Google

Nălucile (VI)

Written on:October 22, 2017
Comments
Add One

După concordatul de la Lateran rămân neatinse privilegiile aristocraţiei Statelor Papale, zisă nobilimea neagră după costumaţia purtată, deşi respectivele privilegii nu aveau relevanţă pe teritoriul Italiei. Printre nobilii Vaticanului s-a numarat scriitoarea Rose Kennedy, mama celebrului clan de politicieni americani, din 1953 contesă papală.Cum privilegiile însemnau cheltuieli din visteria Vaticanului, sunt desfiinţate de Papa Paul al VI-lea la 28 martie 1968, dată de la care titlurile nobiliare devin onorifice. Înnobilări acordă şi Patriarhia de Constatinopol. A fost gratulat de Patriarh gorjeanul Bartolomeu Săvoiu, uns arhonte a Imperiului Bizantin în 2008. Papa poartă titlul de „tată a regilor”, deci de împărat ai lumii (catolice). Este filiaţiunea Suveranilor pontifi faţă de cezarii Romei, evidentă în cazul  enciclicelor, decretelor papale, adresate „ad urbi et orbi-oraşului (Romei) şi lumii”. Deasemenea Curia                Romană, adunarea triburilor în Roma antică, este denumirea purtată azi de organul legislativ al Vaticanului. Simbolul puterii universale a Papei este tiara, tripla coroană de principe a Romei, rege al Statelor Papale şi împărat al Lumii. Ultimul papă care a purtat tiara a fost Paul al VI-lea, întronat în 1963. Succesorii au păstrat titlul imperial pentru              protocol dar nu s-au mai încoronat. Cardinalii şi arhiepiscopii catolici, supuşii Papei, poartă titlul de prinţ al Bisericii si de aici prin similitudine în lumea ortodoxă sunt numiţi prinţi patriarhii bisericilor autocefale, mitropoliţii şi arhiepiscopii. Vaticanul are gară. Liniile Ferate Papale au 1270 metri lungime, din care 880 în Vatican. Restul liniei, viaductul Gelsomino lung de 144 metri şi înalt de 16, un tunel şi două linii de garaj sunt pe teritoriul Italiei. La 12 septembrie 1934 amenajările feroviare papale din Italia trec în jurisdicţia Vaticanului, dar dreptul de exploatare îl primeste o companie italiană.  Pe căile ferate papale s-a plimbat sudafricanul Henry Vollam, autorul unor volume de călătorie: “Un călător la Roma”, “În căutarea Africii de Sud”, “Prin ţările biblice” şi reporter al ziarului “Times” la deschiderea mormântului faraonului egiptean Tutankhamon în 1924, marea descoperire arheologica a sec. XX.

