La sfârşitul acestei săptămâni, în localitatea Dumbrăveni din judeţul Suceava, s-au desfăşurat manifestările celei de-a treia ediţii a Festivalului literar „Mihai Eminescu”, prilejuit de împlinirea a 121 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului nepereche. Într-o organizare excelentă, asigurată de Primăria şi Consiliul Local al comunei Dumbrăveni, festivalul a reunit nume de marcă ale poeziei şi criticii de specialitate româneşti, printre invitaţii primarului Ioan Pavăl fiind: poetul academician Nicolae Dabija de la Chişinău, poeţii şi jurnaliştii Vasile Tărâţeanu şi Simion Gociu de la Cernăuţi, ieşenii Valentin Ciucă şi Alexandru Dobrescu, sucevenii Ion Cozmei, Ion Beldeanu, Mihai Sultana Vicol, botoşăneanca Lucia Olaru Nenati, gălăţeanul Viorel Dinescu şi mulţi alţii. Peste o sută de persoane au ţinut să fie prezente la festivitatea de deschidere a unui festival original prin organizare şi substanţă. În intervenţia avută în deschidere, poetul Nicolae Dabija, directorul săptămânalului de cultură din Chişinău, „Literatura şi arta”,  a subliniat: „Marile manifestări literare din Basarabia au întotdeauna în centru chipul şi personalitatea marelui Eminescu. Am cunoscut o familie de deportaţi basarabeni în Siberia care au supravieţuit citindu-l pe Eminescu. Prima carte editată în limba română, cu poeziile marelui poet, a apărut în Republica Moldova abia în 1954”.

Mic la stat, dar cu o inimă imensă, bucovineanul Vasile Tărâţeanu, cu cei peste 40 de ani de jurnalism în spate, l-a prezentat pe Eminescu ca pe cel mai mare jurnalist român al tuturor timpurilor, apreciind că „multe, foarte multe dintre articolele sale sunt de actualitate. După 1940, după marile deportări, după masacrul de la Fântâna Albă, introducerea grafiei chirilice ne-a înstrăinat pe noi românii din Cernăuţi de Eminescu. Noua orânduire din acea vreme ni l-a prezentat pe bădia Mihai ca fiind un poet burghezo moşieresc care voia să instaureze România Mare. Eminescu este inegalabil, iar ca o recunoaştere a operei sale valoroase, în ianuarie a acestui an, cei de la NASA au dat numele poetului unui crater imens descoperit pe planeta Mercur”.

Botoşăneanca Lucia Olaru Nenati l-a evocat pe Luceafăr prin prisma marelui istoric Nicolae Iorga, afirmând că „în 1886, Iorga a avut prima revelaţie despre geniul eminescian, drept pentru care i-a sprijinit şi promovat creaţia. Mai departe, toată viaţa lui, marele istoric a rămas într-o mare fascinaţie faţă de Mihai Eminescu”. Barbilianul Dunării de Jos, cum îmi place să-l numesc pe amicul şi neliniştitul poet gălăţean, Viorel Dinescu, a concluzionat: „Se pare că Eminescu este mai iubit în Basarabia, Cernăuţi şi nordul Moldovei din România decât în toată România. Eminescu este fără îndoială unul dintre ctitorii limbii române moderne. Cei care contestă azi opera eminesciană sunt nişte detractori şi nişte mari nemernici”. Despre Eminescu se poate vorbi la infinit. Despre Eminescu nu s-a spus încă totul. Numele Eminescu trebuie rostit cu respect şi înţelepciune. „De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece…”, cum a propus prin nemuritoru-i vers, marele poet basarabean, Grigore Vieru. (Gabriel BALAŞA)