Google

Musulmanii invadează pașnic Europa

Written on:September 7, 2015
Comments
Add One

imigranti_libia_82295900 netVedem zilnic la televiziunile cu aceleași știri, cum Europa este supusă unor valuri de refugiați musulmani organizate paramilitar. Cât de orb poți să fii să nu observi cu ochiul liber că acești auto-numiți refugiați sunt relaxați, demni, bine îmbrăcați, bine hrăniți, bine organizați, cu trasee și obiective de destinație bine definite. Fiecarea grup masiv de refugiați dacă este lăsat liber vedem că se deplasează aproape ca la paradele militare. Cât analfabetism european există la vârf ca să nu se știe că după legile Sfântului Coran toți musulmanii se ajută între ei. Conform Coranului, cartea sfântă și respectată a musulmanilor, la ei nu există săraci sau cerșetori ca la creștini. Pentru a indeplini voința lui Alah drept-credincioșii se ajută între ei și sunt uniți în numele lui. Acest obiectiv declarat public de ocupare a fostelor state cruciate, unește Islamul și este greu pentru producătorii de armament să mai pornească pe șiiții impotriva sunniților, aloiților sau curzilor. S-a uitat că acum aproape 1000 de ani au început odioasele cruciade creștine asupra civilizației Orientului apropiat. Pe vremea aceea diferența dintre civilizația arabă și cea europeană era asemănătoare cu cea occidentală de acum și cea arabă. Cruzimea acestor cruciade a atins apogeul la cucerirea Ierusalimului, când în numele crucii a fost măcelărită întreaga populație a acestui oraș care era formată din creștini, evrei și musulmani. În înțelepciunea ei originală religia musulmană acceptă toate celelalte religii pentru că Alah este unul pentru toți și poartă 99 de nume. Cine a fost în țările acestor refugiați musulmani și a văzut dacă într-adevăr o duceau rău? Acum se pare că a venit vremea ca musulmanii să dea o lecție de ocupație pașnică, creștinilor din fostele state ale soldaților cruciați, Germania, Anglia și Franța. Așa cum sunt cunoscuți arabii, sunt capabli să joace și un teatru de război pentru că mai sunt creștini pe la ei, pentru a le reuși invazia asupra fostelor state cruciate. Ce se uită este că refugiații sunt dezorganizați întotdeauna. În istorie refugiații arată modest ca toți oamenii ajunși la disperarea provocată de foametea și cruzimile din țara lor. Aflați pe un teritoriu străin oamenii sunt dezorientați și speriați, neștiind în ce parte să meargă pentru a supraviețui. Refugiații din Ucraina sau din alte țări nu sunt organizați, nu au trasee bine stabilite cu destinații clare, nu au atitudine de soldat aflat în marș de cuceritor împreună cu familia. Fețele refugiaților musulmani sunt relaxate, ca ale unor soldați bine hrăniți și echipați, ce au certitudinea misiunii ușoare de cucerire pașnică a unor popoare muiate de civilizație. Cu certitudine calculul conducătorilor ce coordonează valurile de refugiați se bazează pe cunoașterea slăbiciunii conducătorilor acestor state europene, care se lasă cuceriți de propria lor ignoranță privind legile Islamului. Dacă ar avea puțin spirit de observație li s-ar părea interesant că nu în aceste valuri de refugiați nu sunt creștini. Păgânii creștini nu au ce căuta între drept-credincioși. Pe creștinii europeni se pare că în mod obișnuit nu îi interesează situația reală a creștinilor din țările musulmane de unde provin acești refugiați relaxați, bine organizați și hrăniți. Este evident că această invazie nu se adresează statelor musulmane. Turcia poate oferi mai mult decât Europa dar nu prezintă importanță. Expansiunea Islamului poate fi privită, dacă îți folosești un neuron, drept o răzbunare pașnică a cruciadelor executate de Anglia, Franța și Germania acum 1000 de ani. Spania deja este aproape recucerită pașnic, după 1000 de ani, de către musulmani. Calculele specialiștilor europeni arată că până în anul 2050 Anglia, Germania și Franța vor fi în totalitate state islamice. Oare cum va arăta regina Angliei îmbrobodită!? Cu siguranță Islamul în generozitatea expansiunii sale pașnice, va lăsa statul papal să supraviețuiască ca un muzeu al unei religii care și-a epuizat cruzimea în numele lui Dumnezeu. După ce acești refugiați vor instaura Islamul în aceste foste state cruciate, dacă vor proceda ca și cruciații cu populația autohtonă, și mahomedanismul va dispărea în favoarea unei alte religii mai umane. Dacă ești creștin îl iubești pe Dumnezeu, dacă îl iubești pe Dumnezeu iubești oamenii și toate creațiile Sale. Islamul propovăduiește pacea și dragostea față de toate făpturile lui Alah. In concluzie, dacă în continuare nu vom vedea pădurea de răul copacilor, bisericile creștine din Europa, în viitorul destul de apropiat, vor deveni moschei după exemplul catedralei Sfânta Sofia din Istanbul. (Morel Bolea-Președinte EuroDEMOS)

Leave a Comment

Previous post:

Next post: