Google

Multă impotenţă politică şi administrativă la Botoşani

Written on:October 15, 2017
Comments
Add One

Şi la Botoşani toamna a ajuns la jumătatea parcursului său din acest an, cel puţin din punct de vedere calendaristic, iar la orizont nu se întrevede nimic spectaculos, demn de bunăstarea omului de rând. Dimpotrivă, nenorocirile par să se ţină lanţ pentru o parte dintre botoşăneni. Ca şi cum mulţimea accidentelor rutiere, cauzate în majoritate de starea unor drumuri proaste pentru a căror reabilitare nu se găsesc deloc bani, câteva familii de botoşăneni riscă să-l primească pe „generalul iarnă” fără nici un acoperiş deasupra capului. Este vorba despre locuitorii unei scări de bloc din cartierul Primăverii, din municipiul reşedinţă de judeţ, care au avut ghinionul unei cumplite explozii în luna septembrie. Nici administraţia municipală, nici politicienii nu au fost în stare să găsească soluţii pentru rezolvarea spinoasei probleme a ghinioniştilor locatari. Şi nici ancheta de doi bani a organelor de cercetare nu a găsit vinovatul. Un lucru e cert: oamenii nu se mai pot întoarce în apartamentele lor pentru că structura de rezistenţă a respectivului bloc este şubredă, iar riscul unei prăbuşiri este foarte mare. Degeaba merg bieţii oameni pe la executivele Primăriei sau Consiliului Judeţean, pe la consilierii municipali şi judeţeni, nimeni nu are soluţii concrete pentru ajutorarea reală a celor năpăstuiţi. Doar nişte idei aiuristice, semn clar că, vorba unei poezii păunesciene, „suntem pe mâna unor mari nebuni!”. În aceste condiţii mizerabile, tărâmul politicii botoşănene s-a scufundat într-un mare anonimat. Pesediştii, în frunte cu cei şapte parlamentari botoşăneni, veritabili continuatori ai comuniştilor prea repede împuşcatului Ceauşescu, nu mai ies la suprafaţă decât prin intermediul unor comunicate de presă. În presa care, pentru a supravieţui, ia la schimb nişte bănuţi publicitari. Pentru că altfel nu se poate să publici nişte demagogii deşănţate, de tot râsul. Mai grav este că unii, aşa zise instituţii mass media, sunt în criză totală de reporteri. O dovadă este anunţul unui post botoşănean de televiziune, nici nu contează numele, care a postat un anunţ potrivit căruia „angajăm reporteri, cu sau fără experienţă”. O jignire totală la adresa meseriei de jurnalist! Şi nici nu se putea altfel atâta vreme cât patronul respectivului post tv. este „mare meseriaş” şi în construcţii unde se caută muncitori… cu sau fără experienţă. Ce naiba, de ce nu s-ar putea şi în presă? Că oricum patronul dictează politica editorială. Şi dacă social democraţii au devenit penibili la Botoşani, precum liderii de la capitală, nici opoziţia, adică ce a mai rămas din liberali, nu este mai prejos. Când nu au ce face, liberalii botoşăneni fac alegeri. De orice fel, de tineret, de femei, alegeri să fie. Nu contează că prezenţa la „fastuoasele” conferinţe de alegeri este ridicolă, doar membrii cu drept de vot şi aceia aduşi cu arcanul în intunericul unor săli reci şi neprimitoare. Iar, urmând „preţiosul” model al pesediştilor, senatorul Costel Şoptică, de felul lui liderul peneleului botoşănean, comunică cu electoratul tot prin comunicate de presă. De tot felul, cu sau fără consistenţă. Aşa să fie la număr. Plictisită de plictiseala politicienilor botoşăneni, doamna Providenţă le-a dat acestora oleacă de muncă. Nişte alegeri locale parţiale de primar în comuna Nicşeni, pe 5 noiembrie. Aici, fostul primar Ioan Gaidur a semnat „ca primarul” nişte documente cu iz european. Iar fostul edil, de vreo 20 de ani cocoţat în fruntea Nicşenilor fără să facă nimic, singurul primar din România fără telefon mobil a fost dat pe mâna Penalului. În privinţa „cantindaţilor”, ciudat este că pesedeul nu a scos nimic din căciulă şi a preferat să meargă pe mâna… alde, aceia de au la centru „valoroşii” Tăriceanu sau Mincă sau… alde asemenea lor. Iar cel ce va scoate electoral fum şi foc pe nări, pentru a demonstra că merită să fie primar de Nicşeni, este un medic veterinar, pe numele său Iulian Iliescu. Acum consilier local, în urma primirii unei mâini de voturi la ultimele alegeri locale, aldistul Iulică veterinarul speră să reînvie anticul şi demultul slogan „Iliescu te iubim, ori învingem ori murim”, sau „Iliescu apare, soarele răsare”. Şi dacă au văzut liberalii că struţo cămila psd-alde a tocmit un medic veterinar, au cugetat şi au găsit un antidot pe măsură: un absolvent al Universităţii de medicină umană din Dealul Copoului. După ce a cochetat un pic cu ecologiştii, Victor Claudiu Bulboacă a decis că, la cei 29 de ani ai săi, e vremea liberalismului. În rest, rămâne cum am mai spus, sărăcie totală şi multă impotenţă politică şi administrativă la Botoşani. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment