Google

Mituri astrale

Written on:June 1, 2014
Comments
Add One

Enigmele Miturilor Astrale - Victor KernbachTora, cartea sfântă a evreilor, spune că Luna este o lume stearpă. Cele şase zile ale Creaţiei din Geneza arată concentrat şi metaforic etapelei evoluţiei de la Big Bang, momentul naşterii Universului, la om. De unde ştiau anticii toate acestea? În inutul Hotin erau adunate pietre dure, egale ca mărime şi perfect rotunde, folosite de tunari ca ghiulele, arată Dimitrie Cantemir în “Descrierea Moldovei”. Este imposibil ca multitudinea rocilor identice să fie opera naturii. Pietrele au fost cioplite de o civilizaţie uitată. Poetul George Gordon Noel de Byron vedea în nori poarta către altă lume. Îl citise poate pe Agobard de Lyon, care preluând un mit celt scria în volumul “Grindina şi tunetele” căîn tăriile cerului pluteşte ţara numită Magonia. Locuitorii ei navigau printre nori şi veneau să prade recoltele ţăranilor pământeni. Legenda a inspirat titlul uneia dintre cărţile ozenologului Jacques Fabrice Vallée, “Paşaport pentru Magonia”. K’gari, zeiţa coborâtă din cer, s-a hotărât să trăiască alături de pământeni. Pentru că a dorit ce era interzis, Beiral, marele zeu, o pedepseşte poruncind mesagerul divin Yendingie să o împietrească. Negrii din tribul Bidjara spun că insula Fraser, patria lor, este trupul zeiţei prefăcut în nisip. Aborigenii păstrează amintirea tragediei petrecute în sânul unei expediţii extraterestre care a vizitat Pământul cu milenii în urmă.O membră a echipei a încălcat consemnul şi s-a îndrăgostit de un băştinaş. Camarazii o ucid şi o îngroapă, nefiind exclus ca insula să ascundă mormântul străinei. Povestea poate servi celor care cercetează paleoastronautica. Insula Fraser aparţine statului australian Queensland. În 1836 Elysa Fraser, scăpată dintr-un naufragiu, ajunge pe insula care avea să-i poarte numele. Aici este luată prizonieră de canibali, dar fiind tânără, deci de mare preţ, nu este ucisă. Vede însă atrocităţi de neînchipuit. După câteva săptămâni întâlneşte un evadat australian. Puşcăriaşul ajuns pe insulă fără să vrea, trăia ascuns în pădurea de eucalipţi. Cei doi unindu-şi eforturile reuşesc să fugă cu o plută. Locul unde au atins continentul se va numi Coasta Fraser. Evadatul pleacă în pustiul Ţării York ca să scape de poliţie, iar Elysa se întoarce în Anglia. Memoriile tinerei au făcut furori. Aventura ei va inspira scriitorii André Philippus Brink, Kenneth Cook Philip, Michael Ondaatje şi Patrick Victor. Ultimul, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, i-a dedicat romanul “O frângie de frunze”.

Basmele celţilor spun despre insulele mitice Mag Mell şi Tir na Nog că sunt oglinzile Paradisului şi locurile unde odihnesc sufletele morţilor. În chip asemănător negrii australieni Yoingu care trăiesc în Arhemland, cred că sufletele eroilor merg pe insula Baralku. O situează la marginea lumii bănuite de ei, adică undeva în Marea Torres, cea care separă Queenslandul de Papua. Insula este condusă de Barnumbir, zeiţa venită din stele. Periodic se reîntoarcea în lumea ei urcând pe frânghia de lumină care leaga Baralku de cer. Metafora arată că Barumbir se deplasa cu o navă fotonică capabilă de viteze luminice. Extratereştrii au avut baze aşezate departe de ochii pământenilor, pe insulele misterioase Mag Mell, Tir na Nog şi Baralku. Nu de rare ori vizitatorii răpeau localnici pentru cine ştie ce scopuri. Cei plecaţi erau consideraţi morţi. Totodată se credea că a fi luat de zei era o cinste rezervată doar celor distinşi prin vrednicie şi vitejie. Hiva este o insulă mitică din Pacific pe care polinezienii o consideră patrie de obârşie. În vremurile vechi a fost condusă de patru regi, care cu toţii au avut strânse legături cu străinii veniţi din cer. La noi au ajuns prin legende doar frânturi din multele taine pe care le ştiau suveranii de la protectorii cosmici. Thor Heyerdhal, autorul lucrării “Aku – Aku”, identifică Hiva cu insula Rapa Iti din arhipelagul francez Bass, frapat fiind de asemănarea de nume cu Rapa Nui – Insula Paştelui. Argumentul nu este solid. Substantivul “rapa” – “vâslă” comun celor două toponime, nu se referă spaţiul mitic. Literatura pentru tineret a imaginat în Oceanul Îngheţat un pământ vulcanic numit Luana, cu climă caldă, populat cu oameni preistorici şi cu reptile antediluviene. Insula din Arctica nu are nimic comun cu Ţara Luanei din Munţii Buzăului. Ţinutul buzoian este consacrat tainelor insondabile, după cum se arată în volumele “Aventuri prin tunelul timpului”, autor Simion Săveanu, “De la Tărtăria la Ţara Luanei”, scris de Paul Lazăr Tonciuleascu şi “Mistere”, datorat lui Silviu N. Dragomir. În mod straniu termenul “luana” apare în limba kanacilor din Hawaii. Înseamnă “bucurie”. Nu este o simplă coincidenţă fonetică. Ţara Luanei a fost în vremuri imemoriale un loc al bucuriei. Acolo se afla Cetatea de Smarald, cu ziduri “până la cer” şi un râu cu apă care vindeca orice beteşug. Regină era tânăra Luana. În statul indian Bihar este practicat jocul căluşarilor. Originea indoeuropeană a culturilor din bazinele Dunării şi Gangelui explică asemănarea de obiceiuri. Este inexplicabilă conexiunea dintre spiritualitaea românească şi polineziană vădită în cazul Luanei. Exploratorul Sir Robert Falcon Scott mărturiseşte în jurnalul publicat sub titlul “Expediţie Neterminată” că aflat în Alpii Antarctici din Ţara Victoria se simţea supravegheat de cineva nevăzut. Avea acel cineva legătură cu baza de vimane a Shambalei, căutată de germani pe Coasta Luipold? ”Licuricii spuneau stelelor: Învăţaţii afirmă că lumina voastră se va stinge odată. Stelele n-au răspuns”. Scriitorul şi poetul bengalez Sir Rabindranath Tagore credea că misterele Cosmosului sunt interzise ştiinţei omeneşti. Sper să se fi înşelat. (Marian Rotaru)

Leave a Comment