Casa Judeţeană de Pensii Vaslui aduce o serie de precizări cu privire la modificările aduse de noua lege a pensiilor publice, Legea 263/2010 pentru pensia de urmaş.
În conformitate cu prevederile art. 118, alin (1) şi (2) din legea nr. 263/ 2010, cu modificările şi completările ulterioare, în sistemul public de pensii pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, pensionarii pentru limită de vârstă; nevăzătorii sau pensionarii de invaliditate gradul III (caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă.
“Un lucru îmbucurător îl reprezintă faptul că actuala lege a pensiilor a scos în evidenţă necesitatea ca toţi copii pensionari de urmaş, până la vârsta de 16 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşii de 26 de ani, să poată cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, faţă de vechea legislaţie, care preciza că veniturile respective nu puteau depăşi 25% din salariul mediu brut pe economie. Astfel, copiii, pensionari de urmaş, ale căror pensii au fost suspendate datorită realizării de venituri, pot solicita, pe bază de cerere, reluarea în plată a pensiei chiar dacă obţin venituri.”, a precizat Marius Arcăleanu, directorul executiv al Casa Judeţeană de Pensii Vaslui Vaslui.
Totodată, soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut, respectiv 708 lei.
Luând în considerare cele mai sus meţionate, pensionarii de urmaş, ale căror pensii au fost suspendate/ sistate datorită realizării de venituri neconforme cu ceea ce susţinea Legea 19/2000, venituri mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie, pot solicita, pe bază de cerere, reluarea în plată a pensiei.
Reluarea în plată a pensiei suspendate se face din luna ianuarie a acestui an, cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, cu respectarea condiţiei, prevăzută de lege.





























Add One