Google

Nălucile (XII)

Written on:December 4, 2017
Comments
Add One

La intrarea în Cetatea Vatican se vede Cimitirul Teutonic, locul unde sunt înmormântaţi primii creştini germani. Au trăit acum 15 secole şi erau ostaşi mercenari în armata romană. Cimitirul este pentru nemţi monument naţional. Ca gest de curtoazie ducele Benito Musolini, conducătorul Italiei interbelice, oferă cimitirul Germaniei şi odată cu acesta, Colegiul  Teutonic şi Capela Teutonică, ambele anexe ale cimitirului, lipite de zidul Cetăţii Vatican. Colegiul, fondat în anul 1399, era deschis tinerilor germani stabiliţi în Roma. Capela aparţine  colegiului. Aici sunt îngropaţi militarii din Garda Elveţiană căzuţi în războiul din octombrie 1870 încheiat prin anexarea Statelor Papale la regatul Italiei. Vaticanul este şi astăzi apărat de Garda Elveţiană, alcătuită din 110 mercenari elveţieni şi de Jandarmeria  Papală în care servesc 130 de mercenari italieni. Odată cedate  Berlinului, Cimitirul, Colegiul şi Capela au devenit teritorii germane. Colegiul este totodată sub protecţia Sfântului Scaun, fiind în fapt un condominiu germano-papal. Profitând de acest statut, în 1945 unii criminali de război nazişti s-au refugiat în Colegiu. Aici autorităţile Marilor Aliaţi, învingătoare ale Germaniei hitleriste, nu aveau acces. Criminalii au primit paşapoarte diplomatice ale unor state neutre şi cu maşini înmatriculate în Vatican au fost duşi pe aeroportul din Roma şi scoşi din Italia în avioane cu destinaţia Paraguay. Aceasta a fost “Filiera Şobolanilor”, cum a numit-o Mark Aarons prin titlul cărţii sale dedicate operaţiunii tenebroase de salvare a criminalilor nazişti, afacere în care au fost implicaţi şeful serviciului secret al Vaticanului şi guvernul american. Şeful serviciului secret al Vaticanului era atunci un român din Bugeac, de viţă boierească, fost ofiţer ţarist, ajuns spion sovietic. Vaticanul şi Franţa administreaza în comun la Roma cinci biserici cu domeniile din jur: Sfânta Treime, Sfântul Nicolae, Sfinţii Claudiu şi Andrei, Sfântul Ivo şi Sfântul Ludovic, la care se adaugă alte 13 clădiri cu destinaţii religioase, de învăţământ şi culturale. Acelaşi statut de condominiu franco-papal au în oraşul Loreto din regiunea italiană Marchia, Capela Naţională Franceză, o clădire administrativă şi un domeniu de 10 hectare. În administrarea acestor imobile Parisul este reprezentat de ambasadorul Franţei la Vatican. În 1943 Benito Musolini a vrut să-i îndepărteze pe francezi, măsură prin care ducele spera să obţină în faţa italienilor un plus de popularitate. Cere Franţei să cedeze posesiunile din Italia, dar aceasta a refuzat. Atunci fasciştii italieni au căutat, contrar legilor internaţionale, să-l aresteze pe ambasadorul francez la Vatican, sediul ambasadei fiind pe teritoriul Italiei. Ambasadorul a reuşit să fugă în Cetatea Vatican. Nu a rămas prea multă vreme acolo. Peste puţine săptămâni guvernul fascist din Roma cade, Musolini părăseşte Roma şi înfiinţează în Câmpia Padului`un stat numit Republica Socială Italiană. Dorinţa lui Musolini de a prelua posesiunile franceze, deşi susţinută de unii episcopi catolici, nu a fost agreată de Papă, la acea vreme Pius al XII-lea, om cu vederi antifasciste. Prin ambasadele Sfântului Scaun, Papa a salvat mulţi evrei de la holocaust. Iritat Hitler a vrut să ocupe militar Vaticanul. Nu a putut-o face, chiar şi generalilor nazişti le-a fost teamă de Dumnezeu. Ca martor ocular, Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri, scriitor şi înfocat binefăcător al culturii, face referire la evenimente în lucrarea autobiografică „Prin Europa”.

