Google

Nălucile (I)

Written on:September 18, 2017
Comments
Add One

“Tradiţiile sunt indicatoare care conduc adânc în subconştientul nostru” scria autoarea americană Ellen Goodman. Avem cazul locuitorilor din Munții Ceveni, regiunea franceză Languedoc, așa numiții camisarzi. Sunt protestanți hughenoți, au trăit izolați în munții lor, îndușmăniți cu restul Franței majoritar catolică. Spiritul separatist i-a făcut să rămână fideli, culmea, francului francez şi să nu accepte moneda europeană. Cum camisarzii nu vor să primească euro, Banca Franţei s-a văzut nevoită ca în Țara Cevenilor să mențină în circulaţie francul. Miturile înrădăcinate în subconștientul colectiv prind uneori viață în scop comercial. Astfel un grup de femei din Cehia s-au autodeclarat urmașele amazoanelor. Au cumpărat un castel cu un mic domeniu în localitatea Cerna şi au întemeiat aici un stat fictiv numit Regatul Celeilalte Lumi care se vrea o redută a feminismului, dar care în realitate nu-i decât un bordel de lux! Până la începutul sec. XIX, statele vestice erau fărâmiţate într-o mulţime de principate, ducate, comitate, baronii. Majoritatea au pierit, din unele au rămas vestigii care le conferă o existență fantomatică. În Germania bunăoară sunt castele care au arborat pe crenel drapelul cu blazonul seniorului. Înseamnă că vechii proprietari stăpânesc domeniul şi măcar formal statul nobiliar continuă să existe. Republica Veneţia a fost desfiinţată în 1797, dar moneda acesteia va fi emisă și va circula încă cinci decenii. Ducatele Modena şi Parma sunt alipite Piemontului, embrionul viitoarei Italii, în 1859. Parma are şi azi propriul suveran, este drept cu statut onorific iar ambasadele Mondenei vor fi închise abia în anul 1864. Regatul Celor Două Sicilii alipit Italiei în 1861 menține ambasadele din Bavaria, Wurtenberg şi Prusia până în 1918, ambasada din Spania functionează şi astăzi. Un caz interesant de supraviețuire este cel al principatului Lichtenberg, mic stat german în suprafaţă de 53700 de hectare. În 1834 este alipit Prusiei. Cu toate acestea suveranii Lichtenbergului menţin curtea princiară, este drept, neluată în seamă de autorităţile germane. În 1990 principesa Maya de Lichtenberg şi Hanau revitalizează statul sub masca fundaţiei de binefacere “Principatul Liechtenberg” şi deschide un consulat onorific la Berna. Prinţul Maximilian care a urmat mamei sale în 2010 declară că vrea independenţa Liechtenbergului, acordă cetăţenia şi emite timbre în numele principatului. A deschis consulate la Londra şi Mexico City şi trimite ca şef de stat o scrisoare de felicitare Papei Francisc I cu ocazia încoronării.

