Google

Mihai Eminescu, o lume dăruită nouă

Written on:January 27, 2012
Comments
Add One

Sâmbătă 28 ianuarie, de la ora  11,  la Centrul “Mihai Eminescu” Bârlad  va avea loc manifestarea “Mihai Eminescu, o lume dăruită nouă” din cadrul proiectului educativ “Pro-lectura “, coordonat de prof.  Alina Coman  de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 “Iorgu Radu”, Bârlad . Partenerii implicaţi în proiect sunt: prof. Daniela Stan, prof. Alexa Mihaela, prof. Simona Balan, prof. Carmelina Barbălată de la Şcoala nr. 1 cu clasele I-VIII “Iorgu Radu” şi  prof. Octavian Coman, de la Şcoala Pogana.
La activitate vor participa elevi şi părinţii acestora de la şcolile partenere în proiect, precum şi cadre didactice.
Scopul proiectului îl constituie „dezvoltarea abilităţilor de cooperare şi comunicare, stimularea interesului pentru lectură,  valorificarea potenţialului creativ al elevului.”
„Lectura reprezintă calea spre cunoaşterea de sine. Fiecare om de geniu apune sub paginile cărţii, cuvântul în inestimabila lui strălucire stabileşte echilibru moral al lumii noastre. Prin lectură ne însuşim lumea cu ce are ea mai de preţ. În cărţi ne redescoperim sentimentele, aşezate undeva într-un colţ umbrit de uitare şi nepăsare. Există oare o putere magică să le adune? Da, să revenim la cărţi! Avem datoria morală să reconstituim adevaratele repere esenţiale ale firii umane.” a  precizat prof. Alina Coman, coordonatorul proiectului.
Instituţia gazdă este partener în acest  proiect  educativ. Programul de activitate va consta în: prezentarea proiectului, susţinerea unui moment poetic de către elevii implicaţi în manifestare. Din fondul documentar, pe suport magnetic, al Centrului “Mihai Eminescu” participanţii vor viziona un scurt film documentar despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu şi un program de audiţii. Manifestarea se va încheia cu vizitarea Centrului Eminescu pentru cunoaşterea patrimoniului, şcolarii având  acces să studieze fondul de carte existent.

Leave a Comment