnică şi ireconciliabilă duşmănie. Pe calea armelor s-a ajuns la divizarea insulei în Republica Cipru cu populaţie grecească şi Republica Turcă a Ciprului de Nord. Între statele cipriote se întinde de la un capăt la celălalt a insulei o fâşie neutră de teren numită Attila. Fâşia are 180 de kilometri lungime, nu-i mai lată de şapte kilometri, traversează inclusiv             capitala Ciprului, oraşul Nicosia, unde este cel mai îngustă, are numai 20 de metri. Zona neutră Attila, conduminiu              intercipriot cuprinde patru sate cu populaţie mixtă greacă şi turcă: Pyla, Athienou, Troulloi şi Deneia şi proprietăţile a 10000 de fermieri. Înconjurat de fâşia Attila este satul Kokina, locuit numai de turci şi care aparţine Ciprului de Nord. Pe teritoriul Ciprului au rămas trei posesiuni britanice: Akrotiri, Dhekelia şi satul Sfântul Nicolae, dar care nu-i colonie de sine stătătoare, ci o enclavă în Ciprul de Nord subordonată Dhekeliei. Aceste teritorii măsoară la un loc 259 de kilometri pătraţi şi le locuiesc 15000 de oameni. Din suprafaţa totală de teren, 11700 de hectare sunt închiriate de britanici fermierilor ciprioţi. În interiorul Dhekeliei, Republica Cipru are satele Xilotymbou şi Ormidhia, Sediul Autorităţii Energetice din Cipru şi centrala electrică Dhekelia Power Station. Cele două obiective energetice sunt separate unul de celălalt printr-o fâşie de teritoriu britanic, lată de 21 de metri, prin care trece o şosea. Frontiera comună dintre Dhekelia şi Ciprul de Nord turcesc face un ochi care închide o enclavă, satul Strovilia. Satul a rămas republicii Cipru din întâmplare. În 1974 turcii nu au cucerit aşezarea din teamă că aceasta fiind lipită de graniţă, obuzele puteau să cadă pe teritoriul Dhekeliei şi ar fi riscat un război cu Marea Britanie în care ar fi fost perdanţi. Marian Rotaru

Leave a Comment