Lichtenbergul nu-i singurul stat fantomă a Europei. Să trecem în revistă alte câteva. Ducatul Boullion a făcut parte din Imperiul German, situat fiind între Luxemburg şi regiunea franceză Champagne. Împreună cu trei enclave minuscule din interiorul Luxemburgului, Boullion avea 230 kilometri pătraţi. Ducatul este ocupat de francezi şi luat sub protectoratul Parisului în 1794, apoi la 24 septembrie 1796 Boullion este anexat Franţei, iar ducele este exilat la Paris. Deşi i s-a recunoscut tot restul vieţii titlul, nu va mai gurverna niciodată.  În 1801 Imperiul German renunţă oficial la Boullion. Congresul de la Viena din 1815 restaurează ducatul Boullion ca stat suveran şi cum fostul duce murise din 1804, coroana este dată cu titlul ereditar aristocraţilor francezi din familia de Rohan. Ducii Rohan nu vor păstra multă vreme țara, pentru că în 1831, Boullion este încorporat Luxemburgului. La rândul lui Luxemburgul este divizat pe criterii etnice în anul 1839. Partea vestică a ţării şi odată cu aceasta Boullionul, locuită de valoni, se uneşte cu Belgia formând provincia Luxemburg. Estul, locuit de vorbitorii luxemburghezei, limba germanică, rămâne independent. Excepţie face mica Ţară Areler a cărei locuitori deşi sunt luxemburghezi germanici, trece în Belgia. Boullion pierde suveranitatea în 1831, dar onorific îşi menţine identitatea în cadrul statului belgian contemporan, iar la Bruxelles ducele este de drept membru în consiliul de coroană. Satul Mulhouse este atestat din anul 58  înainte de Hristos. Toponimul arată că aşezarea s-a dezvoltat inițial în jurul unei mori, mai apoi satul devine primul centru european de prelucrare a fibrelor de bumbac. Populaţia de religie protestant calvină vrând să se rupă de vecinii catolici, proclamă satul republică în 1515. Republica se menţine până în 1798 când este ocupată de Franţa, însă fără a fi desființată oficial, așa că juridic continuă să existe. Mulhouse a dat 13 scriitori şi savanți, dintre care un laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, Alfred Werner. În munţii Vosgi există un stat cu istorie încurcată, principatul Salm-Salm, enclavă în ducatul Lorena. A făcut parte din Imperiul German, avea 200 de kilometri pătraţi, viţa de vie şi o mină de fier erau bogăţiile ţării. Principatul avea ca posesiuni oraşul Hoogstraten şi comitatul Anholt din Flandra. Dovada legăturii cu spaţiul german a Salm-Salmului este fratele geamăn, principatul Salm-Kyrburg aflat la dreapta Rinului în landul Palatinat. Salm-Kyrburg este alipit în 1813 Prusiei. Populaţia Salm-Salmului înfometată sub asediul armatei revoluţionare franceze, “acceptă” unirea patriei lor cu Franţa la 2 martie 1793. Doi ani mai târziu teritoriul principatului este inclus departamentului Vosgi. În 1801 Germania recunoaşte anexarea Salm-Salmului la Franţa, totuşi prinţul nu rămâne fără tron. Napoleon Bonaparte îi oferă în 1802 coroana unui nou principat, denumit Salm, format prin unirea comitatului Anholt în suprafaţă de 5000 de hectare cu principatul ecleziastic Munster. Salm va fi la rându-i anexat Franţei în 1813. În 1815 Congresul de la Viena restaurează titlul princiar de Salm-Salm, dar numai formal pentru că teritoriul rămâne Franţei. Salm-Salm are şi azi principe ereditar, dar lipsit de autoritate. Un site pe internet destinat turismului prezintă Salm-Salm ca entitate politică distinctă. Boisbelle şi Henrichemont este un principat din regiunea franceză Berry, cunoscut pentru pădurile lui, pentru apicultura care produce miere de mană(de pădure), uleiul de nucă şi obiectele din coarne de cerb.  La fel prelucrarea coarnelor de cerb a fost una din industriile vechii Țări a Bârladului. Boisbelle a rămas stat liber până în 1766, când ultimul suveran cedează coroana regelui francez. Odată cu proclamarea primei republici franceze la 21 septembrie 1792, tronul principatului devine vacant. Deși la 25 iunie 1793 Boisbelle este inclus Franţei, locuitorii păstrează conştiinţa propriei identităţi! O asociaţie menţine tradiţia culturală a principatului, iar la trecerea fostei frontiere cu Franţa pe o placă rutieră scrie „Bine aţi venit în Principatul Boisbelle”! De fapt indicatorul promovează o marcă de turism. Hippolyte Boyer a dedicat micului stat monografia „Istoria principatului Boisbelle şi Henrichemont”. Principatul Sundgau a fost un stat german din Alsacia. Avea 663 de kilometri pătraţi, vitele și viile erau principalele bogății. În sanscrită  gau înseamnă vită, în vechea germană gau denumea comunitățile primordiale de păstori, pentru ca în germana modernă să însemne district. Sundgau înseamnă Districtul din Sud. Sanscritul gau este înrudit cu irlandezul gaba-capră, cu românescul grajd și cu etnonimul gaborilor- ziși țigani ungureni. În 1659 coroana principatului Sundgau revine regelui Franței. Principatul este desfiinţat în 1792, dar grație unor interese de moment este reconstituit formal în 1799. Va fi alipit Germaniei în 1870. În cadrul Franţei la care revine în 1918, are autonomie. Este inclus apoi Germaniei între 1940-1946, revine iarăși Franței și alipit departamentului Rinul de Sus. În ciuda schimbărilor de după 1799 principatul Sundgau nu a fost niciodată desființat oficial. În Sundgau s-au născut romancierul Daniel Zimmermann şi poetul Charles Zumstein. Principatul Orange-Vaucluse din Provansalia, guvernat de casa regală olandeză, dar parte a Imperiului German, este unit Franţei la 11 aprilie 1714. Cu toate acestea până să fie desfiinţat la 25 iunie 1793, își  menţine individualitatea politică. Onorific regii Țărilor de Jos păstrează titlul princiar de Orange. Principatul este “naşul” statului sudafrican Orange, numit în onoarea casei regale de către buri, naţie pe care au format-o coloniştii olandezi din sudul Africii. Marian Rotaru

Leave a Comment