La fel ca la Roma, Franţa deţine în Israel Biserica Sfânta Ana, celebră pentru acustica ei şi domeniul Leona. Teritorii franceze sunt vilele Longwood, Pavilionul Brias şi Valea Grave, obiective din insula Sfânta Elena, legate de memoria împăratului Napoleon Bonaparte, exilat pe insulă. În Valea Grave este cavoul unde a odihnit trupul împăratului, până să fie repatriat în Franţa. Sfânta Elena este colonie britanică, dar obiectivele a căror suprafaţă totală este de 15 hectare au fost transferate Franţei în anul 1858, contra sumei de 7100 lire sterline. Sunt teritorii franceze, administrate de Ministerul de Externe a Franţei reprezentat la faţa locului de un jandarm. În ziua de 6 iunie 1944, la Punctul Hoc, peninsulă din Normadia, pe ţărmul Mării Mânecii, primii ostaşi americani debarcă pe pământul Europei. În amintirea evenimentului, pe o întindere de 13 hectare s-a construit un muzeu şi un monument. Nu departe de Punctul Hoc se află Cimitirul Memorial întins pe 70 hectare, unde odihnesc militarii americani căzuţi în cursul Marii Debarcări din Normandia. Ambele obiective sunt teritorii americane, cedate de Franţa, Statelor Unite în 1979. Memoria militarilor americani căzuţi în primul război mondial este cinstită de Complexul Memorial Brest, construit  în oraşul Brest din Normandia. Ansamblul cuprinde un monument şi un parc. Zona aparţine Statelor Unite din 1958. Canadian Vimy Memorial este un cimitir şi un complex monumental înălţat în onoarea militarilor canadieni căzuţi pe câmpurile de luptă ale Franţei în primul război mondial. Memorialul are 91 de hectare şi a fost dat Canadei la 26 iulie 1936 printr-o ceremonie la care au participat suveranul Marii Britanii, totodată rege al Uniunii Canadiene şi preşedintele Franţei. SUA şi Marea Britanie deţin trei cimitire militare în Belgia asupra cărora exercită suveranitatea. Pe insulele Hatteras şi Ocracoke, posesiuni ale statului american Carolina de Nord, sunt două cimitire ale marinarilor britanici răpuşi în al doilea război mondial. Obiectivele de pe teritoriul american aparţin Marii Britanii. La rândul său, în 1965 Regatul Unit a donat americanilor Memorialul Kennedy construit în parcul Runnymede, comitatul Surrey. Memorialul cuprinde monumentul propriu-zis şi un mic sector din parc. Locul monumentului dedicat  lui John Kennedy nu a fost ales întâmplător. În apropiere de Runnumede, pe fluviul Tamisa, este insula Magna Carta. Aici în anul 1215 regele Ioan Fără Ţară a semnat Libertatum Magna Carta, primul act constituţional din istoria Angliei. Actul limita puterile suveranului şi prevedea libertăţile fundamentale ale supuşilor, libertăţi regăsite azi în constituţiile moderne din lumea civilizată. În timpul exilului din perioada 1856-1870, scriitorul francez Victor de Hugo a locuit în oraşul Saint Pierre, capitala insulei Guernsey, arhipelagul Anglo-Normandelor. În 1926 casa Hauteville unde a locuit Hugo şi parcul luxuriant din jurul casei sunt date Franţei şi trecute în administraţia primăriei Paris. În baza unui acord semnat în 1921 cu Statele Siriene, Turcia primeşte mormântul lui Suleyman Shah, considerat prin tradiţie fondatorul Imperiului Otoman. A murit înnecat în fluviul Eufrat, pe teritoriul Siriei şi înmormântat pe dealul Qalat, lângă fluviu. Acum dealul este insulă a lacului Assad. Insula are 6,3 hectare şi este ocupată de mausolelul legendarului sultan. Ostrovul aparţine Turciei, este păzit de militari turci şi marcat de drapelul turcesc. Pe ţărmul golfului Kealakekua din insula Hawaii s-a înălţat  în anul 1877 un monument dedicat exploratorului James Cook. Pe acel loc căpitanul englez a fost ucis. Parcela de 25 metri pătraţi unde este amplasată opera este teritoriu britanic. Terenul făcea parte din domeniul regal Ainahau şi este cedat Marii Britanii în 1877 de prinţesa Miriam Likelike, sora regelui din Hawaii. James Cook este primul european care a ajuns în Hawaii. Jurnalul său, “Călătoriile căpitanului Cook ” au fost publicate postum de fiul James Cook jr. şi a rămas de două secole şi mai bine, o carte bestseller. În 1958 statul francez a oferit României, cu statut de extrateritorialitate, atelierul, grădina şi locuinţa  lui Constantin Brâncuşi din Paris. Guvernul comunist  de la Bucureşti a refuzat. Opera sculpturală inspirată din spiritualitatea poporului român nu era deloc apreciată de slugile Moscovei. Pe Brâncuşi îl considerau artist mistic, retrograt, exponent al culturii burgheze. Comuniştii au vrut la un moment dat să demoleze Coloana Infinitului, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, capodoperele lui Brâncuşi amplasate în parcul din Târgu Jiu. Planul a fost aflat, nu se ştie cum, de un american. Omul s-a oferit să le cumpere cu o sumă foarte mare. Guvernanţii români au realizat în sfârşit valoarea operelor. Au refuzat oferta şi au renunţat la demolare. Marian Rotaru

Leave a Comment