Oficial Imperiul Roman de Răsărit dispare din istorie la 29 mai 1443, când Constantinopolul este cucerit de turci. Spre cinstea lor, grecii nu s-au împăcat nici astăzi cu pierderea Bizanţului, a Traciei  Orientale şi a ţinuturilor din Asia Mică. În sufletul lor, Imperiul Bizantin continuă să trăiască, iar 29 mai, este zi de doliu naţional. Ca simbol al unităţii pământului grecesc, Biserica Ortodoxă a Greciei este condusă de Patriarhul din Constatinopol. În mod  ilicit, sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constatinopolului, s-a declarat împărat roman. Titlul l-au purtat de toţi sultanii Turciei, până la ultimul, Mahomed al VI-lea care a abdicat la 29 octombrie 1924.Crâmpeie din imperiu au supravieţuit şi după 1453. Este vorba de imperiul Trebizonda, despotatul Morea şi principatul Mangop. Trebizonda este situată în  regiunea Pontus din Asia Mică. A rezistat până în 1461. Mangopul care ocupa Riviera Crimeei a fost cucerit de tătari în 1476. Cea mai lungă existenţă va avea despotatul Morea. Cuprindea între graniţele sale Atica, Peloponezul şi câteva insule din Arhipelag. Este cucerit de turci în 1460, dar până atunci despotul, Andrei Paleologul apucase să se încoroneze ca împărat bizantin. După ce teritoriul Moreei este supus de turci, Andrei Paleologul se refugiază la Roma. A purtat titlul imperial până la moartea lui în anul 1502. Cu puţin înainte de moarte, împăratul Andrei a transferat titlul, regelui Castiliei şi Aragonului. Deşi cesiunea coroanei bizantine este acceptabilă juridic, din respect faţă de vechea Romă toţi regii Spaniei, inclusiv actualul, au refuzat să poarte titlul de împărat roman! Mai puţin scrupuloşi sunt ruşii. Sora lui Andrei Paleologul, Sophia, s-a căsătorit cu marele cneaz al Moscovei. Drept urmare ţarii Rusiei s-au considerat moştenitorii de drept  ai cezarilor romani şi protectorii Constatinopolului. Pentru ruşi  Moscova este a treia Romă, cea de a doua fiind Bizanţul. Turcii au cucerit în 1460 Morea, dar nu şi fărâma  reprezentată de ţinutul Mani aflat în Laconia, una dintre ţările Peloponezului. Mani nu a fost ocupat niciodată de turci. Deşi a intrat mai târziu sub vasalitatea otomană, a fost condus de proprii principi, denumiţi bey. În 1828, Mani intră în componenţa regatului grec modern, dar ultimul bey părăseşte tronul tocmai în 1878. Ţinutul  păstrează autonomia până în 1975, anulată prima constituţie republicană a Greciei promulgată în acel an. Ultimile relicve ale imperiului Bizantin sunt Patriarhia de Contantinopol, Patriahiile de Ierusalim, Antiohia(Siria) şi Alexandria(Egipt), toate trei controlate de greci, Sfântul Munte, mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai şi complexul monahal Meteora din regiunea grecească Tesalia. Patriarhul din Constantinopol este conducătorul grecilor din teritoriile anexate Turciei în 1922. În această privinţă înaltul prelat a preluat prerogativele cezarilor bizantini. Prin tradiţia imperială Patriarhul de Constatinopol este considerat ca întâiul stătător  între capii Bisericilor Ortodoxe. De fapt până la declaraţiile de autocefalie bisericile naţionale au depins de Constantinopol. Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală în 1925. Patriarhul bizantin este singurul care poate acorda mirenilor ortodocşi titluri nobiliare ecleziastice. Suveranii ortodocşi, inclusiv regii României, erau unşi la încoronare cu mir sfinţit la Constantinopol. Până în 1932, Patriarhii din Constatinopol au administrat cartierul Fanar. Astăzi sub jurisdicţia lor a rămas, în regim extrateritorialitate acordat de Turcia, palatul patriarhal şi un sector al insulei Halki din arhipelagul Principelui din Marea Marmara. Aici este celebrul seminar teologic Sfânta Treime. Trebuie spus că în insula Halki există biserica Sfântul Gheorghe pusă sub jurisdicţia Patriarhiei din Ierusalim. Patriarhia din Ierusalim administrează mare parte din Locurile Sfinte, o altă parte este administrată de Patriarhia Latină de Ierusalim, controlată de Vatican. Ambele patriarhii se bucură de extrateritorialitate din partea statului Israel. Peninsula Sfântul Munte din regiunea grecească Calcidia, cu cele 20 de mănăstiri, Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai şi complexul monahal de pe stâncile Meteora din regiunea grecească Tesalia, sunt puse nominal sub autoritatea Patriarhului de Constantinopol. În realitate Sfântul Munte este republică ecleziastică sub protectoratul Greciei. Este o federaţie de 20 de mănăstiri: 16 greceşti, două ruseşti, una bulgărească şi una sârbească. De fiecare mănăstire, care stăpâneşte o porţiune din Munte, depind schituri şi sihăstrii care-i plătesc tribut. Există la Sfântul Munte un schit românesc, Prodromu, supus mănăstirii greceşti Marea Lavră. Conducerea statului atonit aparţine unui consiliu alcătuit din stareţii mănăstirilor. Se întruneşte la Careia, singura capitală în care nu trăiesc femei! Cărţi de călătorie la Sfântul Munte au scris Ion Brad, Axinte Frunză, Vasile Andru, Ioanis Kotzabasis, Constantin Cavarnos etc. Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai arborează drapelul imperial bizantin, spre furia unor oficiali egipteni care au propus demolarea lăcaşului. Mănăstirea este condusă de un patriarh şi are cea mai mare colecţie de icoane ortodoxe din lume. De mănăstire au depins sihăstrii răspândite prin tot Sinaiul. Ultima, a călugărului Adrian, a existat până în 1972. Moşia mănăstirii este muncită de gebeli, beduini de origine români. Au fost aduşi în sec. VI din Dobrogea de împăratul Justinian ca să slujească mănăstirea. Gebelii sunt azi musulmani, vorbesc araba presărată cu cuvinte româneşti şi nu şi-au uitat originea. Un amic din Israel, druz de naţionalitate, cunoscător a limbii noastre, zicea că fiind militar detaşat în zona mănăstirii Sf. Ecaterina pe vremea când Sinaiul aparţinea statului evreu, azi este a Egiptului, a întâlnit gebeli şi a auzit la ei vorbe şi tonalităţi româneşti. Primul oficial român care a contactat pe gebeli, se întâmpla în 1938, a fost scriitorul Marcu Beza, administratorul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă. Îi aminteşte în cartea “Tărâmuri biblice. Palestina, Siria, Cipru şi Sinai”. Marian Rotaru

Leave a Comment