Google

N-a văzut biciclistul!

Written on:November 7, 2014
Comments
Add One

camionÎn ultimele 24 de ore, în județul Vaslui au avut loc două accidente de circulație, în urma cărora trei persoane au necesitat internarea în spital.

În această dimineață, pe strada Republicii din municipiul Bârlad a avut loc un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unui biciclist.

Din cercetările efectuate la fața locului de polițiștii Biroului Rutier Bârlad a rezultat faptul că C. Mihail, în vârstă de 40 ani, din municipiul Bârlad a condus un autocamion pe banda a-II-a, având direcția de deplasare Tecuci – Vaslui. La efectuarea virajului la dreapta pentru a pătrunde pe strada Popa Sapcă, a accidentat un bărbat, în vârstă de 60 ani, din municipiul Bârlad. Acesta din urmă se deplasa pe o bicicletă, pe banda I, pe strada Republicii.

După impact, conducătorul auto nu a oprit la locul accidentului și nu a anunțat la poliție producerea evenimentului, fiind identificat ulterior de polițiștii rutieri.

Victima a fost transportată la Spitalul municipal de Urgență Bârlad unde a fost diagnosticată cu „politraumatism și fracturi costale”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Leave a Comment