Google

Marele voievod Ştefan cel Mare a însufleţit sărbătoarea satului Oşeşti

Written on:July 11, 2014
Comments
Add One

osesti primar netCând omul gospodar sărbătoreşte se bucură şi natura. Asta era atmosfera `n prima duminică din luna lui cuptor la Oşeşti, în comuna unde foştii răzeşi, moldoveni urmaşi de-ai lui Ştefan cel Mare, ştiu să muncească vârtos dar şi să petreacă aşa cum se cuvine la zi de mare sărbătoare.

Când alţii se întrec în sarmale ca să vadă lumea cât de … „gospodari” sunt ei, adevăraţii gospodari se implică în organizarea sărbătorii satului dar nu „strigă” că au făcut mii de sarmale. „Nu e sărbătoarea mea, a lui Lefter, e sărbătoarea dumneavoastră, pentru că nu a organizat-o primarul ci toţi împreună am muncit ca să putem astăzi să ne bucurăm. Fiecare a contribuit cum a putut, unii anul trecut, alţii anul acesta, alţii la anul, că aşa e obiceiul la noi”, a spus mândru primarul Grigore Lefter la sărbătoarea satului Oşeşti, din judeţul Vaslui, ediţia 2014. Interesant este şi un alt aspect, respectiv faptul că mereu mesajul de întâmpinare la sărbătoarea satului în comuna Oşeşti are un bun venit pentru ediţia curentă dar şi o invitaţie pentru ediţia viitoare.

Cu toate că soarele ardea cu putere duminică, gospodarii din Oşeşti au venit cu mic cu marela sărbătoarea satului. Şi tot ca de obicei momentul de mare sărbătoare a fost onorat cum se cuvine de un sobor de preoţi. ~n această minunată comunitate de gospodari, preoţii, nu numai din comună, dar şi din satele învecinate, cadrele didactice, administraţia locală, toţi sărbătoresc împreună pentru că aşa e frumos, asta înseamnă comunitate. La ceas de mare sărbătoare, în centrul satului Oşeşti, în cochetul parc ridicat nu demult, la ceasul amiezii, oamenii aşteptau nerăbdători să înceapă oficial sărbătoarea. Soborul de preoţi alături de primarul comunei au venit în faţa oamenilor. Preoţii au oficiat o slujbă întru bunăstarea comunităţii, apoi primarul Grigore Lefter, omul care construit din temelii comunitatea, în ultimii ani, cu fonduri europene şi mai puţin guvernamentale, le-a spus oamenilor câteva cuvinte de mulţumire pentru sprijinul pe care-l acordă în eforturile zilnice ale administraţiei locale pentru modernizarea şi dezvoltarea întregii zone. „E un an mai de criză, dar şi aşa nu puteam să trecem peste sărbătoarea satului. Prima duminică din iulie este sărbătoare la Oşeşti, iar anul acesta sărbătorim şi pe marele voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. DomnitorulMoldovei a trecut şi pe la Oşeşti şi numele acestuia se leagă şi de comunitatea noastră. Suntem mândri de acest aspect. Spuneam că e an de criză, dar am organizat sărbătoarea cu talente locale şi cu formaţii din comunele vecine. E ziua satului şi trebuie să marcăm acest moment”, a spus primarul Grigore Lefter.

Modeşti, dar dârzi, muncitori, gospodarii din Oşeşti, sat de vechi răzeşi, aşa cum spunea un localnic, au ceva aparte, aici există mereu o atmosferă pozitivă, o atmosferă sinceră, deschisă, aşa cum e vestit moldoveanul. Chiar dacă mai sărac decât „an ţărţ, anul trecut şi anul acesta, n-am fost niciodată de când mă ştiu…”, după cum bine ilustra caracterul moldoveanului, a ţăranului truditor al pământului, marele povestitor Ion Creangă, sărbătoarea gospodarilor de la Oşeşti a avut de toate. Copiii şi adolescenţii au avut jocuri şi jucării la dipoziţie, iubitorii de carte au asistat şi la lansarea monografiei întregii zone, semnată de Andone Cumpătescu şi toţi au avut muzică şi voie bună.

Proiecte care aşteaptă finanţare

Chiar de la intrarea în satul Oşeşti se vede mâna de gospodar şi se văd investiţiile reuşite în ultimii ani. Nu e de colea să vezi drumuri de interes local asfaltate când drumul judeţean Vaslui-Oşeşti-Negreşti este peticit pe ici pe colo. La şcoli s-a lucrat, primăria şi-a cumpărat utilaj de întreţinere a drumurilor, iar într-o componentă a unui proiect cu fonduri europene a fost achiziţionată o staţie pentru sonorizare. Omul gospodar are grijă să-şi adune pe lângă gospodărie tot ce-i trebuie aşa e şi-ntr-o comunitate, dar vorbim aici de comunităţi administrate de oameni de nădejde. Dacă mergem spre Buda, al doilea mare sat al comunei Oşeşti vedem şi aici că administraţia locală a făcut eforturi pentru modernizare. Şi peste tot în jur se vede că această comunitate de gospodari se dezvoltă. Aşa cum spunea primarul Grigore Lefter, un constructor care nu poate sta dacă într-un an nu realizează o investiţie publică, sunt proiecte şi anul acesta, se aşteaptă finanţare, dar până la urmă vor fi realizate. „Activitatea noastră de zi cu zi este pentru dezvoltarea comunităţii, pentru creşterea nivelului de trai în comună”, a mai spus primul gospodar de la Oşeşti.

Investiţiile publice dau tonul dezvoltării unei comunităţi şi acum, după ani de investiţii, în comuna Oşeşti se pot dezvolta investiţii private pentru că zona a devenit atractivă. Dacă şi drumul judeţean ar fi modernizat atunci situaţia ar fi mult mai bună. Şi tot aici găseşti tradiţii deosebite, duse mai departe cu mândrie de toţi membrii comunităţii. Comuna se poate mândri cu formaţii folclorice de toate vârstele. Cadrele didactice, începând chiar de la grădiniţă, insuflă copiilor şi adolescenţilor dragostea pentru moştenirea lăsată de înaintaşi. Până la urmă asta este esenţa satului moldovenesc, frumuseţea portului şi a obiceiurilor ce vin din negura timpului. Tradiţiile sunt puse în valoare la Oşeşti, copiii şi tinerii sunt îndrumaţi spre carte pentru a fi informaţi, pentru a cunoaşte cât mai multe despre strămoşi, iar toate acestea adunate dau măreţia unei comunităţi de gospodari. ~ntotdeauna e o plăcere vizita în comuna Oşeşti, pentru că peste tot aici se văd rezultatele muncii tuturor şi ce este mai plăcut decât să vezi cum creşte o comunitate?

Când soarele încă era în putere am plecat de la Oşeşti, parcă mai veseli, mai siguri că viitorul nu poate fi urât, cu toate că mulţi astăzi vor să-l sluţească… (Ciprian PANAGACHI)

Leave a Comment